• Home
  • BOLI SI DAUNATORI

BOLI SI DAUNATORI

MAR

Boli

arsura bacteriana

ARSURA BACTERIANA COMUNA
Denumire ştiinţifică PSEUDOMONAS SYRINGAE
Raspindire Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura mărului (a seminţoaselor).
În ţara noastră, nu produce pagube importante, totuşi constituie un pericol potenţial
Agentul patogen: Pe mediul de cultură, coloniile bacteriene sunt circulare, mai mult sau mai puţin opace, lucioase, striate radiar, cu marginile ondulate, de culoare gălbuie.
Bacteria iernează în ramurile bolnave şi în frunzele căzute. În timpul vegetaţiei pe suprafaţa organelor aeriene sănătoase şi bolnave se dezvoltă populaţii bacteriene, care constituie o componentă dominantă a florei apifite şi o sursă importantă de inocul.
În natură, în anumite limite, poate trece de la o specie la alta sau la altă gazdă. Penetrarea bacteriilor se face prin răni sau stomate.
Infectarea inflorescenţelor este favorizată de îngheţurile târzii şi ploi în perioada dintre înflorirea completă şi căderea petalelor.
Bacteriile se deplasează prin vasele conducătoare putând ajunge în toate ramurile. Evoluţia bolii este determinată de condiţiile externe şi proprietăţile gazdei. Boala are un caracter sezonier, fiind activă primăvara şi toamna şi mai puţin sau deloc iarna şi vara. În timpul verii, bacteria nu poate fi izolată din ramurile infectate sau din alte leziuni. Inoculările din noiembrie sunt mai eficiente decât cele din decembrie.
Simptome: Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Nervurile frunzelor, îndeosebi cele de păr, mai rar cele de măr, se înegresc, iar în zonele internervuriene apar pete brune, care de obicei confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. Apoi, frunzele se usucă în întregime, dar nu cad, rămânând pe pom chiar şi în timpul iernii.
Florile infectate se brunifică şi se ofilesc ca şi când ar fi distruse de îngheţuri târzii.
Simptomul cel mai caracteristic este pe lăstari şi pe ramuri. Pe lăstarii tinerii, în jurul locului unde s-a produs infecţia, apar leziuni sub formă de striuri brune, care de multe ori încercuiesc lăstarul. În asemenea cazuri, partea superioară se usucă, iar vârful se îndoaie în jos.
De pe lăstari boala poate trece şi pe ramurile mai bătrâne şi pe tulpini, manifestându-se mai ales în jurul nodurilor prin leziuni întinse, sclerozate, uşor cufundate şi bine delimitate de ţesutul sănătos, evoluând uneori în ulceraţii. Când zona infectată cuprinde tulpina de jur-împrejur, pomul se usucă. Această formă de atac este mai evidentă în pepinieră.
Combatere Combaterea se face prin tăierea ramurilor de la o distanţă de 50-70 cm mai jos de leziunea formată şi vor fi arse, se vor aplica tratamente preflorale cu produse cuprice (îndeosebi in primăverile ploioase si reci) şi tratamente cu insecticide pentru combaterea vectorilor (afide).

fainarea

FAINAREA MARULUI
Denumire ştiinţifică PODOSPHAERA LEUCOTRICHA
Raspindire Făinarea  este una din cele mai importante boli care atacă frecvent mărul. În anii favorabili, boala produce pagube importante la soiurile foarte sensibile.
Simptome Făinarea se manifestează de la începutul dezmuguririi atât pe mugurii florali cât şi pe cei vegetativi de pe producţiunile de rod, apoi pe mugurii vegetativi de pe lăstarii atacaţi din anul anterior. Atacul de făinare se manifestă pe frunze, inflorescenţe, lăstari si mai rar pe fructe. Pomii puternic atacaţi de făinare în prima parte a perioadei de vegetaţie pierd frunzişul la sfârşitul lunii mai şi în prima jumătate a lunii iunie avortează fructele. Organele atacate de făinare sunt acoperite de o pâslă pulverulentă, albă-murdară, formată din miceliu, conidioforii şi conidiile ciuperci. Mugurii vegetativi şi cei florali atacaţi de făinare, în mare parte evoluează până la faza de început de dezmugurire, apoi se acoperă de o pâslă pulverulentă, făinoasă, albă-murdară, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O parte din mugurii florali atacaţi evoluează până la faza de răsfirarea inflorescenţei, după care se usucă, alţii ajung la faza de înflorit, când sunt complet acoperiţi de făinare. La aceşti muguri, frunzele sunt deformate, florile au petalele alungite, de culoare verzuie, fiind acoperite de făinare. Florile atacate sunt sterile, se usucă foarte repede şi cad. Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă albă-murdară, nu cresc normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor se usucă vara sau degeră în cursul lunilor decembrie-martie. Atunci când este procent mare de lăstari atacaţi, pomii intră în declin, producţia scade timp de cel puţin 2-3 anişi datorită faptului că nu există ramuri de 2-3 ani pe care să se formeze producţiuni de rod.
Agentul patogen şi biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca Podosphaera leucotricha. La suprafaţa organelor atacate se dezvoltă miceliul ciupercii, hialin, septat, ramificat, din care se diferenţiază haustori sferici, care pătrund în celulele epidermice. Pe miceliu, la suprafaţa organelor atacate, se formează conidiofori simpli, lungi, pe care apar lanţuri de conidii unicelulare, de formă elipsoidală, truncheate la capete.
În cursul perioadei de vegetaţie, ciuperca se înmulţeşte prin conidii. Temperaturile de 18-22 °C, însoţite de o umiditate de 90-100% provenită din rouă, ceaţă sau ploaie, favorizează înmulţirea ciupercii, germinarea conidiilor şi pătrunderea haustorilor în celulele plantei gazdă. Ciuperca se hrăneşte din celulele epidermei şi din celulele mezofilului. În timpul iernii ciuperca rezistă sub formă de: miceliu de rezistenţă, între solzii mugurilor, pe lăstari; peritecii, pe lăstari sau pe frunze atacate şi conidii din anul anterior, rămase la inserţia ramurilor, mugurilor, pe suprafaţa lăstarilor atacaţi.
Combatere Pentru reducerea la maximum a pagubelor provocate de această ciupercă, trebuie luate următoarele măsuri:

  • Tăierea lăstarilor atacaţi şi arderea lor. Această lucrare se efectuează prin îndepărtarea lăstarului atacat şi a unei porţiuni din ramură de 15-20 cm sub nivelul porţiunii atacate, deoarece pe această zonă majoritatea mugurilor vegetativi sau de rod sunt infectaţi de făinare;
  • Aplicarea tăierilor de corecţie şi de normare a încărcăturii cu muguri de rod;
  • Aplicarea în complex a îngrăşămintelor organice şi a celor minerale, în care azotul să nu fie în exces, pentru că sensibilizează pomii la atacul de făinare;
  • Lucrarea solului toamna sau primăvara din martie până la începutul dezmuguririi mugurilor florali, lucrare prin care se încorporează frunzele atacate căzute şi porţiunile mărunte de lăstari atacaţi care au căzut la tăieri;
  • În cursul verii se vor tăia şi arde toţi lăstarii atacaţi de făinare, indiferent de ce poziţie ocupă în coroana pomului. Prin această măsură se elimină cea mai importantă sursă de infecţie pentru tot cursul verii;

Ca măsuri speciale pentru combaterea acestei ciuperci se impune aplicarea tratamentelor fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate, ţinându-se cont de: biologia ciupercii (dinamica existenţei conidiilor în coroana pomilor); dinamica apariţiei periteciilor şi proiectarea ascosporilor; perioada de incubaţie; condiţiile de climă; fazele fenologice; remanenţa fungicidelor folosite.

Se menţionează că în toate situaţiile, tratamentele pentru combaterea făinării nu se fac separat, ci în complex cu alte produse, pentru combaterea simultană a mai multor organisme daunatoare (boli şi dăunători).

focul bacterian

FOCUL BACTERIAN AL SEMINTOASELOR
Denumire ştiinţifică ERWINIA AMYLOVORA
Raspindire Arsura bacteriană este cea mai pagubitoare boală produsă la măr, păr şi gutui. Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura mărului (a seminţoaselor), poate să distrugă în livezile neîngrijite  în proporţie de 100% .
Simptome Boala se este frecventă mai ales la pomii  tineri, dar poate fi constatată şi pe pomi maturi, manifestându-se prin diferite simptome, în funcţie de organul atacat.
De regulă, arsura apare pe frunze, flori, lăstari, ramuri şi tulpini. Pe frunze apar iniţial pete nedefinite, brune, care de regulă confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. În scurtă vreme, frunzele se usucă în întregime, se apleacă în jos, însă nu cad, ci rămân prinse pe pomi, chiar şi în timpul ierni.
Florile infectate se brunifică şi se ofilesc, ca şi când ar fi atinse de ger sau atacate de monilioză. Această formă de atac este cunoscută sub numele de arsura florilor. Pe fructe, boala se manifestă de la formare, până în preajma maturării, sub formă de pete definite, circulare  sau neregulate. Ţesuturile din dreptul petelor se zbârcesc şi se colorează, la început în verde intens cu aspect umed, apoi în brun-roşcat sau brun-închis. Fructele atacate nu cad de pe pom, chiar dacă sunt scuturate.
Forma de atac cea mai caracteristică este aceea de pe lăstari şi ramuri. Pe lăstarii tineri apar în jurul locului de infecţie, la circa 3-4 zile, leziuni sub formă de striuri, de culoare brună, care cuprind de cele mai multe ori lăstarul de  jur împrejur. Deoarece infecţia se întinde şi distruge sistemul conducător, toată partea superioară a ramurii infectate se înnegreşte, se usucă şi se îndoaie de vârf în jos. Această formă de atac poartă denumirea de arsura ramurilor. Frunzele de lăstarii bolnavi îşi pierd turgescenţa, începând de la vârf sau de la marginile laterale spre bază, sunt moi la pipăit, apoi devin brune-negricioase şi se usucă.
De pe lăstari, atacul trece şi pe ramurile mai bătrâne şi chiar pe tulpini, manifestându-se mai ales în regiunea nodurilor, prin porţiuni mai mult sau mai puţin întinse, sclerozate, puţin cufundate şi bine delimitate de ţesuturile sănătoase. Paranchimul scoarţei vii este distrus, iar epiderma şi suberul sunt lipite direct pe partea lemnoasă. Pe ramurile mai groase şi pe trunchiuri, din cauză că ţesuturile sunt lignificate, infecţia se propagă mult mai lent, rămânând de cele mai multe ori localizată. În cazul când zona atacată cuprinde tulpina de jur împrejur, pomul se usucă.
Boala se manifestă în special primăvara, în cursul lunii mai şi iunie. În timpul verii, din vauza temperaturilor prea ridicate, boala are o perioadă de stagnare, devenind din nou activă în toamnă.
Agentul patogen şi biologia acestuia Focul bacterian este produs de bacteria Erwinia amylovora, care se prezintă sub formă de bastonaşe, cu flageli peritrichi, mobile, asporogenă, necapsulată. Pe agar formează colonii circulare, mici, cu marginile drepte, mai mult sau mai puţin opalescente, albe, lucioase, de consistenţă untoasă. Temperatura optimă de dezvoltare este 30 °C, iar cea letală este de 45-50 °C. Pătrunderea bacteriilor în ţesuturi are loc prin deschideri naturale (stomate, hidatode, lenticele) sau prin rănile cauzate de insecte. De la pomii bolnavi la cei sănătoşi, bacteriile sunt transmise prin intermediul insectelor: Eriosoma lanigerum, Aphis mali, etc. pătrunse în ţesuturi bacteriile circulă prin vase, prin parenchim şi prin cambiu. În timpul iernii, boala stagnează, însă bacteriile nu sunt distruse, ele rezistând în leziunile de pe lăstari şi ramuri. Primăvara concomitent cu începutul circulaţiei sevei, trec în stare activă şi bacteriile. În scurt timp, la suprafaţa porţiunilor atacate apare un exsudat bacterian, care este luat de insecte şi dus pe flori.
Combatere Combaterea se face prin măsuri preventive, folosirea  la plantare a unor pomi sănătoşi fără leziuni (ulceraţii) bacteriene; depistarea vetrelor de atac, îndepărtarea focarelor (frunze, lăstari, şarpante si chiar pomi) cu infecţii, pentru diminuarea inocultului. Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice, este necesar să se execute tratamente la avertizare preflorale cu produse cuprice si daca perioada înfloritului se prelungeşte pe o perioada mai lunga de timp (temperaturi scăzute si precipitaţii), chiar in perioada înfloritului. Combaterea vectorilor (afide, minatoare etc.) cu insecticide speciale la avertizare.

monilioza

MONILIOZA
Denumire ştiinţifică MONILINIA FRUCTIGENA
Raspindire Această boală produce pagube destul de mari, la aproape toate speciile pomicole, pierderile de recolta ajungând, in anii favorabili atacului, pana la 90% si chiar mai mult.
Agentul patogen Agentul patogen care determină putregaiul brun (monilioza) la mere este ciuperca Monilinia fructigena.
Ciuperca îşi dezvoltă miceliu în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor infectate. Miceliu este hialin, ramificat, neregulat septat. Când există condiţii favorabile de climă (căldură şi umiditate) miceliul se aglomerează, rupe coaja fructului şi apare ca mici perniţe care sunt sporodochiile ciuperci. Pe aceasta iau naştere conidioforii simpli sau ramificaţi, aşezaţi în şiruri având la partea superioară conidii incolore, în formă de butoiaşe lungi de 15-20 microni şi late de 8-13 microni, fiind aşezaţi în lanţ.
Ciuperca se transmite de la un an la altul prin fructele atacate mumifiate rămase în pom. Pe acestea, în dreptul porodochiilor, ciuperca iernează ca stromă sclerotiformă. Primăvara, pe aceste fructe apar perniţe cu conidii care produc infecţii primare. La o parte din fructele atacate, căzute sub pom, se formează încă din primul an apotecii, la altele după 2-3 ani.
Ascosporii determină infecţia primară în acelaşi timp cu conidiile de primăvară de pe stromele sclerotiforme. De la contaminare şi până la manifestarea atacului (perioada de incubaţie) trec 4-12 zile, când apar primele pete de monilioză, după care boala se extinde.
Simptome În condiţiile ţări noastre monilioza atacă fructele, foarte rar frunzele şi lăstarii. În primăverile reci şi umede, fructele foarte tinere bolnave de monilioză se brunifică şi multe cad, iar o parte rămân în pom până în anul următor.
În cursul verii se întâlnesc în livadă trei forme de manifestare a atacului şi anume:-Fructe putrede de culoare brună, denumite „putregaiul brun”, pe care apar fructificaţiile ciupercii, care se formează în perioadele umede şi calde. Pe aceste fructe infestate, la început se observă pete gălbui cafenii, aproape circulare, care evoluează, putându-se generaliza în 4-6 zile. Pulpa atacată este moale, iar pe suprafaţa cojii fructului apar numeroase perniţe pulverulente, de 0,5-3 mm în diametru, de culoare albă-murdar, mai târziu devin mai închise şi sunt formate din conidioforii şi conidiile ciuperci.-Fructe putrede, de culoare neagră, coaja pieloasă, lucioasă, pe care nu se formează fructificaţiile ciuperci. Acestea sunt atacate pe vreme umedă şi rece.-Forma de mumificare a fructelor care se întâlneşte pe vreme uscată, când fructele atacate se zbârcesc, se usucă şi se mumifiază, rămânând în pom.Putrezirea fructelor din cauza ciupercii Monilinia fructigena în timpul depozitării determină 15-25% pierderi din cauza infecţiilor instalate în răni provocate în timpul culesului şi transportului.
Fructele infectate cu monilioză în livadă înainte de recoltare sau în timpul recoltării şi al transportului îşicontinuă ciclul de dezvoltare în depozit. Majoritatea acestora nu formează fructificaţii, boala manifestându-se sub forma putregaiului brun şi a putregaiului negru. În timpul depozitării, fructele sănătoase se pot contamina de la fructele bolnave, prin contact, infectarea făcându-se prin lenticele.
Combatere Cele mai importante măsuri pentru reducerea pierderilor sunt cele de igienă culturală, care au rolul de a preveni îmbolnăvirea fructelor, acestea fiind: strângerea şi arderea fructelor mumifiate şi putrede din pom şi cele căzute; tăierea şi arderea ramurilor atacate; culegerea cu grijă şi transportarea în condiţii bune, astfel ca fructele să nu se rănească; folosirea ambalajelor curate; dezinfectarea depozitelor de fructe în fiecare an cu produse omologate; menţinerea in depozit a temperaturii de şi a umidităţii de 75-85% pe parcursul depozitării merelor.
Executarea tratamentelor chimice cu produse de protecţia plantelor omologate.

mozaicul

MOZAICUL MAR
Denumire ştiinţifică APPLE MOSAIC VIRUS
Raspindire Mozaicul mărului este una dintre virozele cele mai răspândite şi mai păgubitoare ale acestei specii pomicole. Boala poate produce pierderi de aproximativ 40% din producţia de fructe.
Simptome Boala se manifestă exclusiv pe frunze, prin simptome care diferă in ce priveşte aspectul şi gravitatea, în funcţie de sensibilitatea soiurilor şi virulenţa tulpinii de virus.
Pe limbul frunzelor apar pete împrăştiate neuniform, de culoare verde-deschis până la galben-auriu sau crem, de formă şi mărime diferite. Uneori petele au formă de inel, de linii drepte sau sinuoase, ori de benzi clorotice dispuse de-a lungul nervurilor, se poate produce şi o îngălbenire a nervurilor primare şi secundare. Pătarea se poate extinde pe ambele feţe ale limbului, şi în cele din urmă, duce la îngălbenirea frunzelor.
Pe vreme însorită şi călduroasă pot apare şi pete necrotice, care se extind şi determină o cădere prematură a frunzelor.
Pomii puternic atacaţi vegetează slab şi dau producţii scăzute, iar puieţii au o creştere slabă şi o înfăţişare caracteristică de pom bolnav.
Agentul patogen Mozaicul mărului este produs de virusul mozaicului mărului. Acesta se transmite prin altoire, tăieri mecanice. Perioada de incubaţie durează de la 3 săptămâni (primăvara) până la 7-8 luni (vara).
În ceea ce priveşte viabilitatea virusului, sunt indentificate trei tulpini, care se deosebesc simptomatologic: una produce un mozaic grav, care se manifestă prin pete clorotice mari şi căderea frunzelor, alta căreia îi este caracteristică clorozarea (îngălbenirea) nervurilor secundare şi terţiare şi alta, mozaicul slab, care se manifestă prin simptome mai puţin evidente.
Virusul poate infecta şi alte numeroase specii de măr, păr, prun, etc.
Combatere Cea mai importantă măsură pentru prevenirea  acestei boli este folosirea de altoi şi portaltoi sănătoşi, dezinfectarea uneltelor (foarfeca), eliminarea pomilor bolnavi si distrugerea lor prin ardere, tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate.

putrezirea coletului

PUTREZIREA COLETULUI ŞI A MERELOR
Denumire ştiinţifică PHYTOPHTHORA CACTORUM
Raspindire Boala este cunoscută şi foarte periculoasă, ea s-a extins mai mult în ultimele două decenii.
Simptome Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unor pete umede. Scoarţa se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun-cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar.
În primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu.
Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur.
Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturizează mai rapid.
Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric.
Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani), pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.
Infecţia produsă pe fructele de măr, se manifestă printr-o pată brună, cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima fructului. Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie de soi şi de gradul de maturitate.
Această infecţie se întâlneşte adesea în livadă vara pe fructele căzuteşi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin încontact cu solul, infecţia din livadă evoluează în depozit.
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca  Phytophthora cactorum. Miceliu intercelular este constituit din filamente continui, de grosime neuniformă. La suprafaţa organului atacat se diferenţiază fructificaţiile ciupercii (conidii şi conidiofori).

Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi simpodiali, conidiile sunt elipsoidale sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subţire. Ele germinează dând naştere la zoospori sau la un filament germinativ.
În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificaţiile sexuate-oosporii, sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor participă anteridiile şi oogoanele. Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează şi rămâne în sol mai mulţi ani în stare viabilă.
Infecţiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau zoosporangi şi mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile şi fisurile scoarţei în condiţii favorabile.
Pericolul cel mai mare de infecţie este în aprilie-iunie. Un atac mai mare s-a observat în anii umezi, când se asigură o înmulţire în masă a zoosporilor.
Combatere Măsuri de igienă culturală (eliminarea excesului de apa pe rândul de pomi, cosirea buruienilor, îngrăşăminte echilibrate, etc.); tratamente chimice cu produse cuprice preflorale; badijonarea ţesutului sănătos, după eliminarea celui bolnav cu fungicide sub forma de pasta.

rapanul

RAPANUL MARULUI
Denumire ştiinţifică VENTURIA INAEQUALIS
Raspindire Este cea mai răspândita si păgubitoare boala la mar. Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura mărului. Cele mai mari pierderi se produc în anii cu primăveri şi veri ploioase, ajungând să distrugă în livezile neîngrijite 30-95% din fructe.
Simptome Boala se manifestă pe frunze, pedunculii florali, fructele si chiar lăstarii. Frunzele atacate sunt acoperite de pete brune-negricioase, catifelate, care cu timpul cresc şi se unesc. Frunzele puternic atacate se usucă, cad de timpuriu şi reduc posibilitatea de hrănire a pomului ceea ce determină scăderea recoltei, precum şi diferenţierea unui număr scăzut de muguri de rod pentru anul următor.
Forma de atac pe peduncul şi pe sepale se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, când primele infecţii s-au petrecut încă de la începutul înălţării inflorescenţei.
Fructele sunt atacate de la formare şi până toamna târziu. Ele rămân mici şi prezintă pete brune măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, prezintă crăpături, iar cele mai multe cad înainte de maturare.
Forma de atac pe lăstari se întâlneşte la pomii nestropiţi. În anii cu ploi frecvente în lunile mai, iunie, iulie, se înregistrează atac puternic pe lăstari. Ei prezintă pete asemănătoare cu cele de pe frunză. Cu timpul, porţiunea de lăstar atacată  crapă, se brunifică şi în cele din urmă o parte se usucă din timpul verii, o parte degeră iarna, iar cei mai puţin atacaţi, al căror lemn s-a copt normal, asigură miceliul viabil care în primăvara următoare va genera conidii primare.
Agentul patogen si biologia acestuia Rapănul mărului este produs de ciuperca Venturia inaequalis. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin 3 surse:
-forma perfectă de peritecii ce conţin asce cu ascospori;
miceliu de rezistenţă din ramurile anuale atacate, care generează conidii primare;
-conidiile de vară, rămase din anul anterior pe inserţia ramurilor, a mugurilor, pe bractee, prin diferite crăpături de pe ramuri.
-Dintre toate acestea, cea mai importantă sursă de infecţie o constituie forma perfectă de rezistenţă, ce se dezvoltă în frunzele din anul anterior atacate, care au căzut şi au iernat sub pomi. Pe aceste frunze, în dreptul petelor de rapăn, se formează peritecii, fiecare conţinând în medie 150 asce cu câte 8 ascospori. Periteciile încep să se formeze încă din luna decembrie. Din luna ianuarie şi până la sfîrşitul lunii martie, în asce iau naştere ascosporii, care se maturează progresiv. În fiecare an când mugurii florali sunt la începutul înfrunzirii, când se înregistrează 0,3-4,6 mm precipitaţii şi temperaturi de 11,5-14,8 °C , pereţii periteciilor se umflănşi se rup; de asemenea, membrana ascelor se rupe, iar ascosporii sunt proiectaţi în atmosferă. Ascosporii sunt antrenaţi apoi de picăturile de apă sau de curenţii de aer şi sunt depuşi pe frunzele tinere, unde germinează.În cursul primăverii şi verii, ciuperca continuă să se înmulţească prin conidii de vară. Acestea se desprind din pete la fiecare ploaie şi produc noi infecţii pe frunze, fructe şi lăstari.
Combatere Combaterea se face prin măsuri preventive. Pentru distrugerea rezervei biologice se recomanda strangerea si arderea frunzelor atacate sau incorporarea acestora in sol cat mai adanc prin lucrarile solului. Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice, este necesar să se execute tratamente la avertizare, ţinând seama de: biologia ciuperci, fenologia mărului, datele meteorologice, remanenţa fungicidelor folosite, rezerva biologică ca sursă de infecţie. De regulă se execută între 12-15 tratamente.

DAUNATORI

GARGARITA FLORILOR DE MAR

GARGARITA FLORILOR DE MAR
Denumire ştiinţifică Anthonomus pomorum
Raspindire În ţara noastră, în zonele mari cultivatoare de măr, diminuarea parţială sau chiar pierderea totală a recoltelor de măr, se datorează în mare parte acestui dăunător (gărgăriţei florilor de măr).
Descriere Această insectă are corpul de 5-6 mm de culoare brună-negricioasă. Pe partea dorsală este acoperită cu perişori castanii-roşcaţi. Are capul negru, ochii convecşi, mari, iar pe pronotum la mijloc are o dungă din perişori albicioşi. Pe elitre aşezate transversal, oblic, în jumătatea terminală a acestora sunt două dungi închise, iar la mijlocul lor asemănătoare cu litera V o dungă de perişori mai deschisă. Adulţii au un cioc lung de 1-1,5 mm cu care înţeapă mugurii floriferi.
Oul este de culoare albă-lăptoasă, strălucitor, de formă eliptică.
Larva este apodă, de culoare albă-murdară la început, apoi la maturitate devine gălbuie, măsurând 5-8 mm. În regiunea posterioară a corpului prezintă două pete brune.
Nimfa este gălbuie, alungită, având lungimea de 3-4 mm.
Biologie si ecologie Gărgăriţa florilor de măr are o singură generaţie pe an. Ea iernează ca adult nematur în crăpăturile scoarţei pomilor, în frunzişul şi în iarba de sub pomi. Primăvara, când timpul se încălzeşte, în a doua jumătate a lunii martie şi uneori în prima decadă a lunii aprilie, cu 8-10 zile înainte ca mugurii florali să se umfle, gărgăriţele părăsesc ascunzişurile în care au iernat şi se deplasează în coroana pomilor. După câteva zile, când începe dezmuguritul mugurilor florali, gărgăriţele nemature sexual încep să se hrănească perforând mugurii. După câteva zile de hrănire (1-2 zile) se maturează sexual şi începe împerecherea. Când 10-15% din mugurii florali sunt dezmuguriţi (au bracteele distanţate şi se vede uşor vârful mugurelui verde-argintiu), începe ponta. Într-o inflorescenţă insecta poate ataca una până la toate florile. În fiecare boboc floral este depus câte un ou imediat sub petale, între stamine sau lângă pistil. Atacul insectei durează 4-8 zile când temperatura în cursul zilei este de 10 – 12 °C şi de 10-12 zile când temperatura este de 6 – 8 °C. Pentru pontă femela roade cu rostrul un orificiu în mugurele de rod într-un boboc floral, în care depune un ou pe care-l împinge cu ciocul în interior. Din locul unde s-a depud oul se scurge un lichid la început incolor apoi cărămiziu, care se întăreşte în contact cu aerul şi apară oul. O femelă în întreaga perioadă poate depune 50-100 de ouă în 6-25 de zile. Perioada de incubaţie durează 12-23 zile, după care apar larvele de culoare alb-murdar. Acestea se hrănesc cu conţinutul florilor, care după 16-23 zile nu mai înfloresc, ci se usucă, devenind de culoare cărămizie. Aceşti boboci florali rămân în faza de înfoiere, fiind denumiţi de pomicultori „cuişoare”. Stadiul de larvă durează 16-30 de zile, după care se transformă în nimfă. După 8-10 zile se transformă în adulţi nematuri. În aceste „cuişoare” insecta îşi petrece stadiile de larvă şi de pupă, până la apariţia adulţilor nematuri. Din florile atacate, în general la sfârşitul lunii mai, ies adulţii nematuri. Aceştea se hrănesc 15-20 zile cu una din epidermele frunzelor (mai frecvent cu epiderma superioară) de măr. Adulţii nematuri la sfârşitul lunii mai sau în a doua jumătate a lunii iunie se retrag între crăpăturile scoarţei pomilor, sau sub frunziş unde intră în diapauză estivală şi care continuă cu hibernarea.
Modul de dăunare Gărgăriţa florilor de măr atacă în deosebi mărul, putând distruge 98-100% din flori şi de multe ori părul, la care s-au determinat 8-20% flori atacate. Pagubele sunt produse prin hrănirea cu muguri a adulţilor nematuri, dar mai ales prin hrănirea larvelor cu oganele interne ale florilor, la care petalele în final se usucă rămânând sub formă de „cuişoare” în pom.
Adulţii nematuri nou apăruţi la sfârşitul lunii mai, sau în prima jumătate a lunii iunie se hrănesc cu una din epidermele frunzelor. Frunzele atacate sunt transparente în porţiunile de unde s-au hrănit gărgăriţele.
Combatere Pentru combaterea acestui dăunător  se recomandă lucrările de toamnă ale solului, care distrug o parte din adulţii aflaţi sub frunziş, sub proiecţia coroanei, şi prin  tratamente fitosanitare la avertizare cu produse de protecţia plantelor omologate, în faza de 10-15% din mugurii florali au început dezmuguritul. Pentru a se obţine rezultate bune tratamentul trebuie să se termine în maxim 4-6 zile, când temperatura este de 10 – 12 °C şi în  7-8 zile când temperatura zilnică este de 5 – 8 °C.

Viermele merelor

VIERMELE MERELOR
Denumire ştiinţifică Cydia (Lasperesya) pomonella
Raspindire Viermele merelor, în ţara noastră, este unul din cei mai periculoşi dăunători ai mărului, în anii favorabili de înmulţire poate să producă pierderi de 25 % din fructe, iar la soiurile sensibile până la 80-90 %.
Descriere Adultul de Cydia pomonella este un fluture mic, cu deschizătura aripilor anterioare de 15-20 mm. Aripile anterioare sunt de culoare brună-cenuşie, cu striuri transversale de culoare cenuşiu-închis spre negru. La vârful aripilor anterioare există o pată în formă de semilună brună, iar în interior de culoarea bronzului. Aripile posterioare sunt de culoare brun-roşcată cu strălucire arămie.
Oul este de forma unui scut, de 0,5 mm, rotund sau uşor elipsoidal, transparent, la început de culoarea albuşului de ou (hialin) apoi devine de culoarea unei perle, după care prin corion se văd diferitele stadii de embriogeneză.
Larva matură are lungimea de 16-20 mm şi este de culoare roz-deschis, iar capul de culoare brună. Fiecare din segmentele corpului larvei are câte doi tuberculi brun-închis prevăzuţi cu perişori fini. Pe abdomen au în vârf crosete în formă de semilună. Larvele mature iernează într-un cocon din fire mătăsoase impregnate cu ceară ca să le apere de intemperii. În acest cocon ia naştere crisalida.
Crisalida are lungimea de 8-12 mm fiind de culoare brună-cărămizie, strălucitoare.
Modul de dăunare Larvele acestei insecte atacă fructele şi lăstarii ierbacei. Ele pătrund în pulpă în zona casei seminale unde distrug seminţele, din care cauză fructele nu mai cresc. Larvele din prima generaţie cauzează pierderi totale la fructele atacate, deoarece acestea fiind mici cad şi nu se pot valorifica. Larvele generaţiei a doua  atacă fructele aproape de maturitate. Aceste fructe se coc înainte de vreme, neputându-se hrăni cad, o parte putrezesc şi o parte din cele atacate rămân în pom, iar odată cu culesul sunt duse în depozit unde larvele se retrag şi intră în diapauză hiemală. Fructele atacate de generaţia a doua a viermelui merelor, care nu putrezesc, au o valoare comercială scăzută. Fructele mature atacate de acest dăunător nu se pot păstra pentru că prin galerii pătrund diferite microorganisme ce le determină putrezirea.
Biologie si ecologie Această insectă, iernează ca larvă provenită din prima şi a doua generaţie. Larva matură este învelită într-un cocon mătăsos impermeabil, sub crăpăturile scoarţei pomilor, sub frunzişul de sub pomi. Primăvara, în aprilie, când sunt temperaturi peste 9 °C , larvele se transformă în crisalidă, iar după 15-32 de zile apar adulţii, fluturaşii primei generaţii. Fluturii primei generaţii apar între 6 mai şi 4 iunie. Adulţii se hrănesc 2-13 zile, apoi se împerechează şi începe ponta. Zborul primei generaţii este eşalonat între 35 şi 79 zile. Femelele depun ouăle în 7-20% din cazuri pe fructele tinere peste 70% pe frunze, în general pe partea superioară şi 8-15% din cazuri pe ramuri. Femelele sunt active în zilele cu cer senin între orele 15 şi 19 şi continuă până se întunecă. La prima generaţie ponta s-a eşalonat între 27 şi 72 zile. La temperatura de 20-25 °C femelele au condiţii optime de pontă, la 15 °C ponta este redusă, iar la 9-18 °C nu mai are loc. O femelă depune între 5 şi 122 ouă, mai frecvent 50-70 ouă. În general, o femelă în prima zi de pontă depune 50% din totalul de ouă.
La prima generaţie, perioada de incubaţie este de 3-23 zile, frecvent 10-18 zile, la temperaturile medii de 11,2-26,2 °C.
În timpul perioadei de incubaţie s-au constatat 5 faze principale de evoluţie a embrionului: – ou hialin, ou cu „inel roşu”, ou în întregime roşu, ou roşu cu punct negru, ou părăsit, alb-lăptos când corionul este perforat, escavat, uscat, din care a ieşit larva.
Larvele, nou apărute, se deplasează căutându-şi un loc unde să-şi poată face galerie: între două fructe, unde un fruct este acoperit de frunze. O larvă, ca să ajungă la maturitate consumă 2-3 fructe.
Larvele mature se retrag din fructe pe un fir de mătase, sau direct, se ascund în crăpăturile scoarţei, sub frunzişul şi în iarba de sub pomi, unde-şi formează coconul protector. În anii foarte călduroşi, 30-50% din aceste larve se transformă în crisalide, din care în 5-10 zile apar fluturaşii, din cea de a doua generaţie (de vară). Primii adulţi din generaţia a doua apar între 16 iulie şi 3 august. Zborul acestora s-a eşalonat 32-64 zile. Ei se hrănesc 18 zile, dar după 1-2 zile ei încep împerecherea şi depunerea pontei. Depunerea ouălor la această generaţie durează 14-65 zile, fiind mult mai scurtă decât la prima generaţie. Primele ouă depuse apar după 5-25 zile , cele mai multe larve apar după 6-13 zile de la pontă. Acestea atacă fructele până la recoltare.
Larvele din a doua generaţie se hrănesc cca. 13-59 zile, după care s-au retras din fructe în diferite ascunzişuri unde şi-au format coconi protectori pentru iernat. Aceasta, împreună cu cele rămase din prima generaţie vor da în anul următor prima generaţie.
Combatere  Masuri de igienă culturala pentru diminuarea rezervei biologice; folosirea capcanelor feromonale – Atrapom in vederea determinării prezentei si evoluţiei dăunătorului.
Tratamente chimice – la avertizare: 1-2 tratamente in mai-iunie pentru generaţia I si 2-3 tratamente in iulie-august pentru generaţia a II-a .

Viespea merelor

VIESPEA MERELOR    
Denumire ştiinţifică Hoplocampa testudinea
Raspindire În ţara noastră viespea cu ferăstrău a mărului este frecventă în zonele mari cultivatoare de măr. Acest dăunător în anii favorabili de înmulţire poate să producă pierderi de 20-60 % la majoritatea soiurilor de măr.
Descriere Viespea are lungimea corpului de 6-7-mm. Pe partea dorsală are corpul brun-închis şi galben pe partea ventrală. Capul şi antenele sunt de culoare cărămiziu-roşiatic. Picioarele sunt galbene, la fel toracele, iar mezo şi metanotul sunt brun-închis la fel ca nervurile aripilor şi stigmele.
Oul este de culoare albă-lăptoasă, fiind depus frecvent în receptacul sau între sepale.
Larva matură este albă-murdar, cu capul brun-roşcat fiind lungă de 8-12 mm. Când este în repaus este îndoită ca o semilună şi are miros de ploşniţă.
Biologie si ecologie Hoplocampa testudinea are o singura generaţie pe an. Insecta iernează ca larvă matură învelită într-un cocon pergamentos, lung de 5-7 mm, de culoare brună-închisă, în sol la adâncime de 2-18 cm. Primăvara, în timpul înălţării inflorescenţei, larvele se transformă în nimfe, din care în timpul înfoierii corolei apar adulţii în sol, de unde ajung la suprafaţă şi apoi în coroana pomilor. Adulţii se hrănesc cu nectarul diferitelor flori se împerechează şi depun ouă, separat câte unul în receptacul sau la inserţia sepalelor, făcând o incizie în epidermă cu ovipozitorul. Oul este acoperit cu un strat protector care se întăreşte şi se oxidează devenind cenuşiu apoi cărămiziu. Din ouă după 6-12 zile apar larvele care pătrund în fruct unde consumă seminţele.
Larvele se hrănesc 20-30 zile timp în care ca să devină mature atacă 2-3 fructe. După maturare, larvele cad odată cu fructele atacate de unde se retrag în sol sau îşi dau drumul din fructele din pom şi pătrund în sol la 2-18 cm adâncime unde-şi formează învelişul de cocon, rămânând astfel până în primăvara următoare când evoluează.
Modul de dăunare Fructele atacate prezintă una, două galerii rotunde ca o cavitate cu marginile negre, iar în interior se găsesc resturi de hrană şi excrementele larvei. Fructele atacate nu se mai pot hrăni şi cad.
Pentru a nu se confunda atacul de Hoplocampa testudinea cu cel de Cydia pomonella, vom reda câteva asemănări şi deosebiri dintre cele două insecte.
Atacul celor două insecte se deosebeşte prin următoarele aspecte:

  • Hoplocampa testudinea  este o viespe şi depune ouăle mult mai devreme în receptacul şi la inserţia sepalelor, iar când fructul depăşeşte puţin mărimea unei alune larvele migrează în al doilea fruct, iar cele atacate anterior cad. Fructele atacate cad până ce ajung la mărimea unei nuci;
  • Fructele atacate de Hoplocampa testudinea au intrarea galeriei netedă, înnegrită, adâncită;
  • Fructele secţionate au în interior miros de ploşniţă;
  • Larvele sunt de culoare albă-murdar.
  • Cydia pomonella este un fluture şi depun ouăle tocmai când cad ultimele fructe atacate de Hoplocampa testudinea;
  • Fructele atacate de Cydia pomonella au intrarea galeriei larvelor neregulată şi înfundată cu rumeguş cărămiziu;
  • Fructele sunt atacate de prima generaţie de Cydia pomonella când au diametru de peste 3 cm;
  • Larvele de Cydia pomonella au culoare albă-rozie.
Combatere În cadrul complexului de luptă integrată, prin folosirea raţională a tratamentelor chimice şi a măsurilor agrotehnice viespea cu ferăstrău a mărului poate fi combătută şi pagubele să fie reduse la maximum.
Dintre măsurile agrotehnice, cea mai importantă este arătura de toamnă prin care se distrug o bună parte din coconi.
Altă măsură este strângerea şi distrugerea fructelor atacate. Rezultatele cele mai complete se obţin prin combaterea chimică. Aceasta se poate face printr-un singur tratament aplicat la avertizare, când 10-15% din flori au început să-şi scuture petalele.

PADUCHELE LANOS

PADUCHELE LANOS
Denumire ştiinţifică Eriosoma lanigerum
Descriere Femelele aptere virginogene sunt ovale, globuloase, rosii-brune, cu corpul acoperit cu o secretie ceroasa filamentoasa. Corniculele sunt reduse, iar antenele compuse din 6 articole, dintre care articolul 3 este o data si jumatate mai lung decat  4,5 si 6 la un loc si prezinta 16-20 senzori. Lungimea corpului 1,6-2,2mm.
Oul de iarna este negru- lucios si oval. Pe ramuri si in zona fisurilor si ranilor de pe tulpinile merilor din livezi, la colet si pe radacinile pomilor din pepiniere (mai ales pe cei altoiti pe dusen si paradis), pe radacinile marcotelor si ale pomilor din livezile tinere de meri, se vad umflaturi canceroase, de marimi diferite, pana la marimea nucii si care seamana cu cancerul pomilor. Pe ranile de pe ramuri, pe ramurile tinere si pe lastari se observa un puf alb ca vata, care acopera paduchii. Din cauza atacului, merii stagneaza din  dezvoltare, ramurile se usuca, iar recolta de fructe scade.
Biologie si ecologie Paduchele  lanos este raspandit in toata tara. O frecventa mai mare prezinta in livezile de meri din zona stejarului si fagului, caracterizate printr-un regim pluviometric bogat. Are 6-10 si chiar mai multe generatii pe an. Paduchele ierneaza in stadiul de larva in primele 2 varste, de obicei in ranile canceroase de pe ramuri si tulpini, pe radacinile atacate ale pomilor tineri sau pe ranile tulpinilor si ramurilor mai groase. Primavara, cand temperatura se ridica la 5-6 °C si vegetatia porneste, larvele incep sa se hraneasca, devenind partenogenetic, dand nastere pana la 150 larve in intreaga perioada de depunere care dureaza 10-15 zile. O generatie se dezvolta in 20-25 zile.
Vara, in  lunile iunie-iulie, in coloniile de femele aptere, apar si femelele aripate care zboara pe merii din vecinatate sau de la departari mai mari, cand bate vantul, unde se imultesc dand nastere insa formei aptere.
Catre sfarsitul verii, in august-septembrie, ritmul inmultirii paduchelui slabeste, iar toamna, in septembrie-octombrie, creste din nou, luand nastere atat femele aptere cat si femele aripate (sexupare). O parte din femelele aripate zboara pe alti meri, unde dau nastere la forme aptere virginogene, iar alta parte zboara pe ulm, unde dau nastere la cele 2 sexe. Dupa imperechere, masculii pier, iar femelele depun cate un ou de iarna, de regula in fisurile scoartei ramurilor si tulpinilor. Peste iarna insa, ouale pier, sau, daca dau nastere primavara la larve, acestea mor si ele, asa incat in conditiile climatice din Europa, inmultirea paduchelui are loc numai pe mar, desi exista si la noi ulm american, planta gazda principala a paduchelui in conditiile climatice din America.
Modul de dăunare Paduchele lanos este un daunator  foarte periculos in regiunile cu climat mai umed. El ataca de preferinta marul si numai sporadic parul, gutuiul si alte specii de pomi. Datorita atacului, pe ramuri si pe radacinile merilor se formeaza tumori canceroase, care provoaca uscarea pomilor incepand cu ramurile atacate.
Paduchele gaseste conditii de dezvoltare favorabile mai ales in regiunile submontane, caracterizate printr-un regim pluviometric bogat. Inmultirea paduchelui este insa franta de viespea parazita (Aphelinus mali), care, in anii de aparitie, in masa, paraziteaza, in conditiile tarii noastre, pana la 80-90% din paduchi.
Combatere  Masuri de igienă culturala pentru diminuarea rezervei biologice si efectuarea tratamentelor chimice cu produse de protectia plantelor omologate  la avertizare.

Paduchele verde al marului

Paduchele verde al marului

Denumire ştiinţifică Aphis pomi
Raspindire Paduchele verde al marului este raspandit in toate zonele de cultura a pomilor din tara
Descriere Forma nearipata (fundatrigena) are corpul oval si de culoare verde-galbuie. Corniculele si tarsele sunt negre. Lungimea corpului este de 1,5-2,0 mm.
Forma aripata are capul si toracele de culoare neagra si abdomenul verde. Lungimea corpului este de 2,0-2,5 mm.
Oul este verde la depunere si negru- lucios ulterior.
Biologie si ecologie Este un afid nemigrator care paraziteaza marul. Se intalneste sporadic si pe par, mosmon, scorus si paducel. Ierneaza in stadiul de ou depus izolat sau in mici grupe in jurul mugurilor si pe ramurilor de rod a marului si dureaza 6-8 zile. La dezmugurire, larvele colonizeaza varful mugurilor de rod si, apoi, organele verzi. Dupa o scurta perioada de hranire, larvele se dezvolta si apar femelele fundatrix aptere, cunoscute sub numele de matci. Femelele fundatrix se inmultesc partenogenetic si vivipar, fiecare dand nastere la cate 35-40 larve. Dupa o perioada de hranire de 10-15 zile, din larve apar femele nearipate numite fundatrigene. Aparitia acestora corespunde fenofazei de scuturare a petalelor. Fundatrigenele continua sa se inmulteasca partenogenetic vivipar pe mar pana toamna. O parte din femele sunt aripate, o parte nearipate. Cele aripate asigura raspandirea  daunatorului de la un pom la altul sau de la o parcela la alta. In zonele premontane se dezvolta 7-8 generatii, iar in stepa si silvostepa 8-12 generatii.
La sfarsitul lunii august sau la inceputul lunii septembrie apar in coloniile de fundatrigene sexuparele, care sunt asemanatoare cu cele aripate. Acestea dau nastere la masculii si femele nearipate. Dupa imperechere, femelele depun cate un ou. Durata vietii acestor femele este de 10-12 zile.
Modul de dăunare  Paduchii colonizeaza lastarii si partea inferioara a frunzelor. Lastarii se deformeaza, iar frunzele se rasucesc spre interior. Pe organele atacate se constata dejectii cleioase si fumagina. Atacuri intense se inregistreaza in perioada mai-iunie si corespunde cresterii intensive a lastarilor.
Combatere Tratamente fitosanitare in perioada de repaus vegetativ si in vegetatie, mai ales in perioada de crestere intensa a lastarilor cu produse de protectia plantelor omologate.

paianjenul rosu

paiajenul ROSU AL POMILOR
Denumire ştiinţifică Panonychus ulmi
Raspindire Acarienii in general produc pagube însemnate la pomii fructiferi, mai ales când nu se aplică tratamente fitosanitare.
Descriere Femela are corpul oval şi bombat dorsal. La apariţie are o culoare cafenie. Cu timpul devine brună-roşietică. Întreg corpul este acoperit cu perişori. Cei dispuşi pe partea dorsală sunt în număr de 26, înşiraţi pe negi de culoare albă. Lungimea corpului este de 0,3-0,5 mm. Masculul are corpul alungit şi ascuţit pe partea posterioară. Este mai mic decât femela. Atât femela cât şi masculul au 4 perechi de picioare. Oul este cepiform, striat dorsal şi prevăzut cu un pedicel fin. Cel de iarnă are culoarea roşie lucitoare şi diametrul de 0,15 mm. Cel de vară este mai mic şi de culoare galbenă-brună. Larva este roşie-portocalie, cu trei perechi de picioare. Are o lungime de 0,1-0,2 mm.
Biologie si ecologie În cursul perioadei de vegetaţie se succed 5-6 generaţii. Durata dezvoltării unei generaţii este de 35-40 de zile la temperatura medie de 10-14 °C şi de 16-20 de zile la temperaturi de 20-22 °C. Ponta de iarnă începe în august şi continuă până la jumătatea lunii octombrie.
Modul de dăunare Dăunătorul este o specie polifaga; ataca toate speciile pomicole (cu excepţia căpşunului). În perioada repausului vegetativ recunoaşterea atacului se face prin examinarea cu ochiul liber a ramurilor: în jurul ramificaţiilor, la baza formaţiilor fructifere, în crăpăturile scoarţei şi pe plăgi se constată ponta, iar la un atac intens, toate aceste zone capătă un aspect roşiatic. În timpul perioadei de vegetaţie (începând cu fenofaza de înălţare a inflorescenţelor la măr şi până la căderea frunzelor) sepalele şi frunzele se depigmentează şi capătă o culoare cenuşie, petalele se necrozează, pe inflorescenţe şi pe frunze se constată acarieni şi pontă de vară. Pagubele se datoresc înţepăturii si sugerii sevei (este influenţat procesul de fotosinteza si ca urmare hrănirea pomului), producând in frunze rupturi si dislocări ale epidermei si parenchimului lacunar. Pe frunze apar pete mici alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul se schimba de la alb-argintiu la alb-roşietic.
Combatere Aplicând o tehnologie corecta din punct de vedere agro-fitotehnic, se diminuează si atacul acarienilor; Pentru combaterea acestui dăunător se pot efectua tratamente chimice pentru fiecare generaţie, cunoscându-se: biologia dăunătorului, condiţiile de climă, modul de acţiune şi remanenţa produsului. Cele mai importante tratamente sunt cele de iarnă, deoarece distruge rezerva biologică a dăunătorului. Efectul parţial al acestor tratamente se datorează faptului că majoritatea ouălor şi în special cele din straturile inferioare, în cazul unei ponte mari, precum şi cele din crăpăturile scoarţei şi plăgi, scapă de sub acţiunea toxicului.

PADUCHELE DIN SAN JOSE

PADUCHELE DIN SAN JOSE
Denumire ştiinţifică Quadraspidiotus perniciosus
Raspindire Păduchele din San Jose este cel mai temut duşman al pomilor fructiferi, fiind considerat o calamitate pentru livezile infestate.
Descriere Femelele au scutul aproape rotund cu diametrul de 1,6-2,2 mm, fiind de culoare brună-cenuşie cu o pată galbenă-portocalie la mijloc. Sub scut, corpul femelei este cordiform, galben-portocaliu, lung de 0,8-1,2 mm. Femela nu are picioare, aripi, ochi, antene, dar are rostum lung de două ori cât corpul. Pe partea dorsală a pigidiului există trei grupe de glande tubulare lungi şi subţiri care secretă mătasea pentru construirea scutului.
Masculii au scutul oval-alungit, brun-cenuşiu, lung de 1,2-1,5 mm. Corpul masculilor are lungimea de 08-09 mm, este alungit, de culoare galbenă-portocalie. Masculii au antene păroase, formate din 10 articole, picioare şi o pereche de aripi membranoase. Ei au aparatul bucal rudimentar. Există şi masculi nearipaţi.
Larvele primare nou apărute au corpul lung de 02-026 mm, sunt ovale, galbene-portocalii. Acestea au picioare, antene, ochi şi două sete anale lungi.
Larvele secundare sunt lipsite de picioare şi au forma corpului asemănătoare cu femelele.
În timp ce se înmulţeşte o generaţie, se întâlnesc toate stadiile de evoluţie ale dăunătorului.
Biologie si ecologie Păduchele din San Jose are 2 generaţii pe an. El se înmulţeşte vivipar. Iernează sub scut ca larvă de vârsta I şi de vârsta a III-a fixate pe scoarţa pomilor. Aceste larve sunt provenite parţial din generaţia I şi a II-a, sub această formă intrând în diapauză estivală şi hiemală.
În a doua jumătate a lunii martie sau la începutul lunii aprilie, după ce se hrănesc câteva zile, larvele năpârlesc, diferenţiindu-se în masculi şi femele. Are loc împerecherea, iar după cca. 49-59 de zile apar primele larve mobile din generaţia I în perioada mai-iunie, iar a doua generaţie apare prin luna august-septembrie
Larvele de la fiecare generaţie, după depunere au culoarea portocalie şi se răspândesc pe ramuri, pe tulpini, pe frunze şi pe fructe, fiind mobile până la 24 ore. În acest interval, larvele pot fi transportate pe picioarele şi pe penele păsărilor, pe hainele pomicultorilor, pot fi duse de curenţii de aer infectând astfel pomii sănătoşi. După câteva ore de migraţiune larvele îşi găsesc un loc unde se fixează înfigându-şi rostrul în organele unde s-au localizat, de unde sug seva ţesuturilor respective.
În acelaşi timp larvele secretă o substanţă pe care o injectează în ţesuturile libero-lemnoase, din cauza căruia zona afectată se colorează în roşu, sub formă de pete inelare.
În timp ce se hrănesc larvele secretă fibre de mătase şi o ceară specială din care-şi formează scutul protector. Aceasta, după 1-2 zile, are culoarea albă-gălbuie, iar după 5-6 zile de la apariţie devine cenuşie-gălbuie. Ceara fiind mai puţin densă, este uşor străbătută de insecticide. După 10-15 zile scutul devine dens şi se impregnează cu ceară care-i dă rezistenţă. În acelaşi timp larvele năpârlesc, îşi măresc scutul şi se diferenţiază în masculi şi femele.
Modul de dăunare Păduchele din San Jose se localizează cel mai mult pe ramurile anuale ale pomilor. Ramurile atacate de acest păduche, se cunosc după petele circulare de culoare roşie-vişinie, care se observă şi mai uşor dacă se udă sau se răzuiesc uşor cu un briceag. Zona unde larvele îşi înfig rostul se colorează în roşu din cauza unei substanţe pe care o injectează în lemn, dizolvând vasele liberiene, pentru o hrănire mai uşoară. Cu timpul zonele astfel colorate, nemaiputându-se hrăni, se brunifică şi mor. Plantele puternic atacate încep să se usuce de la vârf, la început parţial, apoi total. Pomii pe rod atacaţi, dacă nu sunt trataţi în cel mult 5 ani se usucă, iar pomii tineri în 2-3 ani.
Atacul de pe frunze se aseamănă cu cel de pe ramuri, larvele fiind localizate de-a lungul nervurilor. Frunzele infestate, cu timpul se îngălbenesc şi cad.
Atacul pe fructe este foarte des întâlnit, sub formă de pete roşii-vişinii, circulare, larvele fiind frecvent localizate în zona caliciului şi a pedunculului.
Pomii atacaţi şi netrataţi au frunzişul mic îngălbenit, dau recolte mici, cu fructe de cea mai slabă calitate, fără valoare comercială.
Combatere  Pentru combaterea acestui dăunător se pot efectua tratamente chimice pentru fiecare generaţie, cunoscându-se: biologia dăunătorului, condiţiile de climă, modul de acţiune şi remanenţa produsului.
În combaterea păduchele din San Jose, cele mai importante sunt tratamentele de iarnă. Acestea se aplică în perioada de la căderea frunzelor şi până la începutul umflării mugurilor de rod. Primul tratament se aplică imediat după căderea frunzelor şi al doilea se repetă la interval de minim 30 de zile. Cel de-al doilea se poate prelungi până ce pomii au 1-5 % muguri florali umflaţi. Nu este permis să se trateze în timpul umflării mugurilor florali sau dezmuguririi, căci produsele ce se folosesc împotriva acestui dăunător, depreciază sau chiar ard mugurii florali.
Pentru o bună reuşită a combaterii de iarnă a păduchele din San Jose, se impune ca pomii să fie bine stropiţi (îmbăiaţi) pe toate organele aeriene. Aceste tratamente sunt singurele din cursul anului care se recomandă să fie făcute prin îmbăiere abundentă până la vârf, pe toate ramurile şi pe tulpina pomilor. Prin aceste tratamente se distrug şi ceilalţi dăunători ce iernează pe ramurile şi crăpăturile scoarţei pomilor.Pentru completarea combaterii acestui dăunător, sunt necesare tratamente de vară împotriva fiecărei generaţii. În mod normal aceste tratamente se aplică în acelaşi timp cu produse în amestec şi pentru combaterea rapănului, făinării, viermelui fructelor la măr, a păduchilor şi puricilor de frunze precum şi a păianjenilor.

CAPSUN

Boli

fainarea capsunului

Fainarea capsunului
Denumire ştiinţifică SPHAEROTHECA PANNOSA
Simptomele Simptomele de boala cele mai caracteristice se manifesta pe frunzele tinere si pe fructe. Aparitia primelor pete de fainare pe frunze are loc in luna mai, iunie, in functie de conditiile climatice ale fiecarui an. Pe frunze simptomele apar pe ambele fete, mai frecvent pe cea inferioara, sub forma unei pasle albicioase constituita din miceliul ciupercii. Tesuturile din dreptul petelor au culoarea rosietica, iar in cazul unor atacuri puternice foliolele frunzelor se rasucesc catre partea superioara, luand forma unei lingurite. Intensitatea cae mai mare a atacului pe frunze se inregistreaza in lunile iulie-august cand in pasla miceliana albicioasa de pe partea inferioara a foliolelor apar si cleistoteciile ciupercii de culoare brun-negricioasa. In cele din urma frunzele puternic atacate devin casante, marginea lor se rupe si se usuca prematur. Atacul pe fructe se manifesta in toate stadiile de dezvoltare a acestora. Astfel, fructele verzi atacate nu se mai dezvolta,se deformeaza si crapa, iar cele mature sunt inferioare din punct de vedere calitativ, au aspect rugos si sunt acoperite partial sau total de o pasla albicioasa. Pe petiolii frunzelor si pe pedunculii florali atacul se manifesta prin aparitia unor pete alungite sau circulare, albicioase.
Agentul patogen si biologia acestuia Ciuperca rezista peste iarna in frunzele uscate ramase pe sol, sub forma de cleistotecii si conidii, care la pornirea in vegetatie asigura sursa pentru infectiile primare. Sursa principala pentru infectiile primare din primavara o reprezinta conidiile ciupercii si in unele situatii ascosporii. Conidiile ciupercii ce se formeaza masiv din momentul aparitiiei primelor simptome de fainare pe frinzele tinere in primavara produc infectiile secundare repetate in perioada de vegetatie. Aparitia primelor pete de fainare pe frunze are loc de obicei in prima decada a lunii mai, in functie de temperatura, dar si de precipitatii, ciuperca fiind favorizata in special de temperaturi ridicate intre 15-27 °C.
Combatere Pentru reducerea rezervei biologice a patogenului se impune cosirea, strangerea si arderea resturilor vegetale imediat dupa recoltare. De asemenea recomandam cultivarea de soiuri rezistente fata de ciuperca Sph. Macularis. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare cu fungicide specifice in cazul unor atacuri masive.

patarea alba

Patarea alba a frunzelor de capsun
Denumire ştiinţifică Mycosphaerella fragarie
Simptome Ciuperca Mycosphaerella fragarie ataca frunzele, petiolii si sepalele. Pe frunze, atacul se manifesta prin aparitia unor pete circulare, de 2 – 4 mm diametru, izolate sau confluente, de culoare rosie violacee. Intr-un stadiu mai avansat al bolii, centrul petelor se necrozeaza si devine cenusiu – albicios, iar la exterior este delimitat de o zona rosie – purpurie.

Atacul cel mai caracteristic se inregistreaza pe frunzele batrane. Frunzele puternic atacate se inrosesc, apoi se usuca. Cand exista conditii de umiditate fovorabile, pe fata superioara a limbului, in dreptul petelor se formeaza o pulbere fina, albicioasa, constituita din conidioforii si conidiile ciupercii. Pe sepale, apar pete asemanatoare celor de pe frunze. Pe petioluri, petele sunt mai alungite, ramanand in general de culoare rosie violacee sau brune.
Agentul patogen si biologia acestuia Patogenul rezista de la un an la altul in frunzele moarte ramase pe sol sub forma de peritecii, sclerotii si miceliu.In absenta periteciilor si sclerotilor, conidiile reprezinta sursa principala pentru infectiile din primavara. In situatia in care pe frunzele atacate ramase pe sol se formeaza peritecii, in care se diferentiaza asce cu ascospori, acestea pot constitui sursa pentru infectiile primare ale patogenului la pornirea in vegetatie. Ascosporii la maturitatea deplina sunt imprastiati de vant si ajunsi pe frunze produc infectii primare, dar sursa cea mai importanta pentru infectiile din primavara o constituie tot conidiile ciupercii. In perioada de vegetatie infectiilesecundare sunt produse de conidii, care se formeaza in numar foarte mare in dreptul primelor pete aparute pe frunzele tinere. Ciuperca este favorizata de o temperatura ce oscileaza intre 10-25 °C si o umiditate relativa a aerului de peste 80 %.
Combatere Cultivarea de soiuri cu o rezistenta ridicata fata de patogenul Mycosphaerella fragarie. Folosirea la plantare de stoloni sanatosi, liberi de acest patogen si mentinerea culturii doar timp de 2, maxim 3 ani culturile vechi, batrane fiind cele mai predispuse atacului de Mycosphaerella fragarie. In cazul in care atacul cauzat de ciuperca Mycosphaerella fragarie este foarte mare si are influenta negativa asupra productiei de fructe, se vor aplica tratamente fitosanitare la avertizare cu fungicide specifice.

patarea bruna

Patarea bruna a frunzelor de capsun
Denumire ştiinţifică Dendrophoma obscurans
Raspindire Este semnalat cu caracter pagubitor in toate zonele de cultura ale capsunului, mai ales in anii cu seceta prelungita.
Modul de dăunare Patogenul ataca frunzele, caliciul si fructele, dar in conditiile din tara noastra simptomele cele mai caracteristice se manifesta pe frunze. Pe limbul foliolelor la inceput apar pete circulare, mici in prima faza (2-5 mm), iar intr-un stadiu mai avansat al atacului acestea se maresc, ajungand pana la 20 mm diametru. In stadiu incipient petele sunt de culoare violacee, iar intr-o faza mai evoluata a bolii se pot observa 3 zone de atac de culori diferite si anume: portiunea centrala de culoare brun-deschis, iar cea de la periferie de culoare rosiatica. Pe fata superioara a limbului, in centrul petelor, se formeaza punctisoare mici de culoare negricioasa, usor proeminente, care reprezinta picnidiile ciupercii. Tesuturile din dreptul petelor se necrozeaza incepand de la centru catre periferie si in final foliolele puternic atacate se rup si se usuca in intregime. Ciuperca ataca in general fructele coapte, pe care apar la inceputu pete de culoare roz inchis, iar in timp acestea isi modifica culoarea in brun deschis. In dreptul tesuturilor atacate se dezvolta numeroase picnidii care dau zonei o culoare negricioasa.
Biologie si ecologie Patogenul ierneaza ca miceliu sau picnidii in frunzele atacate ramase pe sol. Sursa principala pentru infectiile primare ale parazitului in primavara o reprezinta conidiile, care sunt raspandite cu ajutorul apei de ploaie la plantele de capsun. Infectiile secundare repetate care se produc in timpul perioadei de vegetatie sunt provocate de conidiile ce se formeaza masiv in zona petelor nou aparute. In tara noastra patogenul nu prezinta importanta economica pentru cultura capsunului pana in prezent. Atacul se manifesta frecvent la plantele batrane, doar pe frunzele vechi de la baza tufei.
Combatere Pentru reducerea rezervei biologice a patogenului se impune cosirea, strangerea si arderea resturilor vegetale imediat dupa recoltare. De asemenea recomandam cultivarea de soiuri rezistente fata de ciuperca. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare cu fungicide specifice in cazul unor atacuri masive.

patarea purpurie

Patarea purpurie a frunzelor de capsuni
Denumire ştiinţifică Diplocarpon earliana
Simptome Patogenul ataca toate organele aeriene ale plantei: frunze, petioli, pedunculi florali, caliciu si fructe. Atacul cel mai caracteristic se manifesta, insa, pe frunze. Primele simptome apar primavara devreme sub forma unor pete purpurii cu contur neregulat de 1-5 mm diametru. Petele se gasesc pe intreaga suprafata a limbului, izolate sau confluente, ocupand portiuni mari din frunza. In dreptul petelor, pe fata superioara a foliolelor, se formeaza punctisoare mici, brune, putin proeminente, care reprezinta lagarele de conidiofori si conidii ale ciupercii. Cu timpul frunzele puternic atacate se usuca prematur, iar marginea acestora se rasuceste. Pe petioli, pedunculi florali, caliciu si fructe apar, de asemenea, pete purpurii, ca urmare a infectiilor provocate de patogen. Cele mai importante sunt infectiile de pe caliciu, deoarece fructele cu caliciu uscat sunt mai putin atractive si nu au aspect comercial. Pe petioli si fructe petele sunt mai alungite si adancite in tesut.
Agentul patogen si biologia acestuia Sursa principala pentru producerea infectiilor primare in primavara o constituie atat conidiile cat si ascosporii ciupercii, care se formeaza pe frunzele moarte ramase pe sol. Acestia sunt raspanditi de curentii de aer si de picaturile de ploaie si, ajunsi la suprafata noilor frunze sau a altor organe ale plantei, produc infectiile primare, cand conditiile climatice sunt favorabile. In zonele unde forma perfecta apotecia nu se diferentiaza, conidiile constituie inoculul pentru infectiile primare. In cursul perioadei de vegetatie ciuperca se propaga prin conidii. Infectiile se produc in special pe fata inferioara a frunzelor,iar perioada de incubatie dureaza 5-20 zile, in functie de conditiile de mediu. In Romania, in prezent, patogenul nu creeaza pagube de importanta economica in culturile de capsun, iar pentru combaterea acestuia nu se impun masuri speciale.
Combatere Pentru reducerea rezervei biologice a patogenului se impune cosirea, strangerea si arderea resturilor vegetale imediat dupa recoltare. De asemenea recomandam cultivarea de soiuri rezistente fata de ciuperca. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare cu fungicide specifice in cazul unor atacuri masive.

putregaiul cenusiu

Putregaiul cenusiu al fructelor
Denumire ştiinţifică Botrytis cinerea
Simptome Acest parazit este foarte des raspandit in natura si se dezvolta fie saprofit, pe organele in descompunere, frunze, pedunculi florali, flori si fructe, fie parazit.Perpetuarea speciei de la un an la altul se face in primul rand prin scleroti, care se dezvolta atunci cand conditiile de mediu sunt mai putin favorabile.Primavara, cand conditiile climatice sunt din nou favorabile dezvoltarii ciupercii, sclerotii germineaza si reproduc, de obicei, forma conidiana.Deci, sursa principalade inocul pentru infectiile primare, cat si pentru cele secundare, o reprezinta conidiile ciupercii.Ciuperca se dezvolta bine la temperaturi cuprinse intre 5-3 °C si intr-un climat umed.
Agentul patogen si biologia acestuia Patogenul ataca in general toate organele aeriene ale plantei, dar mai frecvent si cu efectul cel mai pagubitor florile si fructele. Florile si fructele se usuca si in cele din urma putrezesc.La suprafata organelor atacate, in conditii de umiditate ridicata, apare un invelis cenusiu, constituit din conidioforii si conidiile ciupercii.Receptivitatea cea mai mare a plantei la infectii este in faza de buton floralverde si buton floral deschisSimptomele de boala se manifesta atat in camp, inainte de recoltare, cat si dupa recoltare, in timpul transportului si pastrarii fructelor.
Combatere In situatua in care, in perioada infloritului si coacerii fructelor, cad ploi frecvente ce favorizeaza dezvoltarea rapida a infectiilor cu B cinerea, se impune tratarea culturii cu fungicide specific antibotritice. Pentru prevenirea si combatere se efectueaza 3-4 tratamente fitosanitare in urmatoarele faze fenologice.

putrezirea coletului

Putregaiul pielos al fructelor si coletului
Denumire ştiinţifică Phytophthora cactorum
Simptome Este semnalat cu caracter pagubitor in toate zonele de cultura ale capsunului, mai ales in anii cu seceta prelungita.
Atacul cel mai caracteristic al patogenului se manifesta pe fructe si colet.Pe fructe simptomele de boala sunt diferite in functie de gradul de maturare al acestora.Fructele verzi se intaresc si se brunifica, cele intrate in parga se decoloreaza devenind albicioase, iar cele mature isi modifica culoarea din rosu in roz-liliachiu si au aspect pielos.La suprafata fructelor atacate in conditii de cultura protejata (UR 85-90% si T. medie 18-20 °C) se dezvolta un puf fin si des de culoare alba, constituit din conidiofoti si conidii.Rizomul atacat de ciuperca Ph. cactorum reprezinta necrozari pe portiuni de 10-12 mm, care cu timpul se extind cuprizand toata zona coletului.In sectiune longitudinala tesuturile parenchinatice si zona vasculara a rizomului sunt de culoare brun-roscata si au un aspect spongios.Atunci cand in sol exista exces de umezeala la suprafata rizomului si radacinilor, se formeaza un invelis de culoare alba, care este format din miceliu, conidiofori si conidiile ciupercii.
Agentul patogen si biologia acestuia In plantatiile de capsun ciuperca rezista peste iarna ca oospori in fructele mumefiate ramase pe sol, acestea constituind sursa principala pentru infectiile primare ale patogenului in primavara. Oosporii se formeaza atunci cand conditiile de mediu sunt nefavorabile prin contopirea antenidiei cu oogonul. Deci, oosporii reprezinta organul de rezistenta al patogenului peste iarna, care asigura perpetuarea speciei de la un an la altul.

In urma infectiilor primare produse de oospori in spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate se dezvolta miceliul ciupercii, conidioforii si conidiile.

In conditii favorabile (85-90% umiditate relativa si 18-21 °C temperatura) conidiile germineaza punand in libertate numerosi zoospori biflagelati, care produc infectii secundare in perioada de vegetatie.

Timpul foarte scurt (5-10 minute) in care are loc germinarea conidiilor indica rapiditatea cu care se pot produce infectiile la plante in camp in conditii similare.

In urma cercetarilor efectuate s-a mai remarcat faptul ca sunt atacate nu numai fructele care iau contact cu solul, ci majoritatea fructelor din inflorescenta, indiferent de pozitie, daca exista sursa de infectie si picaturi de apa care sa ajute la propagarea organelor de inmultire ale ciupercii.

Dezvoltarea patogenului este influentata de pH-ul mediului de cultura in sens pozitiv de la pH acid catre pH bazic.
Combatere Respectarea asolamentului la infiintarea noilor plantatii de capsun, deoarece practicarea monoculturii mareste rezerva biologica a patogenului.

Avand in vedere ca oosporii din fructele mumefiate ramase in plantatie constituie sursa principala pentru infectiile primare ale ciupercii, se impune ca masura obligatorie strangerea si arderea acestora pentru reducerea rezervei biologica.

De asemenea este necesar sa se efectueze greblarea culturii si arderea resturilor vegetale primavara devreme, inainte de pornirea in vegetatie, lucrare prin care se mai diminueaza o parte din rezerva biologica a patogenului.

Dezinfectia solului inainte de plantare cu produse specifice pe baza de cupru, captan, etil, fosfit de aluminiu, in zonale unde exista exces de umezeala, favorabil evolutiei ciupercii.

DAUNATORI

acarianul capsunului

Acarianul capsunului
Denumire ştiinţifică Tarsonemus fragariae 
Modul de dăunare Acarianul capsunului ataca frunzulitele tinere din mijlocul rozetei de frunze si inflorescentele nou aparute.
Pe frunzele exterioare se deplaseaza numai in perioadele ploioase cand higroscopicitetea aerului este foarte ridicata. Ca urmare a acestei particularitati, exista o migrare continua a formelor mobile spre frunzulitele centrale din mijlocul rozetei. Pe aceste frunze se gasesc colonii numeroase, in unele cazuri inregistrandu-se peste 600 forme mobile pe cele 3 foliole care alcatuiesc o frunza.
Stadiile active larve si adulti inteapa si sug continutul celular din tesuturi, iar frunzele atacate au la inceput culoarea galben, se incretesc, apoi se brunifica si devin casante.
Plantele atacate stagneaza din crestere si pier in intregime, iar productia de fructe este mult diminuata si calitativ inferioara..
Biologie si ecologie Acarianul ierneaza ca femela adulta in mugurii florali si in frunzele de la baza rozetei.
Primavara, cand temperatura medie depaseste 6-8 °C, incepe migrarea femelelor din locurile de iernare si depunerea oualor.
Aparitia larvelor are loc peste cateva zile, in functie de temperatura. Din luna aprilie si pana in luna noiembrie pe frunze se gasesc toate stadiile de dezvoltare ale acarianului.
In conditiile din tara noastra daunatorul evolueaza in 5-8 generatii pe an.
Combatere Respectarea cu strictete a masurilor de carantina interna, care nu permit libera circulatie a materialului saditor de la o alta zona neinfestata.
Folosirea la plantare de material saditor (stoloni) liber de daunatori.
Aplicarea de tratamente chimice atunci cand incepe migrarea femelelor hibernate din locurile de iernare, ceea ce fenologic coincide, de obicei, cu inceputul aparitiiei inflorescentelor la primul tratament si cu stadiul de buton alb la al doilea tratament.
In situatia in care atacul nu s-a stopat, dupa recoltarea fructelor se mai aplica 1-2 tratamente la interval de 10-12 zile.
Tratamentele trebuiesc executate cu o presiune ridicata, 20 atmosfere, in vederea asigurarii patrunderii produsului in zona infestata a plantei, respectiv in interiorul rozetei, unde se afla majoritatea acarienilor.

acarianul rosu

Acarianul rosu comun
Denumire ştiinţifică Tetranychus urticae
Descriere Acarianul ierneaza ca adult sub frunzele cazute, in resturile vegetale, pe sub bulgari de pamant sau in crapaturile solului. Primii adulti hibernanti ai acarianului incep sa migreze din locurile de iernare din prima decada a lunii martie, cand temperatura medie a aerului depaseste 10 °C. Adultii se hranesc cu seva frunzulitelor abia aparute si depun ouale. Ponta are loc dupa 5-8 zile de la aparitia adultilor, iar incubatia dureaza de obicei 5-7 zile. Aparitia primelor larve s-a inregistrat la temperaturi de peste 12,5 °C. Prima generatie-generatia hibernanta – este foarte lunga si dureaza 30-35 zile, ca urmare a aparitiei esalonate a adultilor. Durata generatiilor urmatoare se esaloneaza pe 13-24 zile, iar in lunile foarte calduroase pe 10-13 zile.
Modul de dăunare Este semnalat cu caracter pagubitor in toate zonele de cultura ale capsunului, mai ales in anii cu seceta prelungita.
La capsun atacul cauzat de acarianul T.urticae pe frunze se manifesta, la inceput, prin aparitia unor pete mici de culoare galben deschis, usor vizibile cu ochiul liber pe partea superioara a foliplelorPe masura ce atacul avanseaza, petele conflueaza si ulterior se produce depigmentarea intregii suprafete foliare. Evolutia atacului este corelata cu densitatea stadiilor active ale daunatorului pe suprafata foliara.In urma unui atac puternic frunzele de capsun au un aspect ruginiu, de obicei simptomul este foarte evident numai dupa recoltareTotusi, in anii cu primaveri calduroase si secetoase, acest simptom este vizibil chiar inainte de recoltarea fructelor.Atacurile puternice inainte de recoltare cauzeaza reducerea marimii fructelor si a calitatii acestora, debilitatea plantelor, fapt ce influenteaza negativ cantitatea si calitatea productiei de fructe si din anul urmator.
Combatere Aplicarea masurilor de igiena culturala pentru reducerea rezervei biologice a daunatorului, respectiv cosirea, strangerea si arderea resturilor vegetale imediat dupa recoltare, greblarea culturii primavara devreme, inainte de pornirea in vegetatie, distrugerea buruienilor din plantatie, multe din acestea fiind foarte bune gazde pentru acarianul T.urticae, etc. Efectuarea tratamentelor cu produse chimice in perioada avertizata.
Primavara, la pornirea in vegetatie, cand incepe migrarea adultilor hibernanti din locurile de iernare, se vor aplica tratamente fitosanitare folosind produse pe baza de flucicloxuron. Daca atacul nu se stopeaza tratamentul se va repeta la interval de 10-14 zile.

gargarita coletului

Gargarita coletului
Denumire ştiinţifică Otiorhynchus sulcatus
Modul de dăunare Adultii ataca frunzele, consumand portiuni mari din limbul foliar, frecvent din marginea foliolelor. In mod sporadic gargarita ataca si florile. Atacul provocat de adulti pe frunze si flori nu cauzeaza pagube de importanta economica. Pagubele cele mai mari sunt produse de larvele insectei daunatoare, care consuma interiorul coletului si provoaca colapsul plantelor, chiar in perioada fructificarii. Ca urmare a atacului productia de fructe, cat si cea de stoloni de la plantele afectate este pierduta in totalitate.
Biologie si ecologie Daunatorul are o singura generatie pe an si ierneaza in stadiul de larva in sol, iar primavara se impupeaza cand temperatura depaseste 9 °C. Impuparea are loc in cavitati ale solului de cativa centimetri marime, iar dupa 3-4 saptamani apar adultii. Adultii sunt activi mai ales in timpul noptii, hranindu-se cu marginea limbului foliar al plantelor. Perioada de hranire dureaza aproximativ 10 zile, dupa care are loc depunerea oualor. O femela depune cateva sute de oua, cu aproximatie intre 300-500 oua. Ouale sunt depuse la baza plantei, in stratul superficial al solului, izolat sau grupate. Adultii au, in general o viata lunga, astfel ca depunerea oualor poate sa se esaloneze pe toata perioada sezonului de vegetatie. Larvele eclozeaza in 8-20 zile si migreaza in adancime hranindu-se cu radacinile tinere ale plantei, pentru inceput. Pe masura ce larvele cresc pagubele se agraveaza. Astfel, acestea patrund in unteriorul stolonilor si consuma tot continutul acestora, iar ca urmare a atacului, coletul are aspectul unei caverne. Ca rezultat final al atacului plantele se ofilesc si pier. Ajunse la completa dezvoltare larvele parasesc coletul plantelor si se deplaseaza la o adancime ceva mai mare in sol, unde ierneaza in loje speciale. In aceste loje raman pana in primavara cand se transforma in pupe, stadiu care dureaza aproximariv doua saptamani.
Combatere Dezinfectia solului inainte de plantare pe baza de clorpirifos in zonele puternic infestate de acest daunator. Folosirea la plantare de material biologic (stoloni)liber de larvele daunatorului. Se aplica tratamente chimice pentru combaterea adultilor cu produse organo-fosforice sau carbanati, in momentul aparitiei adultilor. Cea mai eficace combatere a daunatorului se realizeaza prin utilizarea produselor pe baza de Heterorhabditis spp. si Neoaplectana spp., care actioneaza asupra larvelor. Avantajul aplicarii acestora este cu atat mai mare avand in vedere ca pot fi aplicate in perioada coacerii fructelor care coincide cu atacul masiv al larvelor, fara a avea efect poluat asupra fructelor si mediului. Aceste produse sunt deja comercializate de unele firme din strainatate sub denumirea de „Nemasys H”.

gargarita neagra

Gargarita neagra a capsunului
Denumire ştiinţifică Anthonomus rubi  
Raspindire Produce pagube in toate judetele unde se cultiva capsunul, pierderile cele mai mari inregistrandu-se in plantatiile batrane si neingrijite.
Descriere Gargarita neagra a capsunului are o singura generatie pe an si ierneaza ca adult adapostit sub frunze sau sub bulgari de pamant.
In primavara, cand temperatura medie zilnica depaseste 5-6 °C, apar adultii din locurile de iernare, care dupa o scurta perioada de hranire se imperecheaza. Dupa imperechere femelele incep sa depuna oua in florile de capsun.
De obicei, inceputul pontei coincide cu inceputul infloritului (0,5% flori deschise).
Femelele perforeaza butonii florali pana la stamine, unde depun oua, iar dupa 5-6 zile apar larvele care se hranesc timp de aproximativ 20 zile cu continutul florilor si apoi se transforma in nimfe. Dupa 8-10 zile din nimfe apar adultii, care perforeaza butonii florali si ies afara, unde se hranesc cu parenchimul si apoi se retrag pentru iernare
Modul de dăunare  

Pagubele cele mai mari sunt produse de larvele daunatorului care consuma tot continutul florilor, cat si de adultii care rod partial pedunculii florali.
Atacul gargaritei negre a capsunului se recunoaste foarte usor dupa orificiile din butonii florali pe care le fac femelele cu ajutorul rostului in momentul depunerii oualor, cat si dupa pedunculii florali rosi partial, din care cauza florile se apleaca, raman suspendate si se usuca.
Combatere In culturile unde exista Anthonomus rubi  la tratamentul avertizat pentru combaterea acestui daunator se va putea folosi din produsele pe baza de endosulfan atunci cand nu sunt flori deschise. In situatia in care exista flori deschise se va folosi unul din produsele pe baza de fosalon, care manifesta selectivitatea fata de albine si de alte insecte folositoare.

moliile capsunului

Moliile capsunului
Denumire ştiinţifică Pandemis dumetana
Descriere Daunatorul evolueaza in 2 generatii pe an si hiberneaza ca larva de varsta a doua in interiorul unui cocon, in frunzele rulate.

Nimfoza se produce in frunzele pliate, iar fluturii apar in prima sau a doua decada a lunii iunie, primul zbor esalonandu-se pe 20 zile. Femelele depun ouale in ooplaca de dimensiuni variabile, maxim 280-300 oua. Dupa o perioada de incubatie de 7-10 zile apar larvele neonate, eclozand in general deodata toate din aceeas ooplaca. Al doilea zbor se esaloneaza de la jumatatea lunii august, pana la sfarsitul lunii. Ulterior are loc ponta si sclozarea larvelor.
Modul de dăunare Atacul cel mai caracteristic este cauzat de larvele daunatorului care devoreaza parenchimul si epiderma tinerelor frunze. Larvele consuma frunzele indoindu-le sau lipind una de alta si florile, producand ofilirea acestora.

Ca urmare a atacului fructele raman mici, uneori deformate, slab colorate, iar pierderile de productie pot sa ajunga pana la 30%, la o densitate de 10 larve/mp.
Combatere Pentru prevenirea atacului se recomanda efectuarea a 2 tratamente preflorale; primul la aparitia si inaltarea inflorescentelor iar al doilea in faza de buton alb, atunci cand densitatea larvelor este mai mare de 1 larva/mp. Se recomanda utilizarea insecticidelor selective sau biologice, care sunt mai putin toxice pentru om si fauna utila.

Moliile capsunului
Denumire ştiinţifică Aphelia viburniana
Descriere Specia are doua generatii pe an si hiberneaza in stadiul de larva de varsta a doua pe partea inferioara a frunzelor in tesatura matasoasa. Fluturii primei generatii apar la sfarsitul lunii mai-inceputul lunii iunie. Ouale sunt depuse pe partea superioara a frunzelor sub forma de ooplaca. O femela depune in medie 450 oua. Larvele din generatia de vara se hranesc pana la mijlocul lunii iulie, cand se transforma in crisaline. La sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii august apar adultii generatiei a doua, zborul acestora esalonandu-se pe o perioada de 46 zile. In acest interval are loc si depunerea oualor si eclozarea larvelor.
Modul de dăunare Ca si la specia precedenta cel mai caracteristic si pagubitor este cauzat de larve. Acestea consuma frunzele si florile si isi confectioneaza un tunel dens format din fire matasoase, strangand in acelas timp limbul frunzei. O singura larva poate distruge in timpul dezvoltarii sale 3-5 flori.
La un atac puternic de 3-10 larve/mp productia de stoloni si de fructe sufera pierderi de 30-59%.
Combatere Pentru prevenirea pagubelor cauzate de acest daunator se vor efectua 1-2 tratamente fitosanitare post-florale. Deoarece avertizarea coincide, in general, cu coacerea soiurilor timpurii este recomandat sa folosim pentru stropit numai produse biologice.

CIRES + VISIN

Boli

antracnoza

ANTRACNOZA CIRESULUI
Denumire ştiinţifică COCCOMYCES HIEMALIS
Raspindire Este cea mai păgubitoare boala, care afectează in mod sever toate plantaţiile de  cireş şi vişin şi produce pagube foarte mari prin desfrunzirea timpurie a pomilor în livezi şi a puieţilor  in  pepiniere.
Simptome Ciuperca  atacă frunzele uneori şi pedunculii, fructele şi lăstarii. Pe partea inferioară a frunzelor apar pete mici cafenii care variază până la purpuriu. Pe partea superioară a frunzelor se observă pete punctiforme, purpurii numeroase, unite în caz de atac puternic. În dreptul petelor, mai ales pe partea inferioară a frunzelor se formează leziuni din care erup pustule mici (acervuli) cu fructificaţiile ciupercii, pulverulente, de culoare albă-murdar. Frunzele puternic atacate se usucă şi cad incepând din luna iunie, în luna iulie pomii ajungând să fie dezfrunziţi. La pomii puternic atacaţi mugurii de rod se diferenţiază slab. În pepiniere, puieţii pierd seva de timpuriu, stagnează în creştere şi nu mai pot fi altoiţi. Cei altoiţi asigură un procent foarte redus de ochi prinşi. Frunzele atacate se usucă, pedunculii se brunifică şi se acoperă de fructificaţiile albicioase ale ciupercii.

 
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca Coccomyces hiemalis. Ciuperca prezintă două stadii de dezvoltare: forma de vară cu conidii şi forma de rezistenţă cu apotecii şi ascospori.
În cursul perioadei de vegetaţie, pe frunzele atacate evoluează numai stadiul de conidii. Conidiile sunt grupate în acervul. Într-un acervul se dezvoltă 1400-580°Conidii, iar numărul de acervuli ajung până la 220 pe cm² de frunză. Conidiile sunt incolore, arcuite, cu 1-2 septe la maturitate. Toamna apare forma microconidiană cu spori unicelulari.
Apoteciile se formează în martie-aprilie, în frunzele căzute din toamnă pe sol. Acosporii începând din luna aprilie sunt puşi în libertate în condiţii de umiditate şi temperatură ridicată  şi produc primele infecţii pe frunze. Ciuperca iernează şi sub formă de miceliu în lăstarii atacaţi, pe care în mai-iunie se formează conidiile care se răspândesc şi produc infecţia primară. Infecţiile reuşesc atât pe faţa superioară cât şi inferioară a frunzelor. Perioada de incubaţie durează 7-15 zile în funcţie de temperatură, umiditate şi vârsta frunzelor.
Combatere Combaterea acestei ciuperci conta in igiena fitosanitară: adunarea şi arderea resturilor de plante infectate (fructe mumificate, frunze şi ramuri uscate), prin lucrările solului se vor îngropa resturile vegetale ce nu s-au putut aduna şi arde  şi tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate pentru această boală. În livezile pe rod sunt necesare cca 5-6 tratamente efectuate la avertizare în funcţie de biologia ciupercii, de frecvenţa precipitaţiilor şi fenologia pomilor.

ciuruirea frunzelor

CIURUIREA FRUNZELOR 
Denumire ştiinţifică ASCOSPORA BEIJERINCKII
Raspindire Ciuriurea frunzelor este o boală frecventată la speciile sâmburoase. Pagubele produse de această ciupercă sunt mari dacă nu se iau măsuri de combatere.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze, ramuri şi fructe. Pe frunze apar numeroase pete circulare, brune cu marginea violacee, cu diametrul de 3-5 mm, care se usucă şi cu timpul se desprind şi cad, frunzele rămânând ciuruite. Pomii atacaţi se desfrunzesc timpuriu şi se debilitează. La cireş fructele atacate prezintă la început pete mici, roşietice, care apoi se brunifică şi se usucă până la sâmbure. Fructele atacate de timpuriu se scutură masiv.
Atacul pe ramurile tinere se manifestă prin apariţia unor pete ceroase, brun-roşcate, puţin cufundate în ţesut. În urma atacului seva este brusc oprită din circulaţie, ceea ce duce la veştejirea vârfurilor la lăstarii tineri, iar buchetele florale se usucă. Scoarţa moartă este acoperită de gome cleioase.  Dacă uscarea nu se produce în cursul perioadei de vegetaţie, aceasta se va face cu siguranţă în timpul iernii datorită diminuării rezistenţei la ger.
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca Ascospora beijerinckii. Ciuperca iernează sub formă de miceliu şi conidii în ramurile atacate. Miceliu este format din hife cilindrice, brune, articulate, cufundate în ţesuturile atacate. Pe hifele de sub epiderma scoarţei se formează conidioforii cu conidiile care sunt puse în libertate prin ruperea epidermei. Cancerele cu gome de pe ramuri conţin hife cu ramificaţii bogate pe care se formează conidiile ce sunt puse în libertate pe timp de ploaie. Pe timpul perioadei de vegetaţie toate organele atacate prezintă fructificaţiile ciupercii cu conidiofori şi conidii. Conidioforii sunt simpli, incolori sau bruni, filamentoşi, septaţi. Conidiile sunt ovoidal-cilindrice, incolore, neseptate la început apoi galbene-brunii. Ele germinează prin emiterea unui filament din celule extreme, care străbate apoi cuticula ţesuturilor prin acţiunea mecanică, sau prin stomate. Umiditatea ridicată joacă un rol hotărâtor în sporularea ciupercii, iar apa de ploaie desprinde şi raspândeşte conidiile. Cercetătorii  au stabilit că în atmosferă se găsesc aproape tot timpul anului conidii de Ascospora b., care sunt capabile să germineze la temparaturi cuprinse între 2-24 °C, temperatura maximă letală fiind de 38 °C. Infecţia se face mai uşor pe organele lezate de grindină, insecte şi perioada de incubaţie se scurtează în astfel de cazuri cu 3-5 zile.
Combatere  Pentru combaterea bolii sunt obligatorii operaţiunile de igienă culturală, de îndepărtare a organelor afectate, precum si tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate în următoarele faze de vegetaţie: in perioada de repaus vegetativ, la umflarea mugurilor, după scuturarea petalelor, etc.

boala plumbului

BOALA PLUMBULUI
Denumire ştiinţifică STEREUM PURPUREUM
Raspindire Boala este mai rar întâlnită, dar este gravă şi păgubitoare. Se întâlneşte izolat în plantaţii unde dezvoltă vetre în jurul unui pom iniţial infectat
Simptome Pomul are un aspect plumburiu al frunzişului, dar atacul se observă cel mai bine în lemn, sub forma unor zone necrozate, colorate în brun, datorită vaselor lemnoase care capătă o structură lacunară, plină de gome. Boala se transmite de la pomii vecini, prin infectarea rănilor proaspete, şi este vehiculată de curentul de sevă, producând modificări structurale şi morfologice, pe tot circuitul acestuia. Pomii se debilitează, cresc şi produc puţin, după care începe un proces ireversibil de uscare, întâi a ramurilor, apoi pe parcursul a câtorva ani, să dispară în întregime.
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de  ciuperca Sterum purpureum, care se dezvoltă în plantă, lent şi produce toxine uşor difuzabile în interiorul organelor şi pe calea vaselor lemnoase, determinând o alterare a structurii ţesuturilor în frunze şi apariţia anomaliilor cromatice.
Fiind un parazit de rană, orice fisură sau leziune a scoarţei (cicatrice rămase după recoltat, după căderea frunzelor, tăieri în verde şi în uscat, etc.) constituie o portiţă de pătrundere a ciupercii în pomi.
Combatere  Pentru combaterea agentului patogen, se recomandă aplicarea unor măsuri de igienă culturală prin tăierea ramurilor afectate şi dezinfectarea rănilor, în stadiul incipient, sau îndepărtarea totală a pomilor bolnavi din livadă şi prin tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate, preventive sau curative (cu produse cuprice prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice în timpul perioadei de vegetaţie).

monilioza

MONILIOZA

Denumire ştiinţifică MONILINIA FRUCTIGENA si MONILINIA LAXA
Raspindire Monilioza la cireş şi vişin produce mari pagube atât la noi în ţară cât şi în alte ţări. Pierderile de recoltă în anii favorabili atacurilor ajung la peste 90%.
Simptome Boala este frecventă cu un grad foarte mare de dăunare a florilor, frunzelor si lăstarilor (Monilina laxa) şi a fructelor (Monilinia fructigena). Infecţiile sunt favorizate de precipitaţiile abundente şi timpul răcoros din perioada înfloritului şi al maturării fructelor şi sunt mai intense în anii cu căderi de grindină sau atac masiv al dăunătorilor în sezonul precedent. Primul simptom al bolii este ofilirea bruscă a inflorescenţelor şi a ramurilor tinere spre sfârşitul fenofazei de scuturare a petalelor. Este suficientă infectarea stigmatului unei singure flori, pentru ca miceliu ciupercii să afecteze, într-o primă fază întreaga floare, apoi inflorescenţa şi de aici întreaga ramură. Fructele sunt sensibile la atacul bolii în toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventată la maturitate. La început, apare o pată brună, circulară, care se extinde asupra întregului fruct. O parte dintre acestea cad şi putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-gălbui dispuse în cerc, se mumifiază şi rămân în pom, asigurând transmiterea bolii în anul următor.
Agentul patogen şi biologia acestuia Monilioza este produsă de două ciuperci fitopatogene: Monilinia cinerea şi Monilinia fructigena. Ciuperca iernează în stadiul de miceliu de rezistenţă în organele atacate şi în stadiul de conidii pe suprafaţa acestora. În anii cu ierni blânde pe organele atacate se pot observa fructificaţiile proaspete de Monilinia cinerea, ciupercile fiind mai rezistente la temperaturi scăzute. Conidiile sunt prezente în livadă tot timpul anului, ele devenind foarte numeroase în timpul înfloritului. Temperaturile scăzute, vremea ploioasă şi înfloritul prelungit sunt factorii cei mai buni pentru infecţiile masive produse de monilinia.
Combatere Pentru combaterea bolii sunt obligatorii operaţiunile de igienă culturală: adunarea şi arderea resturilor de plante infectate (fructe mumificate, frunze şi ramuri uscate), prin lucrările solului se vor îngropa resturile vegetale ce nu s-au putut aduna şi arde, precum si tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate în următoarele faze de vegetaţie: in perioada de repaus vegetativ, la umflarea mugurilor, în faza de buton alb, după scuturarea petalelor şi la intrarea în pârgă.

patarea inelara

Patarea inelara

Denumire ştiinţifică PRUNUS VIRUS
Raspindire Această boală este mult răspândită în plantaţiile de cireş.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze prin apariţia unor pete inelare, bine conturate, mari de 0,5-1,0 cm în diametru, de culoare verde deschis. În alte cazuri, boala se manifestă prin pete de culoare verde-deschis, de formă mai mult sau mai puţin rotundă, cu marginea difuză. Boala se mai poate manifesta şi prin pete sub formă de benzi, situate pe ţesuturile dintre nervurile secundare.

Simptomele apar la început numai pe frunzele de pe lăstarii de 2 ani, iar mai târziu devin evidente şi pe frunzele lăstarilor în curs de creştere.

Într-un stadiu mai avansat al bolii, porţiuni mici de ţesut din cadrul petelor de culoare verde-deschis se necrozează, apoi se separă de restul suprafeţei limbului şi cad, frunzele rămânând ciuruite.

Pomii infectaţi înfloresc şi fructifică normal. La majoritatea soiurilor fructele formate pe pomii bolnavi nu prezintă simptome externe de îmbolnăvire. Analizele chimice ne arată însă că are loc o scădere a conţinutului în substanţă uscată, în zahăr şi acizi, ceea ce depreciază mult valoarea fructelor.

În general pomii bolnavi suportă greu condiţiile climatice şi pedologice nefavorabile fiind deosebit de sensibili la frig.
Agentul patogen şi biologia acestuia Această viroză este produsă virusul Prunus virus. Virusul se transmite prin altoi, polen, sămânţa recoltată infectată şi nematozi.
Combatere Combaterea acestui virus consta in igiena fitosanitară: adunarea şi arderea resturilor de plante infectate (fructe mumificate, frunze şi ramuri uscate), prin lucrările solului se vor îngropa resturile vegetale ce nu s-au putut aduna şi arde şi tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate pentru această boală.

DAUNATORI

paduchele negru

PADUCHELE NEGRU AL CIREŞULUI

Denumire ştiinţifică MYZUS CERASI
Raspindire Păduchele este raspândit în toată ţara, începând din stepă, şi până în zona pădurilor de fag. O frecvenţă mai mare prezintă în stepă, silvostepă şi zona stejarului. Dezvoltarea are loc pe cireş sau vişin şi pe diferite plante ierboase.
Descriere Femelele nearipate sunt negre-lucioase, globuloase, cu antenele mai scurte decât corpul şi compuse din 6 articole. Corniculele sunt cilindrice, iar coada conică şi de 4 ori mai scurtă decât corniculele. Lungimea corpului este de 1,8 – 2,5 mm.
Femelele aripate sunt de asemenea  negre-lucioase, cu articolul 3 antenal prevăzut cu 15-22 senzorii.
Ouălele sunt negre – lucioase.
Biologie Toamna, în luna octombrie, apar coloniile de virginogene de pe plantele ierboase, generatie de femele aripate, care zboară pe planta lemnoasă (cireş, vişin), unde dau naştere la femele şi masculi. În lunile octombrie-noiembrie, după împerechere, femelele depun ouă pe scoarţa ramurilor, pe tulpină sau pe muguri. O singură femelă depune un singur ou denumit „ou de iarnă”. Ouăle iernează, iar primăvara în lunile martie-aprilie, din ele apar larve care dau naştere la female fondatoare denumite şi mătci.

Femeile fondatoare trăiesc pe dosul frunzelor tinere de pe vărful lăstarilor, unde se înmulţesc partenogenetic, dând naştere la mai multe generaţii de femele nearipate. Din cauza înţepăturilor, frunzele se răsucesc şi se strâng sub formă de buchet sau ghem, apoi se usucă şi cad. În luna iunie, ultima generaţie de femele nearipate dă naştere partenogenetic unei generaţii de femele aripate, care migrează de pe planta lemnoasă pe diferite specii de plante ierboase sălbatice, când frunzele devin tarii, iar lăstarii se lemnifică. Pe aceste plante se înmulţesc partenogenetic,dând naştere la mai multe generaţii de femele nearipate. Ultima generaţie de femele nearipate dă naştere unei generaţii de femele aripate care retromigrează toamna în luna octombrie pe planta lemnoasă (cireş, vişin), unde dă naştere la femele şi masculi, iar aceştia după împerechere, depun „ou de iarnă”.
Modul de daunare Paduchele negru al ciresului produce paguge mari la cires, in pepiniere, unde impiedica dezvoltarea puietilor, precum si in livezi, unde ataca frunzele lastarilor, impiedicand cresterea lor si formarea mugurilor de rod. Frunzele tinere de pe lăstari sunt răsucite spre partea inferioara, de la vărf spre peţiol, formând la un loc un buchet de frunze de pe vârful ramurilor tinere. Pe dosul frunzelor răsucite se află colonii de păduchi nearipaţi, aripaţi şi excremente („rouă de miere”). In anii cu primaverii si verii calde si secetoase, paduchele produce pagube mai mari decat in cele reci si ploioase.
Combatere Combaterea se realizează prin aplicarea de tratamente fitosanitare cu insecticide omologate, după apariţia primelor colonii.

RHAGOLETIS CERASI

MUSCA CIREŞELOR
Denumire ştiinţifică RHAGOLETIS CERASI
Raspindire Este unul dintre cei mai importanţi dăunători ai cireşului, putând deprecia calitativ 45-100% din producţia soiurilor cu epoca medie şi târzie de coacere. Fructele, în care se dezvoltă larva insectei, îşi pierd cea mai mare parte a valorii comerciale, fiind improprii consumului în stare proaspătă, iar gama produselor alimentare obţinute industrial este foarte limitată.
Biologie Musca cireşelor are o singură generaţie pe an. Adulţii apar primăvara, cu aproximativ 40 de zile înainte de maturarea soiurilor târzii de cireş, pe o perioadă eşalonată de cca. 3 săptămâni. Femelele din primul val depun ouă în fructele aflate la început de pârgă, sub epidermă. Incubaţia durează 6-10 zile, iar dezvoltarea larvară între 15-30 zile. Larvele mature fac orificii în epidermă şi părăsesc fructele coapte, migrând în sol până la adâncimea de 4-5 cm, unde se transformă în pupă. Fructele soiurilor timpurii ajung la maturitate înainte ca muştele să-şi depună ouăle. La soiurile semitimpurii, chiar dacă ponta este prezentă, nu se ajunge ca larvele să evolueze. Cele mai expuse atacuri sunt, soiurile de sezon mediu, târziu şi foarte târziu.
Descriere Adulţii masculii au lungimea corpului de 3-4 mm, frecvent 4 mm, iar la femele corpul este de 4-5 mm, frecvent 5 mm.

Capul insectei este foarte mobil, de culoare galbenă către cafeniu-deschis pe partea anterioară şi mai închis pe partea posterioară. Culoarea ochilor este arămie, cu reflexe metalice verzui, mai accentuate la masculi. Toracele este negru, bombat, cu umerii de culoare galbenă-portocalie. În regiunea mediană prezintă benzi verticale, cenuşii. Scutelul mezotoracelui este foarte dezvoltat la femele şi are forma triunghiulară, fiind de culoare portocalie-strălucitor, iar pe ambele margini în partea superioară are două dungi negre oblice. Aripile sunt mai mari decât corpul. Ele sunt transparente şi prezintă un desen caracteristic cu patru dungi colorate brun-negricios, din care dunga specifică în forma literei V, începe de la nervurii mediane.

Oul este oval, alb-lăptos, lung de 0,6-0,9 mm, frecvent de 0,7 mm şi lat de 0,2-0,3 mm. Oul este depus sub epiderma fructului, în pulpă la adâncimea de 0,7-1,5 mm, câte unul sau uneori câte 2-3 într-un fruct.

Larvele au lungimea de 0,7-0,9 mm şi se hrănesc cu pulpa fructului în jurul sâmburelui, iar fructele atacate se transportă greu, deoarece se înmoaie, se înnegresc şi putrezesc.
Combatere Pentru combaterea acestui dăunător se recomandă lucrările de toamnă ale solului, care distrug o parte din pupele aflate in sol, sub proiecţia coroanei, şi prin 2 tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate, unul la 6-8 zile de la apariţia adulţilor, când soiurile semitimpurii sunt în fenofaza de pârgă, iar al doilea la 7-10 zile după primul. Pentru soiurile timpurii este suficient un singur tratament (primul).

PRUN

Boli

ciuruirea frunzelor

PATAREA sI CIURUIREA FRUNZELOR
Denumire ştiinţifică XANTHOMONAS PRUNI
Raspindire Această boală este foarte răspândită şi păgubitoare atât la noi în ţară cât şi în America, Europa, afectând in mod sever toate plantaţiile de prun.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi lăstari. Pe frunze apar pete mici, circulare sau unghiulare, cu aspect umed, translucid. Aceste pete au o culoare verde, mai închisă decât a ţesutului sănătos şi sunt înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De regulă, ţesuturile din dreptul petelor sunt acoperite de un exsudat abundent, gălbui. Într-o fază mai avansată a bolii, ţesutul petelor se necrozează, se usucă, se desprinde şi cade, frunzele rămânând ciuruite. În cazul atacurilor intense frunzele sunt puternic ciuruite, din care cauză cad prematur. Când petele apar şi pe peţiol, în special la locul de inserţie al acestuia pe lăstar, are loc căderea timpurie a frunzelor, cădere care, în anii ploioşii, se ridică până la 80-90%. Pe fructe, ca şi pe frunze, se formează în urma atacului, pete mici, circulare, cu aspect apos, care se măresc o dată cu fructul, putând ajunge până la 1,5 mm diametru. Pe fructe petele sunt la început roşietice sau brune-roşcate, pentru ca ulterior să devină brune, apoi negricioase. Petele sunt uşor adâncite în pulpa fructului şi acoperite de un exudat gălbui. În anii cu ploi abundente, numărul petelor este foarte mare. Pe lăstari, atacul se manifestă prin pete asemănătoare cu cele de pe frunze şi fructe, cu deosebire că au forma lenticulară şi o lungime care variază între 0,1 – 5,2 cm.
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de bacteria Xanthomonas prun, şi se prezintă sub formă de bastonaşe cu 1 – 6 flageli polari, gram – negative, asporogene, neacidorezistente. Pe agar formează colonii rotunde, grăunţoase, galbene. Coagulează şi peptinizează lent laptele. Temperatura optimă de dezvoltare este de 24 – 29 °C, cea maximă este de 37 °C, iar cea letală este de 51 °C. Pătrunderea bacteriilor în ţesuturile frunzelor şi fructelor se face prin stomate, iar în cazul lăstarilor prin lenticele. Infecţia mai poate avea loc prin înţepăturile produse de insecte şi prin rănile provocate de diferite cauze. Dezvoltarea şi răspândirea bolii în cursul perioadei de vegetaţie este favorizată de ploi, de umiditatea ridicată a solului şi a aerului şi de rouă. Insolaţiile şi seceta din timpul verii împiedică apariţia şi răspândirea bolii. Peste iarnă, bacteriile rezistă în ulceraţiile de pe lăstari şi ramuri, în mugurii terminali şi în frunzele căzute.
Combatere În vederea combaterii acestei boli, rezultate bune, dau 4 stropiri aplicate la dezmugurire, la căderea petalelor şi apoi cele două la interval de 10-15 zile. Un rol însemnat în combaterea acestei bolii îl are igiena culturală făcută în perioada de repaus al pomilor, când se vor îndepărta cu atenţie lăstarii atacaţi şi când se vor arde frunzele căzute sub pomi.

monilioza

MONILIOZA

Denumire ştiinţifică MONILINIA LAXA
Raspindire Monilioza este o boală foarte răspândită în toate ţările cultivatoare de prun şi poate produce pagube importante prin distrugerea florilor şi a fructelor.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi lăstari. Pe frunze apar pete mici, circulare sau unghiulare, cu aspect umed, translucid. Aceste pete au o culoare verde, mai închisă decât a ţesutului sănătos şi sunt înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De regulă, ţesuturile din dreptul petelor sunt acoperite de un exsudat abundent, gălbui. Într-o fază mai avansată a bolii, ţesutul petelor se necrozează, se usucă, se desprinde şi cade, frunzele rămânând ciuruite. În cazul atacurilor intense frunzele sunt puternic ciuruite, din care cauză cad prematur. Când petele apar şi pe peţiol, în special la locul de inserţie al acestuia pe lăstar, are loc căderea timpurie a frunzelor, cădere care, în anii ploioşii, se ridică până la 80-90%. Pe fructe, ca şi pe frunze, se formează în urma atacului, pete mici, circulare, cu aspect apos, care se măresc o dată cu fructul, putând ajunge până la 1,5 mm diametru. Pe fructe petele sunt la început roşietice sau brune-roşcate, pentru ca ulterior să devină brune, apoi negricioase. Petele sunt uşor adâncite în pulpa fructului şi acoperite de un exudat gălbui. În anii cu ploi abundente, numărul petelor este foarte mare. Pe lăstari, atacul se manifestă prin pete asemănătoare cu cele de pe frunze şi fructe, cu deosebire că au forma lenticulară şi o lungime care variază între 0,1 – 5,2 cm.
Agentul patogen şi biologia acestuia Boala este produsă de bacteria Xanthomonas prun, şi se prezintă sub formă de bastonaşe cu 1 – 6 flageli polari, gram – negative, asporogene, neacidorezistente. Pe agar formează colonii rotunde, grăunţoase, galbene. Coagulează şi peptinizează lent laptele. Temperatura optimă de dezvoltare este de 24 – 29 °C, cea maximă este de 37 °C, iar cea letală este de 51 °C. Pătrunderea bacteriilor în ţesuturile frunzelor şi fructelor se face prin stomate, iar în cazul lăstarilor prin lenticele. Infecţia mai poate avea loc prin înţepăturile produse de insecte şi prin rănile provocate de diferite cauze. Dezvoltarea şi răspândirea bolii în cursul perioadei de vegetaţie este favorizată de ploi, de umiditatea ridicată a solului şi a aerului şi de rouă. Insolaţiile şi seceta din timpul verii împiedică apariţia şi răspândirea bolii. Peste iarnă, bacteriile rezistă în ulceraţiile de pe lăstari şi ramuri, în mugurii terminali şi în frunzele căzute.
Combatere În vederea combaterii acestei boli, rezultate bune, dau 4 stropiri aplicate la dezmugurire, la căderea petalelor şi apoi cele două la interval de 10-15 zile. Un rol însemnat în combaterea acestei bolii îl are igiena culturală făcută în perioada de repaus al pomilor, când se vor îndepărta cu atenţie lăstarii atacaţi şi când se vor arde frunzele căzute sub pomi.

PLUM pox

VARSATUL PRUNELOR SAU PLUM-POX
Denumire ştiinţifică PRUNUS VIRUS
Raspindire Această viroză este foarte răspândită în majoritatea ţărilor din Europa şi este una din cele mai grave boli ale prunului. Boala determină pierderi importante de recoltă, depreciază calitatea fructelor şi scurtează viaţa pomilor.

 
Simptome Atacul se manifestă pe frunze şi fructe. Pe frunze se observă pete de culoare verde-deschis sau gălbui, sub formă de inele, de semicercuri sau de benzi alungite, dispuse de-a lungul nervurilor. Simptomele apar primăvara de timpuriu şi se menţin până toamna târziu. În cazul insolaţiilor puternice, a condiţiilor nefavorabile de creştere sau a atacurilor de insecte, simptomele produse de virus sunt mai greu de observat. De regulă, atacul pe frunze nu duce la schimbarea formei sau a mărimii lor.
Infecţiile recente apar numai pe frunzele de pe unele ramuri, în special pe cele inferioare, în timp de după 3-4 ani infecţia se generalizează cuprinzând toată coroana pomului.Boala are un efect dăunător asupra producţiei, deoarece apare şi pe fructe. Când sunt mici fructele infectate nu prezintă simptome de îmbolnăvire, însă, mai târziu, pe suprafaţa lor apar pete de culoare cenuşie-verzuie, până la albăstrui-violet, sub formă de dungi semicirculare sau inelare. Ţesuturile din dreptul petelornu mai cresc şi, ca urmare, pe suprafaţa fructelor apar numeroase adâncituri, de unde, deseori, au loc scurgeri de clei. Pulpa din dreptul petelor are o culoare cenuşie-verzuie la început, iar mai târziu brună-roşiatică. Prunele bolnave se maturează forţat şi cad de pe pom cu circa 40 de zile înaintea celor sănătoase. Ele au un gust neplăcut, datorită excesului de acizi şi unei cantităţi mai mici de zahăr, ceea ce le face improprii pentru consum sau pentru industrializare.
Agentul patogen şi biologia acestuia Vărsatul prunelor sau Plum-pox-ul este produs de virusul Prunus virus.
Virusul se prezintă sub formă de particule flexuoase, în celulele vii ale plantei gazdă. Se transmite uşor prin butăşire, altoire, prin  inoculare de suc sub scoarţă, cu ajutorul unor fitile şi prin polen. Pe cale naturală se transmite prin specii de afide: Myzus p., Phorodon h., Brachycaudus h.,etc., prin unele specii de eriofide, prin păianjenul comun Tetranychus urticae şi prin cicada Empoasca flavescens.
Diferite soiuri de prun nu se comportă la fel în ceea ce priveşte  reacţia faţă de acest virus. Unele plante bolnave prezintă simptome evidente, iar  altele rămân cu agentul patogen mascat.
Virusul produce importante modificări în procesele biochimice ale plantei gazdă. La plantele atacate, activitatea peroxidazei şi a catalazei se intensifică, deasemenea se intensifică activitatea respiraţiei.
Combatere În primul rând se recomandă combaterea vectorilor, în special a afidelor şi cicadelor, cu produse de protecţia plantelor omologate. Se impune distrugerea pomilor cu simptome de atac şi arderea lor.

polystigma

PATAREA ROSIE A FRUNZELOR  DE PRUN 

Denumire ştiinţifică POLYSTIGMA RUBRUM
Raspindire Pătarea roşie a frunzelor este o boală foarte frecventă în plantaţiile de  prun, producând pierderi însemnate.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze începând din luna mai, prin apariţia unor pete aproape circulare, de 5-20 mm diametru, la început de culoare verde-gălbui, apoi roşii-cărămizii. Ţesuturile din dreptul petelor sunt mai îngroşate, casante şi puţin bombate spre faţa inferioară a frunzei. Petele sunt izolate sau confluente, uneori în număr atât de mare, încât ocupă aproape toată suprafaţa limbului.
Pe faţa inferioară a frunzelor se observă în dreptul petelor nişte punctişoare mici, brune, care reprezintă deschiderile picnidiilor. Spre sfârşitul verii, ţesuturile din dreptul petelor se colorează, începând de la centru, în brun-negricios. Frunzele puternic atacate cad de timpuriu, fapt ce are ca urmare, în cazul unei desfrunziri masive, pierderea unui procent ridicat de fructe.
Agentul patogen şi biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca Polystigma rubrum.
Într-o secţiune executată prin ţesuturile atacate se observă la microscop stroma ciupercii, de culoare galbenă-roşiatică, care se substituie ţesuturilor normale ale frunzei. Din loc în loc, în stromă se formează în timpul verii picnidii ovoide, care conţin numeroşi picnospori filamentoşi, unicelulari, hialini, încovoiaţi la un capăt în formă de bastonaş. Picnosporii servesc ca organe de propagare a bolii în cursul verii.
În frunzele căzute se formează peste iarnă, în locul picnidiilor, periteciile ciupercii, care ajung la maturitate în primăvară. Periteciile conţin numeroase asce clavate, cu câte 8 ascospori unicelulari, hialini, eliptici, ce ajung la maturitate la începutul primăverii.
Când condiţiile de umiditate sunt favorabile, ascosporii sunt proiectaţi afară din asce, ajungând pe frunze, unde germinează şi pătrund în ţesuturi, producând infecţiile primare. Iernarea parazitului are loc numai în frunzele atacate, sub formă de peritecii.
Pătarea roşie a frunzelor este o boală mult răspândită în ţara noastră, fiind favorizată de precipitaţiile care cad în aprilie-mai. Pomii sunt susceptibili a fi atacaţi timp de 30-40 zile din momentul dezmuguririi. Ca urmare a unui atac puternic, pomii acumulează puţine substanţe nutritive, din care cauză florile şi ovarele tinere se scutură în masă în primăvara următoare.
Combatere O foarte mare importanţă în combaterea acestei boli o are strângerea şi arderea sau îngroparea prin arătură a frunzelor căzute toamna. Prin această măsură se distruge unica sursă de perpetuare şi deci de infecţie în primăvară.
În timpul perioadei de vegetaţie se vor aplica mai multe tratamente, ţinându-se seama, în primul rând de maturitatea şi eliberarea ascosporilor din asce, apoi de stadiul de vegetaţie al plantelor şi de condiţiile climatice, în special de cele de umiditate.

taphrina

HURLUPII

Denumire ştiinţifică TAPHRINA PRUNI
Raspindire Această boală apare pe diferite specii ale genului Prunus .
Simptome Atacul apare pe la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, la puţin timp după fecundare. Ovarele contaminate nu se mai dezvoltă normal, ci se lungesc, se lăţesc şi se încovoaie la vârf în formă de seceră. Aceste fructe au de regulă mezocarpul mărit, sămânţa atrofiată, iar endocarpul lemnos nu se mai dezvoltă deloc. Hurlupii au la început o culoare verde-gălbuie sau gălbuie şi un gust acrişor-dulceag, din care cauză sunt consumaţi cu plăcere de către copii. La suprafaţa lor se formează un strat fin, la început albicios-cenuşiu, iar mai târziu brun-violaceu, constituit din ascele ciupercii. Fructele atacate rămân pe ramuri până la începutul lunii iunie, când se brunifică, se usucă şi cad.
Agentul patogen şi biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca  Taphrina pruni. Miceliul ciupercii este septat şi ramificat şi se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor atacate. Ascele se formează subcuticular, de unde erup la suprafaţă prin luna mai-iunie. Ele sunt cilindrice, rotunjite la vârf, incolore. În interiorul lor se formează 8 ascospori unicelulari, incolori, aproape sferici, care apoi înmuguresc şi umplu toată asca.

 
Combatere Se recomandă tăierea şi arderea ramurilor, pe care se formează hurlupi şi adunarea fructelor bolnave şi executarea tratamentelor chimice cu produse de protecţia plantelor omologate, ţinându-se seama de stadiul de vegetaţie al pomilor şi de condiţiile climatice.

DAUNATORI

VIERMELE PRUNELOR

VIERMELE PRUNELOR

Denumire ştiinţifică CYDIA (LASPERESYA) FUNEBRANA
Raspindire Este cel mai periculos dăunător al livezilor de prun, putand distruge 15 – 70% din recolta in anii favorabili inmultirii, in livezile neingrijite.

 
Descriere Fluturii au deschizatura aripilor de 1,4-1,6 cm. Aripile anterioare sunt brun-inchis, cu pete deschise spre centru si spre varf. Aripile posterioare sunt brun-deschis spre centru si prevazute cu franjuri deschise la culoare.
Oul este de culoarea perlei, alb-hialin cand este proaspat depus, are forma ovala si este acoperit de un corion in forma plata, de scut. Oul are diametrul de 0,5-1 mm.
Larva este de culoare roz-carnie, avand lungimea corpului de 10-12 mm. Larva are capsula cefalica si placile de pe torace de culoare neagra. La ultimul segment anal exista un rand de spini in forma de pieptene. In timpul diapauzei, larva  este invelita intr-un cocon matasos.
Crisalida se formeaza in interiorul coconului matasos, care este impregnat cu o ceara care-i da impermeabilitatea Crisalida are exuvia de culoare cafeniu-inchis.
Biologie Insecta ierneaza ca larva in ultimul stadiu, invelita intr-un cocon matasos impregnat cu ceara care-i da impermeabilitatea. Aceasta insecta are 2-3 generatii pe an, mai frecvent doua. Larvele hibernante sunt provenite partial din prima si a doua generatie, precum si din a treia generatie( cele care au ajuns la maturitate).
Primăvara, în aprilie, când sunt temperaturi peste 9 °C , larvele se transformă în crisalidă, iar după 15-32 de zile apar adulţii, fluturaşii primei generaţii. Fluturii primei generaţii apar între 6 mai şi 4 iunie. Adulţii se hrănesc 2-13 zile, apoi se împerechează şi începe ponta. Zborul primei generaţii este eşalonat între 35 şi 79 zile. Femelele depun ouăle în 7-20% din cazuri pe fructele tinere peste 70% pe frunze, în general pe partea superioară şi 8-15% din cazuri pe ramuri. Femelele sunt active în zilele cu cer senin între orele 15 şi 19 şi continuă până se întunecă. La prima generaţie ponta s-a eşalonat între 27 şi 72 zile. La temperatura de 20-25 °C femelele au condiţii optime de pontă, la 15 °C ponta este redusă, iar la 9-18 °C nu mai are loc. O femelă depune între 5 şi 122 ouă, mai frecvent 50-70 ouă. În general, o femelă în prima zi de pontă depune 50% din totalul de ouă.
La prima generaţie, perioada de incubaţie este de 3-23 zile, frecvent 10-18 zile, la temperaturile medii de 11,2-26,2 °C.
În timpul perioadei de incubaţie s-au constatat 5 faze principale de evoluţie a embrionului: – ou hialin, ou cu „inel roşu”, ou în întregime roşu, ou roşu cu punct negru, ou părăsit, alb-lăptos când corionul este perforat, escavat, uscat, din care a ieşit larva.
Larvele, nou apărute, se deplasează căutându-şi un loc unde să-şi poată face galerie: între două fructe, unde un fruct este acoperit de frunze. O larvă, ca să ajungă la maturitate consumă 2-3 fructe.
Larvele mature se retrag din fructe pe un fir de mătase, sau direct, se ascund în crăpăturile scoarţei, sub frunzişul şi în iarba de sub pomi, unde-şi formează coconul protector. În anii foarte călduroşi, 30-50% din aceste larve se transformă în crisalide, din care în 5-10 zile apar fluturaşii, din cea de a doua generaţie (de vară). Primii adulţi din generaţia a doua apar între 16 iulie şi 3 august. Zborul acestora s-a eşalonat 32-64 zile. Ei se hrănesc 18 zile, dar după 1-2 zile ei încep împerecherea şi depunerea pontei. Depunerea ouălor la această generaţie durează 14-65 zile, fiind mult mai scurtă decât la prima generaţie. Primele ouă depuse apar după 5-25 zile , cele mai multe larve apar după 6-13 zile de la pontă. Acestea atacă fructele până la recoltare.
Larvele din a doua generaţie se hrănesc cca. 13-59 zile, după care s-au retras din fructe în diferite ascunzişuri unde şi-au format coconi protectori pentru iernat. Aceasta, împreună cu cele rămase din prima generaţie vor da în anul următor prima generaţie.
Modul de daunare Larvele acestei insecte atacă fructele şi lăstarii ierbacei. Ele pătrund în fruct consumand pulpa catre mijlocul fructului la prima generatie si in jurul samburelui la a doua generatie. La a treia generatie, larvele strabat fructul pana in apropiere de sambure, ultimele larve patrunse construindu-si insa galerii sub pielita, la mica adancime. Pe fructele atacate de a doua si a treia generatie, in dreptul galeriilor de patrundere a larvelor, apar pete violacee. Fructele prezinta scurgeri gomoase, sunt mai mici, au mai putin zahar si cad inainte de a se matura deplin. Fructele atacate de prima generatie cad si constitue o pierdere totala, in proportie de 4-12% din recolta la soiurile tarzii, ial la soiurile timpurii pierderile sunt de 30-60%.  Pagubele produse de a doua generatie sunt mai mari si uneori depasesc 60-80% din recolta, din punct de vedere calitativ.

 
Combatere Masuri de igienă culturala pentru diminuarea rezervei biologice; folosirea capcanelor feromonale – Atrafun in vederea determinării prezentei si evoluţiei dăunătorului.
Pentru stabilirea schemei de tratament trebuie sa se cunoasca urmatorii factori: rezerva biologica, biologia insectei (pragul biologic), fenofazele soiurilor zonate, factorii de clima (temperaturi, umiditate, vant, nebulozitate,etc), remanenta insecticidelor
Tratamente chimice – la avertizare: 1-2 tratamente in mai-iunie pentru generaţia I si 2-3 tratamente in iulie-august pentru generaţia a II-a.

afidul cenusiu

Afidul cenusiu al prunului si piersicului
Denumire ştiinţifică Hyalopterus pruni
Raspindire Peste tot in lume, iar in tara noastra in toate zonele pomicole.
Descriere Nearipatele au 2-2,4 mm,au corpul alungit de culoare verde- deschis cu dungi verde mai inchis si acoperit cu o pudra ceroasa cenusie. Au antene mai scurte decat lungimea corpului, formate din 6 articole. Corniculele sunt de culoare inchisa, fara peri si fara proeminenta la partea apicala, mai scurte decat coada. Coada alungita, inchisa la culoare, reprezinta lateral 2 perechi de peri. Aripatele au corpul si lobii toracici de culoare brun-inchis, iar abdomeniul verde cu benzi de ceara pe fiecare segment. Masoara 2-2,1 mm. Aripa posterioara prezinta doua nervuri oblice. Corniculele si coada la fel ca la formele nearipate.
Biologie Are un ciclu biologic holociclic-dioic, planta gazda primara este de esenta lemnoasa, diferite specii ale genului Prunus, iar cea secundara, specii de plante ierboase (graminee). Ierneaza ca ou de iarna pe ramurile plantelor gazda-primavara. Primavara, apar fundatrigenele care se inmultesc vivipar dezvoltand 3-5 generatii de nearipate. La ultima generatie apar si aripatele care in luna iunie migreaza pe plantele gazda-secundare pe care dezvolta mai multe generatii de virginogene. Toamna, apar formele sexuate care dupa imperechere se reintorc pe gazda-primara lemnoasa unde depun oul de iarna, forma sub care ierneaza.
Mod de daunare Afidul formeaza colonii  compacte pe fata inferioara a frunzelor si pe lastarii anuali. Din cauza atacului, lastarii se chircesc cu frunzele inconvoiate. Principala paguba este cauzata de fumagina care se dezvolta pe roua de miere secretata de afide. Organele verzi ale pomilor acoperite de fumagina au un aspect neplacut, iar functiile vitale sunt impiedicate. In pepiniere, atacul afidului este si mai periculos pentru lastarii in crestere ai puietilor.
Combatere Combaterea acestui daunator se face prin aplicarea tratamentelor fitosanitare la aparitia primelor colonii.

VIESPEA SAMBURILOR DE PRUN

VIESPEA SAMBURILOR DE PRUN
Denumire ştiinţifică Eurytoma schreineri
Raspindire În ţara noastră a fost identificată pentru prima dată în Nordul Moldovei. Produce daune însemnate care pot compromite recolta unui an, daca nu se  iau masuri corespunzătoare de combatere.
Descriere Adultul  are corpul lucios de culoare brun închis spre negru. Femela are 7,0 – 7,5 mm lungime, iar mascululare 4,0 – 6,0 mm lungime .

Larva are lungimea de 7,0 – 9,0 mm, este apodă şi eucefală, de culoare albă, alb-murdar, în formă de semilună, capsula cefalică slab gălbuie şi cu mandibule brunii.
Biologie Viespea iernează în stadiul de larvă în sâmburii prunelor căzute şi are o generaţie pe an. La jumatatea lunii aprilie, când temperatura depăşeşte 10°C, larvele se transformă în pupă. Când temperatura depăşeşte 15,6°C apar adulţii care rod în pereţii sâmburilor orificii circulare de 1,0 – 1,4 mm în diametru şi zboară în natură. Apariţia  adultii  are loc atunci cand se scutura petalele de prun. După copulaţie, femela penetrează pulpa fructelor verzi cu ajutorul ovipozitorului şi depune câte un ou în sâmburele crud al fructului. Larva rezultată după ecloziune se hrăneşte şi se dezvoltă în sâmburele fructului, în care şi rămâne să ierneze până în primăvara anului următor. De regulă, fructele atacate cad din  pom. Înainte să cadă, fructele atacate au o culoare mai deschisă şi nu prezintă nici o perforaţie la exterior, fiind perfect vindecate. Atacul se constată atunci când se sparg sâmburii, iar în interiorul acestora se găsesc larvele viespii care au consumat în întregime sămânţa.

 
Combatere Masuri agrotehnice: strângerea şi arderea fructelor căzute, în scopul reducerii rezervei biologice, arderea sâmburilor rezultaţi în urma distilării borhotului.
Tratamente chimice la avertizare cu produse de protectia plantelor omologate.

VIESPEA NEAGRA A PRUNELOR

VIESPEA NEAGRA A PRUNELOR 

Denumire ştiinţifică HOPLOCAMPA MINUTA
Raspindire Viespea neagra a prunelor este fregventa in Europa, in tarile cu climat continental. In tara noastra este raspandita in toate zonele mai cultivatoare de prun, unde cauzeaza pierderi mari in livezile neingrijite, fiind considerat cel mai important daunator al prunului. In aceste zone, in primaverile cu putine ploi cand insecta are conditii foarte bune de inmultire, distruge 30-95% din fructe.
Descriere Viespea adulta are corpul lung de 3-4 mm, de culoare brun inchis spre negru, lucios. Picioarele sunt galbene, cu trohanterele negre. Insecta are antenele negre la foarte multe exemplare, iar la altele primele doua antene bazale sunt negre si celelalte de culoare caramizie.
Femelele sunt mai mari si mai late decat masculii. Ouale sunt incolore, acoperite cu un strat protector brun-cenusiu, avand marimea de 1-1,5 mm si au forma bombata. Larva matura are lungimea de 9 mm, este de culoare alba pal, cu capul brun. Larvele in pozitie de repaus stau curbate ca o semiluna. Larvele au un miros caracteristic de plosnita (secreta benzol-aldehida). Nimfa este alba-galbuie si se dezvolta sub invelisul unui cocon pergamentos peste care se adauga particule de pamant.
Biologie Aceasta insecta are o singura generatie pe an. Ierneaza ca larva invelita in cocon intre 5 si 10 cm. Primavara, cand mirobolanul (corcodusul) are muguri florali in faza de buton verde, larvele se transforma in nimfa si cand infloreste mirobolanul apar primii adulti,cand temperatura atmosferica medie zilnica depaseste 10 °C, iar in sol temperatura medie zilnica depaseste 8 °C.

Viespele se hranesc cu nectarul si polenul florilor de mirobolan, cais piersic si cand prunul a inflorit trec pe florile acestuia, unde depun oua pe dosul sepalelor. Femela face cu ovipozitorul o incizie pe partea inferioara a sepalelor sau uneori in receptacol. O viespe depune 80-100 de oua, iar pe o floare 1-5 oua, mai frecvent 1-2 oua. Din oua, la temperatura medie zilnica de peste 12-14oC dupa5-6 zile, apar larvele care patrund in fruct unde consuma samburele. Daca timpul este mai racoros, larvele apar dupa 8-14 zile. Daca se sectioneaza un fruct se vede o larva curbata, alba-murdar, si in interior un rumegus negricios cu un miros de plosnita. Dupa 15 – 21 de zile, larvele consuma samburele primului fruct, iar dupa ce a ajuns la marime normala, larvele coboara in sol spre a se transforma in cocon. O parte din larve care nu s-au maturat, migreaza in al doilea si al treilea fruct pana se maturizeaza, apoi se retrag in sol la 2-18 cm si se invelesc in cocon sub care forma ierneaza, incepand un nou ciclu biologic.
Combatere Ca masura agrotehnica pentru reducerea rezervei biologice a insectei, se recomanda aratura de toamna, prin care se distrug o parte din coconii aflati in pamant.

Combaterea radicala a acestui daunator, se poate face printr-un singur tratament chimic aplicat la avertizare, cand 10-15% din flori au inceput sa-si scuture petalele.

PAIANJENUL ROSU AL POMILOR

paiajenul ROSU AL POMILOR
Denumire ştiinţifică Panonychus ulmi
Raspindire Acarienii in general produc pagube însemnate la pomii fructiferi, mai ales când nu se aplică tratamente fitosanitare.
Descriere Femela are corpul oval şi bombat dorsal. La apariţie are o culoare cafenie. Cu timpul devine brună-roşietică. Întreg corpul este acoperit cu perişori. Cei dispuşi pe partea dorsală sunt în număr de 26, înşiraţi pe negi de culoare albă. Lungimea corpului este de 0,3-0,5 mm. Masculul are corpul alungit şi ascuţit pe partea posterioară. Este mai mic decât femela. Atât femela cât şi masculul au 4 perechi de picioare. Oul este cepiform, striat dorsal şi prevăzut cu un pedicel fin. Cel de iarnă are culoarea roşie lucitoare şi diametrul de 0,15 mm. Cel de vară este mai mic şi de culoare galbenă-brună. Larva este roşie-portocalie, cu trei perechi de picioare. Are o lungime de 0,1-0,2 mm.
Biologie si ecologie În cursul perioadei de vegetaţie se succed 5-6 generaţii. Durata dezvoltării unei generaţii este de 35-40 de zile la temperatura medie de 10-14 °C şi de 16-20 de zile la temperaturi de 20-22 °C. Ponta de iarnă începe în august şi continuă până la jumătatea lunii octombrie.
Modul de dăunare Dăunătorul este o specie polifaga; ataca toate speciile pomicole (cu excepţia căpşunului). În perioada repausului vegetativ recunoaşterea atacului se face prin examinarea cu ochiul liber a ramurilor: în jurul ramificaţiilor, la baza formaţiilor fructifere, în crăpăturile scoarţei şi pe plăgi se constată ponta, iar la un atac intens, toate aceste zone capătă un aspect roşiatic. În timpul perioadei de vegetaţie (începând cu fenofaza de înălţare a inflorescenţelor la măr şi până la căderea frunzelor) sepalele şi frunzele se depigmentează şi capătă o culoare cenuşie, petalele se necrozează, pe inflorescenţe şi pe frunze se constată acarieni şi pontă de vară. Pagubele se datoresc înţepăturii si sugerii sevei (este influenţat procesul de fotosinteza si ca urmare hrănirea pomului), producând in frunze rupturi si dislocări ale epidermei si parenchimului lacunar. Pe frunze apar pete mici alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul se schimba de la alb-argintiu la alb-roşietic.
Combatere Aplicând o tehnologie corecta din punct de vedere agro-fitotehnic, se diminuează si atacul acarienilor; Pentru combaterea acestui dăunător se pot efectua tratamente chimice pentru fiecare generaţie, cunoscându-se: biologia dăunătorului, condiţiile de climă, modul de acţiune şi remanenţa produsului. Cele mai importante tratamente sunt cele de iarnă, deoarece distruge rezerva biologică a dăunătorului. Efectul parţial al acestor tratamente se datorează faptului că majoritatea ouălor şi în special cele din straturile inferioare, în cazul unei ponte mari, precum şi cele din crăpăturile scoarţei şi plăgi, scapă de sub acţiunea toxicului.

PIERSIC

Boli

ciuruirea frunzelor

CIURUIREA FRUNZELOR
Denumire ştiinţifică STIGMINA CARPOPHILA (CORYNEUM BEIJERINKII )
Raspindire Aceasta boală este foarte raspandita si păgubitoare pentru plantatiile de piersic, întâlnindu-se in toate regiunile ţării.
Simptome Boala apare pe toate organele aeriene: frunze, lastarii si fructe. Pe frunze, indata după formare, apar numeroase pete, circulare, galben-brunii, marginite de un brâu brun-violaceu sau violaceu. Petele pot fi izolate, de 2-5 mm diametru sau se pot uni, in care caz rezulta pete mari, de formă neregulata. De regula, tesuturile din dreptul petelor se desprind si cad, frunzele ramânând ciuruite. In cazul atacurilor intense are loc defolierea prematura a pomilor. Pe fructe, boala apare mult mai rar, manifestându-se prin pete izolate, circulare, de culoare brună-deschisă, cu marginea brună-închisă, usor cufundate, de 1-5 mm diametru, uneori cu secreţii gomoase la suprafata. Foarte caracteristic si pagubitor este atacul pe ramuri. Pe lastarii tineri (verzi), inca din primavara apar numeroase pete ovale (de 0,5-2,5 cm lungime), roşietice sau rosie-violacee, dispuse mai ales in jurul mugurilor. Într-o fază mai avansată a bolii, ca urmare a necrozării ţesuturilor, petele devin cenuşii-brunii, cresc in dimensiune, se unesc, acoperind astfel porţiuni mari din lăstari, ce ating 4-5 cm. In dreptul acestor pete se observa numeroase punctisoare mici, negricioase, care reprezinta lagarele de conidiofori cu conidii. Pe lastarii mai maturi (de 1-3 ani), scoarţa din dreptul petelor crapă, formându-se astfel ulceratii, prin care au loc scurgeri abundente de clei. Aceste scurgeri contribuie la slăbirea pomilor şi provoacă deseori pieirea ramurilor sau a pomilor.
Agentul patogen si biologia acestuia Ciuruirea frunzelor de samburoase este produsa de ciuperca Coryneum beijerinkii. Miceliul ciupercii se dezvoltă in spaţiile intercelulare ale ţesuturilor atacate. El se prezintă sub forma unor filamente cilindrice, galbene-brunii, septate de grosime variabilă, izolate în straturile mai profunde sau reunite la suprafaţă sub forma unei strome subepidermale. Pe această stromă se formează, in anumite conditii de umiditate şi temperatură, fructificaţiile ciupercii – conidioforii şi conidiile, care rup epiderma si apar la suprafata. Conidioforii sunt simpli, filamentosi, septaţi, hialini sau gălbui-brunii. La capatul lor se formează câte o singură conidie, ovoidal-cilindrică, la inceput hialină şi neseptată, apoi galbenă-brunie, cu 2-6 pereţi transversali. Conidiile servesc ca organe de propagare a bolii în timpul perioadei de vegetatie. Filamentele lor germinative pătrund în frunze fie prin perforarea cuticulei, fie prin stomate. Perioada de incubatie durează 4-14 zile. Apariţia şi dezvoltarea acestei boli este foarte mult favorizată de un exces de precipitaţii în primăvară. Ploile, de altfel ca si păduchii de frunze contribuie la propagarea conidiilor.
Temperatura minimă la care ciuperca începe să se dezvolte primăvara este de peste 5 °C. Temperatura optimă pentru dezvoltarea ciupercii este de 19-20 °C, iar maxima de 27 °C. La temperatura optimă, perioada de incubatie este de circa 8 zile. Umiditatea are o foarte mare influenţă asupra patogenităţii parazitului. Germinarea conidiilor şi perforarea cuticulei de către filamentele germinative are loc numai în prezenţa unui strat subţire de apă. Umiditatea exercită totodată o mare influentă şi asupra dezvoltării miceliului din interiorul organelor atacate. Astfel, pe timp foarte ploios, infecţiile de pe frunze nu se mai caracterizează prin pete mici, ci prin pete mari, care, în cazul frunzelor tinere, pot să ocupe întregul limb. Pe ramuri, atunci când atmosfera este saturată cu apă, apar în urma infectiilor leziuni mult mai adânci decât cele normale. Peste iarnă, ciuperca rezistă fie sub formă de miceliu în ramuri, fie sub formă de conidii, în scurgerile gomoase de la suprafaţa ulceraţiilor. Pagubele produse de această boală variază de la un an la altul, ele fiind foarte mari, în special atunci când după o iarnă blândă urmează o primăvară foarte ploioasă. În afară de cele menţionate, pierderile mai variază şi cu susceptibilitatea solului.
Combatere Toamna se strâng şi se ard frunzele cazute sau se îngroapă în aratură. Lastarii atacati se vor tăia, dupa care se va face un tratament fitosanitar cu un produs pe bază de sulfat de cupru. Prin aplicarea acestor măsuri de igienă culturală se limitează mult sursele de infecţie. Pentru prevenirea infecţiilor de primăvară si vara se vor aplica tratamente fitosanitare la avertizare.

FaINAREA PIERSICULUI

FAINAREA PIERSICULUI

Denumire ştiinţifică SPHAEROTHECA PANNOSA
Raspindire Fainarea este raspandita in majoritatea plantatiilor de piersic din tara noastra, la care produce pagube in caz de neaplicarea tratamentelor de combatere.

 
Simptome Ciupearca ataca frunzele, lastarii tineri si fructele. Organele atacate sunt acoperite cu pete de pasla albicioasa. Frunzele sunt usor deformate, incretite, mici, se usuca si cad de timpuriu. Lastarii erbacei atacati sunt uneori complet inveliti cu o pasla miceliana albicioasa, din care cauza se indoaie la varf, cresc slab si se usuca. Fructele atacate sunt la inceput acoperite cu pete albicioase, apoi acestea se brunifica si uneori crapa. Fructele raman mici si deformate. Primele simptome ale bolii apar la piersic in luna mai, iar atacul maxim se constata in septembrie dupa sistarea tratamentelor din vara.
Agentul patogen si biologia acestuia Fainarea piersicului este produsa de ciuperca Sphaerotheca pannosa.

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu in muguri si pe lastari. Primavara pe miceliu se formeaza conidiile care reprezinta sursa de infectie pe timpul perioadei de vegetatiei. Spre sfarsitul verii, sau in toamna, apar periteciile sferice, brune, cu apendici scurti, hialini, simpli sau uneori ramificati. In interior periteca contine o asca cu 6-8 ascopori elipsoidali, de 13-30 x 9,5-21 microni. Umiditatea relativa a aerului ridicata, caldura si dozele mari de ingrasaminte, in special cu azot, favorizeaza dezvoltarea fainarii.

 
Combatere Taierea si arderea lastarilor atacati, deoarece ciuperca ierneaza pe aceste organe, fie sub forma de miceliu, fie sub forma de periteci.

Pe langa masurile de igiena culturala se recomanda sa se aplice 2-3 tratamente chimice in perioada de vegetatie, in functie de gravitatea atacului, si in perioada de repaus vegetativ cu produse de protectia plantelor omologate.

PLUM pox

VARSATUL piersicilor SAU PLUM-POX
Denumire ştiinţifică PRUNUS VIRUS
Raspindire Această viroză este foarte răspândită în majoritatea ţărilor din Europa şi este una din cele mai grave boli ale piersicului. Boala determină pierderi importante de recoltă, depreciază calitatea fructelor şi scurtează viaţa pomilor.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi sâmburi. Pe frunze apar pete inelare clorotice, izolate sau unite, de mărimi diferite, fără margini bine delimitate, precum si benzi clorotice sau îngălbenirea ţesuturilor pe nervuri. Petele sunt la început de culoare verde-gălbiue, apoi devin galbene sau au reflexe arămii (în funcţie de soi). Simptomele sunt mai evidente pe frunze în lunile mai – iunie, devenind mai putin evidente sau mascându-se total în iulie – septembrie. Pe fructe se observă apariţia de inele şi benzi de culoaremai închisă pe pieliţă, uşor adâncite în pulpă. Simptomele sunt vizibile şi pe fructele verzi, însă devin evidente în faza de pârgă. Sâmburii prezintă pete de culoare mai închisă, iar pulpa se desface mai greu.

Boala are un efect dăunător asupra producţiei, deoarece apare şi pe fructe. Când sunt mici fructele infectate nu prezintă simptome de îmbolnăvire, însă, mai târziu, pe suprafaţa lor apar pete de culoare cenuşie-verzuie, până la albăstrui-violet, sub formă de dungi semicirculare sau inelare. Ţesuturile din dreptul petelornu mai cresc şi, ca urmare, pe suprafaţa fructelor apar numeroase adâncituri, de unde, deseori, au loc scurgeri de clei. Pulpa din dreptul petelor are o culoare cenuşie-verzuie la început, iar mai târziu brună-roşiatică. Prunele bolnave se maturează forţat şi cad de pe pom cu circa 40 de zile înaintea celor sănătoase. Ele au un gust neplăcut, datorită excesului de acizi şi unei cantităţi mai mici de zahăr, ceea ce le face improprii pentru consum sau pentru industrializare.
Agentul patogen şi biologia acestuia Vărsatul prunelor sau Plum-pox-ul este produs de virusul Prunus virus. Virusul se prezintă sub formă de particule flexuoase, în celulele vii ale plantei gazdă. Se transmite uşor prin butăşire, altoire, foarfeci, prin inoculare de suc sub scoarţă, cu ajutorul unor fitile şi prin polen. Pe cale naturală se transmite prin specii de afide: Myzus p., Phorodon h., Brachycaudus h.,etc., prin unele specii de eriofide, prin păianjenul comun Tetranychus urticae şi prin cicada Empoasca flavescens. Diferite soiuri de piersic nu se comportă la fel în ceea ce priveşte reacţia faţă de acest virus. Unele plante bolnave prezintă simptome evidente, iar altele rămân cu agentul patogen mascat. Virusul produce importante modificări în procesele biochimice ale plantei gazdă. La plantele atacate, activitatea peroxidazei şi a catalazei se intensifică, deasemenea se intensifică activitatea respiraţiei.

 
Combatere În primul rând se recomandă combaterea vectorilor, în special a afidelor şi cicadelor, cu produse de protecţia plantelor omologate. Se impune distrugerea pomilor cu simptome de atac şi arderea lor.

MONILIOZA

MONILIOZA

Denumire ştiinţifică MONILINIA LAXA SI MONILINIA FRUCTIGENA
Raspindire Boala este foarte răspândită în toate livezile de piersic, producând pagube însemnate mai ales la fructe.
Simptome Ciuperca atacă florile, frunzele si lăstarii tineri (Monilina laxa) şi fructele ajunse la maturitate (Monilinia fructigena). Florile si frunzele atacate se ofilesc, se brunifică şi se usucă, rămânând pe pom pentru multă vreme, cu aspect de opărite sau distruse de îngheţ. Fructele se infectează uşor prin leziunile provocate de grindină si de insecte, cât şi prin contactul dintre cele infectate şi cele sănătoase. Fructele atacate putrezesc, iar pe suprafaţa lor apar perniţe proeminente, de culoare cenuşie, care constituie fructificaţiile conidiene. Fructele atacate se usuca si raman in mare parte pe ramuri, iar cele cazute se descompun dacă timpul este umed sau ramând mumificate asigurând transmiterea bolii de la un an la altul.
Agentul patogen şi biologia acestuia Monilioza este produsă de două ciuperci fitopatogene: Monilinia laxa şi Monilinia fructigena. Iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în fructele mumifiate şi în ramurile atacate, precum şi sub formă de conidii. Pe organele atacate, primăvara se formează sporodochiile ciupercii, de culoare gălbuie-cenuşie, alcătuite din conidiofori cu conidii. Conidiile sunt luate de vânt sau insecte şi ajung pe flori pe care le infectează. Infecţia trece prin pedunculi în ramurile tinere şi în frunze pe care, pe timp umed, se formează sporodochiile (perniţele) acoperite cu conidii. Aceste conidii servesc drept un izvor de infecţie pentru flori, ramuri şi fructe. Conidiile sunt elipsoidale, unicelulare, formate în lanţuri simple sau ramificate, pe conidiofori scurti. Infectia se face pe organele susceptibile la atac şi prin răni cauzate de insecte, grindină. Ciuperca este un parazit al ranilor. În unii ani se constată pe sclerotii formarea apoteciilor cu asce şi ascospori. Umiditatea ridicată a aerului (ceaţă, ploaie) şi temperatura scăzută, mai ales în timpul înfloritului, sunt factori de bază care favorizează atacurile mari de monilioză.
Combatere Se recomandă tăierea şi arderea ramurilor uscate, adunarea fructelor mumifiate şi distrugerea lor, combaterea dăunătorilor. Tratamente fitosanitare cu produse omologate la caderea totala a frunzelor, la dezmugurire, in faza de buton roz, când 10-15% din flori au inceput sa-si scuture petalele, la scuturarea totala a petalelor si 2-3 tratamente la fructe.

taphrina

Basicarea frunzelor de piersic
Denumire ştiinţifică Taphrina deformans
Raspindire Boala este destul de raspandita in tara noastra atat in pepiniere cat si in livezi. Ea provoaca pagube foarte mari in anii cu precipitatii abundente.
Simptome Ciuperca ataca cu precadere frunzele, apoi lastarii, florile si fructele. Pe frunze apar basicari neregulate, cu umflaturile pe partea superioara a limbului. Umflaturile se datoresc cresterii dezordonate, sub influenta ciupercii, a parenchimului frunzei, fata de nervuri. Frunzele atacate sunt moi la inceput, decolorate puternic ingrosate, de doua ori mai late si mai lungi fata de cele sanatoase. Apoi devin rigide si se acopera cu o pulbere fina, albicioasa, in faza de eliberare a ascosporilor, iar intr-o faza mai inaintata umflaturile se inrosesc. Pomii atacati se desfrunzesc inca din timpul verii, iar lastarii se usuca si fructele cad in proportii diferite.
In cursul verii apar frunze noi fara simptome de atac. Lastarii atacati au cresterea mai redusa, sunt deformati si ingrosati, cu internodii mai scurte, ramurile infectate se dezvolta neregulat si prezinta ingrosari fusiforme.
Atacul pe flori si fructe se produce rar; florile sunt usor hipertrofiate, iar fructele sunt acoperite cu pete albe-galbui sau rosii-violacei, cu marginile neregulate si cu crapaturi fine intr-o faza mai avansata de crestere. Pomii atacati tanjesc, iar dupa atacuri repetate (cativa ani consecutivi), se usuca in masa, mai ales dupa ierni cu temperaturi mai scazute.
Agentul patogen şi biologia acestuia  Boala este produsa de ciuperca Taphrina deformans.  Ciuperca ierneaza intre solzii mugurilor sub forma ascosporilor inmuguriti si sub forma de miceliu de rezistenta in lastari si muguri. Primavara, la desfacerea mugurilor, pe timp racoros si ploios, ciuperca isi incepe activitatea. Ascosporii germineaza, infecteaza frunzulitele si miceliul, cuprinde spatiile subcuticulare ale celor doua epiderme ale frunzei. Pe acest miceliu se formeaza ascele ciupercii care apar la suprafata sub forma unui sac cu ascospori. Ascele masoara 25-43 X 8-14 microni, sunt ovoidale si au inca o celula bazala. Ascosporii in numar de 8 intr-o asca, sunt sferici, incolori si au 3-5 microni. Printr-un proces de inmugurire, ascosporii formeaza conidii asemanatoare lor. Ascosporii produc infectii in timpul vegetatiei fiind raspanditi de ploaie si vant. Conditiile optime de infectie sunt: temperatura de 15 °C, umiditate dub forma de ploaie (prelungita) si tesuturi tinere. Limitele termice de dezvoltare ale ciupercii sunt intre 7si 28 °C . Pe timp uscat si calduros boala stacneaza.

 
Combatere  Combaterea se face prin tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate în  următoarele faze de vegetaţie: in perioada de repaus vegetativ, la pornirea  pomilor în vegetaţie, la umflarea mugurilor, după scuturarea petalelor, etc.

DAUNATORI

cydia

Molia orientala a fructelor
Denumire ştiinţifică CYDIA (LASPERESYA) MOLESTA
Raspindire Acest daunator este de origine din China si Japonia, de unde a patruns in America de Nord, ajugand apoi si in Europa. Daunatorul este polifag. In tara noastra a patruns in ultimii ani, in zona Oradea, Banat, iar in ultimul timp s-a extins in sudul Oltenitei, in Dobrogea, reusind sa patrunda si in alte bazine pomicole unde se cultiva pomi. In tara noastra aceasta insecta are 2-3 generatii pe an. Generatia a treia este partiala.

 
Descriere Larvele acestei insecte sunt cele mai pagubitoare, deoarece atacă fructele şi lăstarii ierbacei. Ele pătrund în pulpă distrugand miezul fructelor, din care cauză fructele nu mai cresc. Larvele din prima generaţie cauzează pierderi totale la fructele atacate, deoarece acestea fiind mici cad. Larvele generaţiei a doua atacă fructele aproape de maturitate. Aceste fructe se coc înainte de vreme, o parte din ele cad, o parte putrezesc şi o parte din cele atacate rămân în pom, iar odată cu culesul sunt duse în depozit unde larvele se retrag şi intră în diapauză hiemală. Fructele mature atacate de acest dăunător nu se pot păstra pentru că prin galerii pătrund diferite microorganisme ce le determină putrezirea.
Biologie Fluturasii au anvergura aripilor de 10-15 mm, iar larvele mature au aceeasi lungime pe care o prezinta corpul adultilor. Insecta ierneaza ca larva matura. Adultii primei generatii apar din larvele hibernante in aceeasi perioada cu Cydia pomonella, Cydia funebra, Anarsia lineatella. Fluturii activeaza in perioada crepusculara. O femela depune 100-200 oua, izolate pe frunze, foarte rar pe muguri, la speciile pe care le ataca. Larvele apar dupa 5-15 zile, dupa care patrund in nervurile frunzelor si in lastari. Ca sa ajunga la maturitate, larvele consuma mai mult de un lastar si muguri. Larvele mature se retrag si se transforma in generatia a II-a. Lastarii atacati se curbeaza si apoi se usuca. Larvele generatiei a II-a ataca fructele se hrănesc cca. 13-59 zile, după care se retrag din fructe în diferite ascunzişuri unde şi-au format coconi protectori pentru iernat. Acestea, împreună cu cele rămase din prima generaţie vor da în anul următor prima generaţie.

 
Combatere Se face prin tratamente la avertizare. Pentru prima si a doua generatie, tratamentele se aplica in aceeasi perioada cu Cydia pomonella la mar, par si gutui, cu Cydia funebrana si Anarsia lineatella la piersic, cais, prun, migdal, iar la cires prima generatie se combate odata cu Rhagoletis cerasi. La prima generatie se aplica 2-3 tratamente, la soiurile timpurii, la a doua generatie 2 tratamente si in cazul cand exista si o a treia generatie, se face un tratament la soiurile foarte tarzii cu produse cu remanenta redusa.

afidul cenusiu

Afidul cenusiu al prunului si piersicului
Denumire ştiinţifică Hyalopterus pruni
Raspindire Peste tot in lume, iar in tara noastra in toate zonele pomicole.
Descriere Nearipatele au 2-2,4 mm,au corpul alungit de culoare verde- deschis cu dungi verde mai inchis si acoperit cu o pudra ceroasa cenusie. Au antene mai scurte decat lungimea corpului, formate din 6 articole. Corniculele sunt de culoare inchisa, fara peri si fara proeminenta la partea apicala, mai scurte decat coada. Coada alungita, inchisa la culoare, reprezinta lateral 2 perechi de peri. Aripatele au corpul si lobii toracici de culoare brun-inchis, iar abdomeniul verde cu benzi de ceara pe fiecare segment. Masoara 2-2,1 mm. Aripa posterioara prezinta doua nervuri oblice. Corniculele si coada la fel ca la formele nearipate.
Biologie Are un ciclu biologic holociclic-dioic, planta gazda primara este de esenta lemnoasa, diferite specii ale genului Prunus, iar cea secundara, specii de plante ierboase (graminee). Ierneaza ca ou de iarna pe ramurile plantelor gazda-primavara. Primavara, apar fundatrigenele care se inmultesc vivipar dezvoltand 3-5 generatii de nearipate. La ultima generatie apar si aripatele care in luna iunie migreaza pe plantele gazda-secundare pe care dezvolta mai multe generatii de virginogene. Toamna, apar formele sexuate care dupa imperechere se reintorc pe gazda-primara lemnoasa unde depun oul de iarna, forma sub care ierneaza.
Mod de daunare Afidul formeaza colonii  compacte pe fata inferioara a frunzelor si pe lastarii anuali. Din cauza atacului, lastarii se chircesc cu frunzele inconvoiate. Principala paguba este cauzata de fumagina care se dezvolta pe roua de miere secretata de afide. Organele verzi ale pomilor acoperite de fumagina au un aspect neplacut, iar functiile vitale sunt impiedicate. In pepiniere, atacul afidului este si mai periculos pentru lastarii in crestere ai puietilor.
Combatere Combaterea acestui daunator se face prin aplicarea tratamentelor fitosanitare la aparitia primelor colonii.

Afidul verde

Afidul verde al piersicului
Denumire ştiinţifică Myzodes persicae
Raspindire In Europa, Asia, America, Africa, Australia si in toata Romania.
Descriere Apterele mature au corpul oval-latit putin globulos de culoare verde inchis pana la verde deschis, galben pal sau rozaceu in functiie de clima si planta gazda, de 1,4-2,6 mm lungime. Antenele, formate din 6 articole, sunt de culoare neagra, exceptie articolul III antenal, care este galben-verzui la baza. Picioarele sunt de culoare galbena-verzuie, mai inchise spre varf, in jumatatea apicala prezinta o usoara umflatura, iar la mijloc o usoara strangulare. Sunt mai lungi decat coada. Coada este galbena, de trei ori mai scurta decat corniculele, cu trei perechi de peri dispusi lateral. Aripatele masoara 1,8-2,5 mm, au corpul si lobii toracici negri; abdomeniul de la verde la galben-pal cu o pata mare de culoare inchisa pe partea dorsala. Aripile posterioare au doua nervuri oblice. Antenele au 6 articole si ating lungimea corpului. Corniculele sunt brune si mai lungi decat coada care este forma alungita si cu trei perechi de peri dispusi lateral.
Biologie Afidul verde al piersicului este o specie migratoare. Are un ciclu biologic anholociclic-dioic, adica formele sexuate, ouale de iarna, coloniile fundatrigene si migratoarele aripate se dezvolta pe piersic, nectarin si alte specii de Prunus (gazde primare) iar formele virginogene si sexupare se dezvolta pe tutun, cartof, sfecla (gazde secundare). Ouale de iarna sunt depuse pe piersic in luna noiembrie, de catre femelele sexuate. Eclozarea larvelor are loc primavara incepand cu a doua decada a lunii martie. Forma fundatrix aparuta din oua, da nastere pe cale vivipara la mai multe generatii de fundatrigene nearipate. Fundatrigenele formeaza colonii de nearipate pe inflorescente, frunzele lastarilor tineri pe care se hranesc. In mai-iunie, in coloniile ultimelor generatii de nearipate apar aripatele, care parasesc piersicul si zboara pe alte specii din genul Prunus, inclusiv pe cais si pe gazdele-secundare formate din plante ierboase, cultivate si spontane, in special din familia Solanaceae, unde dau nastere la mai multe generatii de femele aripate si aptere. In septembrie, femelele sexupare aripate se reintorc pe piersic si depun cate un ou de iarna, forma sub care insecta ierneaza.

Dezvoltarea si inmultirea afidului verde al piersicului sunt influentate de actiunea conjugala a mai multor factori. Pragul de dezvoltare al afidului este de 4,3 °C. Temperatura optima de dezvoltare a larvelor este de 24,2 °C. Nivelul azotului din frunzele pomilor ca si vremea secetoasa sunt factori favorizati privind fecunditatea afidului. Coloniile afidului sunt permanent vizitate de specii de pradatori si paraziti, acestia constituind un factor natural deosebit de important in limitarea populatiilor afidului.
Mod de daunare Din grupa afidelor, afidul verde al piersicului este cel mai periculos daunator pentru piersic si cais, deoarece pe langa pagubele directe pe care le produce, este si un importator vector de virusuri. Este o specie poligafa, ataca peste 500 de specii de plante din foarte multe familii botanice. Sunt preferate piersicul si nectarinul, caisul si alte samburoase din livezi si pepiniere. Daunele primare sunt produse de catre fundatrice si primele lor larve la florile si rozetele tinere ale pomilor. Acestea patrund in interiorul florilor unde isi desavarsesc dezvoltarea. Florile intepate avorteaza, iar rozetele tinere afectate se ingalbenesc, se usuca si cad. Daunele secundare sunt cauzate de expansiunea ulterioara a coloniilor afidului. Coloniile se dezvolta pe flori, pe partea inferioara a frunzelor si varful lastarilor anuali aflati in crestere. Din cauza atacului (intepat si supt) tesutul se necrozeaza determinand uscarea frunzelor si lastarilor. Odata cu intepatul, afidul introduce in seva plantelor saliva toxica infectata cu diferite virusuri. Dejectiile dulci secretate abundent de catre larvele afidului sunt insistent cautate de furnici, si in acelas timp constituie un mediu prielnic de dezvoltare a fumaginei. La atacuri puternice, fumagina se generalizeaza pe organele pomilor conferind acestora un aspect neplacut, dezagreabil. Pomii tineri si cei din pepiniere sunt cei mai afectati, debilitandu-se rapid.
Combatere Distrugerea ramurilor cu oua de iarna cu ocazia taierilor de rod pentru a reduce rezerva biologica. Baza unei combateri rationale a afidului verde are in vedere ca prin stabilirea pragului economic de daunare in functie de care se adopta cele mai bune masuri de combatere. Examinarea directa a organelor pomilor, permite stabilirea gradului de infestare a pomilor in diferite momente in functie de intensitatea si frecventa atacului afidului. Astfel, in timpul fazei de aparitie a fondatricelor si de formarea coloniilor, frecventa organelor atacate impune aplicarea tratamentelor, iar in timpul inmultirii active a afidelor in cadrul coloniilor primare si dispersarii lor pe organele pomilor, intensitatea atacului devine factorul cheie in avertizarea tratamentelor.

Avertizarea tratamentelor chimice in perioada de vegetatie se face astfel:

– cand se constata prezenta fundatricelor primavara si inainte ca aceasta sa patrunda in interiorul butonilor florali;

– in timpul formarii coloniilor primare;

– in perioada formarii coloniilor secundare.

Prezenta entomofagilor in coloniile de afide poate sa amane sau sa elimine aplicarea unor tratamente chimice. Tratamentele chimice devin obligatorii in cazul in care se constata un ritm accelerat de inmultire a afidului si coloniile devin numeroase. Rolul important de limitare a coloniilor afidului pe care il au speciile afidofage, coccinele, sirfide, chrisope, afidiide, impune protejarea lor prin folosirea insecticidelor selective, care pe langa reducerea popularitatilor afidului, protejeaza actiunea dusmanilor naturali si se reduce in acelas timp riscul aparitiei unor rase de afide rezistente la produsele chimice de combatere.

anarsia

Molia vargata a piersicului

Denumire ştiinţifică Anarsia lineatella
Raspindire Anarsia lineatella este raspandita in Japonia, America de Nord, Australia si Europa. Acest daunator a ajuns in tara noastra in ultimii 10 ani in nord-vestul Transilvaniei, iar acum exista in Banat, in sudul Olteniei, in Dobrogea. Cele mai mari pagube le face in zonele mari cultivatoare de piersici de la Oradea, Banat si sudul Olteniei.

 
Descriere Adultii sunt fluturi cu avengura aripilor de 15 mm, de culoare bruna cenusie, cu dungi mai deschise. Pe aripile superioare, catre prima treime de la varf, exista o mica pata galbuie-sidefie, caracteristica speciei.

Ouale sunt galbene-portocalii, elipsoidale, lungi de 0,5 mm.

Larvele sunt de culoare alb – murdar la inceput, apoi roz-deschis. Sunt foarte vioaie. Lavele mature se retrag din fructele in care s-au hranit si se transforma in pupa la suprafata fructului sau intre incretiturile frunzelor.
Biologie Molia vargata a piersicului, in conditiile tarii noastre, are 2-3 generatii in fiecare an. Prima generatie evolueaza in aprilie iunie, a doua generatie in mai-iulie si a treia generatie in august-septembrie. Daunatorul ierneaza ca larva invelita in cocon. Primavara, cand temperatura atmosferica este in medie de 8-9 °C si incep sa se iveasca primele frunzulite si apoi sa creasca primii lastari, isi fac aparitia larvele hibernante care se hranesc cu lastari tineri. Activitatea larvelor care au hibernat dureaza 30-35 zile, timp in care fiecare larva distruge pana la 6 lastari. In primele zile ale lunii mai, larvele mature se retrag din lastari, se ascund in indoiturile frunzelor sau intre frunzele uscate, isi ţes un invelis din firişoare albe matasoase si apoi, in prima decada a lunii mai se transforma in pupe. Dupa 8-10 zile apar primii fluturi din generatia a doua. Zborul adultilor din generatia a doua dureaza 20-22 zile. Ponta dureaza 15-16 zile si incubatia 5-12 zile. Dupa 10 iunie apar larvele. Stadiul larvar dureaza 35-40 zile. La generatiile I si II larvele se hranesc numai cu fructe. Ca sa ajunga la maturitate, o larva ataca numai un fruct si foarte rar trece si pe al doilea. Larvele perforeaza pulpa fructului printr-o galerie dreapta pana la sambure, apoi se hranesc in jurul samburelui. La maturitate, larvele parasesc fructul pe aceeasi galerie pe care au intrat si se transforma in pulpa pe fruct, langa codita acestuia, sau intre indoiturile frunzelor.

 
Combatere In conditiile tarii noastre acest daunator evolueaza in acelas timp cu Laspeyresia (Cydia) molesta. Tratamentele se avertizeaza tinand seama de biologia insectei, fenologia piersicului, conditiile de clima, remanenta pesticidelor. La piersic si cais, impotriva larvelor hibernante care apar primavara si se hranesc cu lastari, se recomanda aplicarea a 3 tratamente, din care primul se executa la aparitia primelor frunze. Tratamentele 2 si 3 se efectueaza la avertizare, succesandu-se la 10-12 zile. La generatiile I si II se aplica 1-2 tratamente la fiecare, din care primul va fi inainte de aparitia primelor larve.

CAIS

Boli

apoplexia

Pieirea prematura a caisului
Denumire ştiinţifică Apoplexia samburoaselor
Raspindire Este o boala destul de frecventa la cais si alte samburoase, care produce pagube de importanta economica foarte mare.
Simptome Frunzele de cais de la baza lastarilor se rasucesc in forma de lingura si se clorozeaza. Celelelte frunze aparute mai tarziu sunt deformate, cu marginile zdrentuite si cu dintatura lipsa sau anormala, groase, casante, asemanatoare cu frunza de salcie. Pomi atacati au lastari scurti, subtiri, ramificati anormal. Liberul se necrozeaza si ramurile ingheata in timpul iernii. Temperaturile ridicate din timpul verii duc la mascarea simptomelor de atac. Uscarea brusca, apoplexia, survine in cateva zile si are loc de regula in iulie-august pe timp secetos si foarte calduros. Pomii atacati drajoneaza puternic. Cei mai atacati sunt pomii de 5 -12 ani. Cauzele care duc la pierirea prematura a caisului sunt de natura parazitara si neparazitara.
Agentul fitopatogen si biologia acestuia Principalii agenti fitopatogeni implicati in pieirea prematura a caisului: Mycoplasma (rasucirea clorotica a frunzelor), virusurile (in special de tip Ring spot), Bacillus spongiosus, Fusarium sp., Verticillium dahliae. Agentii patogeni de predispozitie la apoplexiei sunt: Monilinia cinerea, Coryneum beijerinchii, Xanthomonas pruni, Nectarina cinaberina , Citospora sp. Factorii de natura neparazitara: temperaturile prea scazute din timpul iernii si oscilatiile de temperatura dintre zi si noapte care debiliteaza pomii, ingheturile tarzii de primavara si timpurii de toamna, verile reci si ploioase, altoirea caisului pe portaltoi nepotriviti (incompatibili), sunt alte cauze care conduc la aceasta pieire prematura a caisului.
Combatere Se recomanda cultivarea caisului in zone cu climat mai dulce, ierni mai blande, soare mult, fara oscilatii mari de temperatura. Terenurile sa fie scurse, drenate, usoare. Caisul se va altoi pe portaltoi compatibili, rezistenti la intemperii. Se va evita supraproductia care epuizeaza pomii si ii predispun atacului parazitilor. Se mai recomanda combaterea agentilor fitopatogeni de predispozitie, infiintarea plantatiilor cu pomii liberi de viroze si mycoplasme, combaterea insectelor si a buruienilor gazda pentru unii agenti fitopatogeni. De asemenea efectuarea lucrarilor solului la timp si administrarea ingrasamintelor naturale (gunoi de grajd) cat si a celor chimice in cantitati echilibrate, fara exces de azot.

ciuruirea frunzelor

CIURUIREA FRUNZELOR de cais
Denumire ştiinţifică STIGMINA CARPOPHILA (CORYNEUM BEIJERINKII )
Raspindire Boala prezinta importanta economica deosebita prin faptul ca ataca puternic fructele, reduce productia, ciuruieste frunzele si slabeste pomii.
Simptome Ciuperca ataca frunzele si fructele si in mai mica masura lastarii si ramurile. Pe frunze apar numeroase pete circulare, brune cu marginea violacee, cu diametrul de 3-5 mm, care se usucă şi cu timpul se desprind şi cad, frunzele rămânând ciuruite. Pomii atacaţi se desfrunzesc timpuriu şi se debilitează. Fructele sunt atacate foarte de timpuriu, de cand au marimea unei alune. Pe suprafata lor apar la inceput pete punctiforme, brun-roscate care se maresc cu timpul, contopindu-se, pielita prezinta denivelari, apoi crapa. Fructele se deformeaza, sunt fade la gust, au concentratia in zahar redusa si cad in masa de timpuriu.
Atacul pe ramurile tinere se manifestă prin apariţia unor pete ceroase, brun-roşcate, puţin cufundate în ţesut. În urma atacului seva este brusc oprită din circulaţie, ceea ce duce la veştejirea vârfurilor la lăstarii tineri, iar buchetele florale se usucă. Scoarţa moartă este acoperită de gome cleioase.  Dacă uscarea nu se produce în cursul perioadei de vegetaţie, aceasta se va face cu siguranţă în timpul iernii datorită diminuării rezistenţei la ger.
Agentul patogen si biologia acestuia Boala este produsă de ciuperca Ascospora beijerinckii. Ciuperca iernează sub formă de miceliu şi conidii în ramurile atacate. Miceliu este format din hife cilindrice, brune, articulate, cufundate în ţesuturile atacate. Pe hifele de sub epiderma scoarţei se formează conidioforii cu conidiile care sunt puse în libertate prin ruperea epidermei. Cancerele cu gome de pe ramuri conţin hife cu ramificaţii bogate pe care se formează conidiile ce sunt puse în libertate pe timp de ploaie. Pe timpul perioadei de vegetaţie toate organele atacate prezintă fructificaţiile ciupercii cu conidiofori şi conidii. Conidioforii sunt simpli, incolori sau bruni, filamentoşi, septaţi. Conidiile sunt ovoidal-cilindrice, incolore, neseptate la început apoi galbene-brunii. Ele germinează prin emiterea unui filament din celule extreme, care străbate apoi cuticula ţesuturilor prin acţiunea mecanică, sau prin stomate. Umiditatea ridicată joacă un rol hotărâtor în sporularea ciupercii, iar apa de ploaie desprinde şi raspândeşte conidiile. Cercetătorii  au stabilit că în atmosferă se găsesc aproape tot timpul anului conidii de Ascospora beijerinckii, care sunt capabile să germineze la temparaturi cuprinse între 2-24°C, temperatura maximă letală fiind de 38°C. Infecţia se face mai uşor pe organele lezate de grindină, insecte şi perioada de incubaţie se scurtează în astfel de cazuri cu 3-5 zile.
Combatere Pentru combaterea bolii sunt obligatorii operaţiunile de igienă culturală, de îndepărtare a organelor afectate, precum si tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate în următoarele faze de vegetaţie: in perioada de repaus vegetativ, la umflarea mugurilor, după scuturarea petalelor, etc.

PLUM pox

VARSATUL caiselor SAU PLUM-POX
Denumire ştiinţifică PRUNUS VIRUS
Raspindire Această viroză este foarte răspândită în majoritatea ţărilor din Europa şi este una din cele mai grave boli ale piersicului. Boala determină pierderi importante de recoltă, depreciază calitatea fructelor şi scurtează viaţa pomilor.
Simptome Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi sâmburi. Pe frunze apar pete inelare clorotice, izolate sau unite, de mărimi diferite, fără margini bine delimitate, precum si benzi clorotice sau îngălbenirea ţesuturilor pe nervuri. Petele sunt la început de culoare verde-gălbiue, apoi devin galbene sau au reflexe arămii (în funcţie de soi). Simptomele sunt mai evidente pe frunze în lunile mai – iunie, devenind mai putin evidente sau mascându-se total în iulie – septembrie. Pe fructe se observă apariţia de inele şi benzi de culoaremai închisă pe pieliţă, uşor adâncite în pulpă. Simptomele sunt vizibile şi pe fructele verzi, însă devin evidente în faza de pârgă. Sâmburii prezintă pete de culoare mai închisă, iar pulpa se desface mai greu.

Boala are un efect dăunător asupra producţiei, deoarece apare şi pe fructe. Când sunt mici fructele infectate nu prezintă simptome de îmbolnăvire, însă, mai târziu, pe suprafaţa lor apar pete de culoare cenuşie-verzuie, până la albăstrui-violet, sub formă de dungi semicirculare sau inelare. Ţesuturile din dreptul petelornu mai cresc şi, ca urmare, pe suprafaţa fructelor apar numeroase adâncituri, de unde, deseori, au loc scurgeri de clei. Pulpa din dreptul petelor are o culoare cenuşie-verzuie la început, iar mai târziu brună-roşiatică. Prunele bolnave se maturează forţat şi cad de pe pom cu circa 40 de zile înaintea celor sănătoase. Ele au un gust neplăcut, datorită excesului de acizi şi unei cantităţi mai mici de zahăr, ceea ce le face improprii pentru consum sau pentru industrializare.
Agentul patogen şi biologia acestuia Vărsatul prunelor sau Plum-pox-ul este produs de virusul Prunus virus. Virusul se prezintă sub formă de particule flexuoase, în celulele vii ale plantei gazdă. Se transmite uşor prin butăşire, altoire, foarfeci, prin inoculare de suc sub scoarţă, cu ajutorul unor fitile şi prin polen. Pe cale naturală se transmite prin specii de afide: Myzus p., Phorodon h., Brachycaudus h.,etc., prin unele specii de eriofide, prin păianjenul comun Tetranychus urticae şi prin cicada Empoasca flavescens. Diferite soiuri de piersic nu se comportă la fel în ceea ce priveşte reacţia faţă de acest virus. Unele plante bolnave prezintă simptome evidente, iar altele rămân cu agentul patogen mascat. Virusul produce importante modificări în procesele biochimice ale plantei gazdă. La plantele atacate, activitatea peroxidazei şi a catalazei se intensifică, deasemenea se intensifică activitatea respiraţiei.

 
Combatere În primul rând se recomandă combaterea vectorilor, în special a afidelor şi cicadelor, cu produse de protecţia plantelor omologate. Se impune distrugerea pomilor cu simptome de atac şi arderea lor.

fainarea

Fainarea caisului
Denumire ştiinţifică Podosphaera tridactyla
Raspindire Boala este raspandita in toate livezile de cais, insa atacul este redus si nu produce pagube insemnate. Mai frecvent se intalneste la noi in pepiniere, mai ales in a doua jumatate a verii.
Simptome Ciuperca ataca frunzele, lastarii verzi si fructele. Organele atacate se acopera cu pete albicioase alcatuite din miceliu si fructificatiile ciupercii. Frunzele sunt  usor deformate, incretite, mici, se usuca si cad de timpuriu. Lastarii erbacei atacati sunt uneori complet inveliti cu o pasla miceliana albicioasa, din care cauza se indoaie la varf, cresc slab si se usuca.
Pe fructe, atacul se manifesta de timpuriu, cand acestea au marimea unei alune, sub forma unor pete albicioase, alcatuite din filamentele miceliene ale ciupercii, care se strecoara printre perii de pe suprafata membranei, alcatuind o ţesătura cu aspect arahnoideu. Cu timpul, petele se brunifica datorita necrozarii celulelor epidermice parazite. Aceasta coloratie este mai evidenta pe partea fructelor expuse la soare.
Cand atacul este intens, portiuni mari din fruct sunt acoperite de pete necrotice, epiderma isi pierde elasticitatea si se produc crapaturi, care expun fructele la putrezire.Boala are un efect dăunător asupra producţiei, deoarece apare şi pe fructe. Când sunt mici fructele infectate nu prezintă simptome de îmbolnăvire, însă, mai târziu, pe suprafaţa lor apar pete de culoare cenuşie-verzuie, până la albăstrui-violet, sub formă de dungi semicirculare sau inelare. Ţesuturile din dreptul petelornu mai cresc şi, ca urmare, pe suprafaţa fructelor apar numeroase adâncituri, de unde, deseori, au loc scurgeri de clei. Pulpa din dreptul petelor are o culoare cenuşie-verzuie la început, iar mai târziu brună-roşiatică. Prunele bolnave se maturează forţat şi cad de pe pom cu circa 40 de zile înaintea celor sănătoase. Ele au un gust neplăcut, datorită excesului de acizi şi unei cantităţi mai mici de zahăr, ceea ce le face improprii pentru consum sau pentru industrializare.
Agentul patogen şi biologia acestuia Fainarea caisului este produsa de ciuperca Podosphaera tridactyla. Miceliul ciupercii este fin, septat, cu putini conidiofori care se fragmenteaza dand nastere la lanturi de conidii elipsoidale, incolore. Periteciile sunt sferice, cu 3-4 apendici. In fiecare peritec se formeaza o singura asca, avand 7-8 ascospori unicelulari, elipsoidali, incolori.
Boala se transmite de la un an la altul prin miceliu de rezistenta, prin conidiile ramase din anul anterior si prin forma perfecta.
Combatere Taierea si arderea lastarilor atacati, deoarece ciuperca ierneaza pe aceste organe, fie sub forma de miceliu de rezistenta, fie sub forma de periteci.
Pe langa masurile de igiena culturala se recomanda sa se aplice 2-3 tratamente chimice in perioada de vegetatie, in functie de gravitatea atacului, si in perioada de repaus vegetativ cu produse de protectia plantelor omologate.

monilinia

MONILIOZA
Denumire ştiinţifică MONILINIA LAXA  SI MONILINIA FRUCTIGENA
Raspindire In tara noastra monilioza produce pagube de importanta economica in anii cu precipitatii abundente. Aceste ciuperci contribuie la pieirea prematura a  caisului (apoplexia).
Simptome Boala ataca florile, lastarii tineri si fructele. Florile sunt atacate in toate fazele, incepand de la buton roz, insa atacul maxim se inregistreaza in timpul infloritului, mai ales in anii cu primaveri reci si ploioase. Florile atacate se brunifica si se ofilesc, apoi se usuca si se acopera cu fructificatiile ciupercii.
Intr-un ritm mai mult sau mai putin rapid, ramurile florifere se usuca antrenand astfel moartea tuturor florilor pe care le poarta. Frunzele se ofilesc, se rasucesc si se usuca ramanand un timp atarnate pe pom. Lastarii se vestejesc, se usuca si se inconvoaie la varf.
Fructele sunt atacate de la formare, cu atac maxim la maturitatea lor. Fructele atacate prezinta pete brune, cafenii, cu pulpa moale si apoi putreda. Petele se acopera cu fructificatiile ciupercii sub forma unor pernite cenusii-galbui sau brune-cenusii. In primul caz pernitele sunt dispuse neregulat (Monilinia laxa), iar in cazul al doilea sunt dispuse concentric atacul fiind specific ciupercii Monilinia fructigena, care se manifesta la aceasta specie numai pe fructe.
Agentul patogen şi biologia acestuia Monilioza este produsă de două ciuperci fitopatogene: Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
Iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în fructele mumifiate şi în ramurile atacate, precum şi sub formă de conidii. Pe organele atacate, primăvara se formează sporodochiile ciupercii, de culoare gălbuie-cenuşie, alcătuite din conidiofori cu conidii. Conidiile sunt luate de vânt sau insecte şi ajung pe flori pe care le infectează. Infecţia trece prin pedunculi în ramurile tinere şi în frunze pe care, pe timp umed, se formează sporodochiile (perniţele) acoperite cu conidii. Aceste conidii servesc drept un izvor de infecţie pentru flori, ramuri şi fructe. Conidiile sunt elipsoidale, unicelulare, formate în lanţuri simple sau ramificate, pe conidiofori scurti. Infectia se face pe organele susceptibile la atac şi prin răni cauzate de insecte, grindină. Ciuperca este un parazit al ranilor. În unii ani se constată pe sclerotii formarea apoteciilor cu asce şi ascospori. Umiditatea ridicată a aerului (ceaţă, ploaie) şi temperatura scăzută, mai  ales în timpul înfloritului, sunt factori de bază care favorizează atacurile mari de monilioză.
Combatere Taierea lastarilor si ramurilor atacate si arderea lor, adunarea fructelor mumificate si distrugerea lor. Primul tratament se face la umflarea mugurilor. Pentru prevenirea infectiilor florale se recomanda al doilea tratament la faza de buton roz. Daca timpul este racoros si ploios, tratamentele se repeta la deschiderea primelor flori.

DAUNATORI

acarianul comun

acarinul comun
Denumire ştiinţifică Tetranychus urticae
Raspindire Pe toate continentele si in toata Romania.

 
Descriere Femelele hibernante sunt rosii sau portocalii, cele din perioada de vegetatie au culoarea corpului variabila, in functie de varsta si planta gazda, de la verde-deschis la galbena. Au corpul alipsoidal, de 0,4 mm lungime.
Masculii au corpul piriform, de 0,3 mm lungime. Au culoarea corpului mai deschisa decat a femelelor (rosu, galben).
Ouale sunt sferice, albicioase la depunere, dupa care devin galbene-portocalii.
Larvele sunt incolore dupa eclozare, iar in timpul hranirii devin rosietice sau verzui cu ochii rosii-carmin.
Biologie Acarianul comun prezinta pana la 6-10 generatii pe an. Ierneaza ca femele fecundate sub scoarta pomilor, pe frunzele buruienilor de iarna sau sub stratul de frunze cazute pe sol. Primavara, cand temperatura medie a aerului depaseste 10°C timp de cateva zile (luna martie), femelele hibernante ies din locurile de iernare si migreaza pe buruieni unde au loc primele depuneri de oua. Trecerea de pe buruieni pe pomi se face in luna mai pana in august. Primele oua pe pomi se intalnesc la inceputul lunii mai. Ramurile din etajul inferior al coroanei pomilor sunt primele colonizate, acestea fiind cele mai apropiate de buruienile de pe sol. Ouale sunt depuse intr-un paienjenis matasos pe partea inferioara a frunzelor. Acarianul se reproduce rapid in timpul sezonului calduros din iunie pana in septembrie. In conditiile favorabile, acarianul dezvolta pana la 8-10 generatii pe sezon.
Modul de daunare Acarianul comun este un daunator deosebit de polifag, ataca atat plante spontane cat si cultivate din diferite familii botanice. Atacul se manifesta diferit de la o planta gazda la alta. La pomi, adultii si larvele colonizeaza fata inferioara a frunzelor, inteapa si sug sucul celular din frunze. Frunzele atacate capata progresiv o culoare verde-galbuie sau plumburie-lucioasa, la populatii mari ale acarianului, frunzele se acopera de paienjenisuri. Reducerea productiei de fructe se observa in anul urmator atacului acarianului comun.

 
Combatere Se face prin imbinarea masurilor culturale si biologice cu tratamente chimice. Masuri culturale pot fi:  mentinerea fara buruieni a intervalului dintre randurile de pomi, sau cultivarea cu plante de cultura; prevenirea stresului hidric al foliajului pomilor pe timp de seceta. Combaterea chimica este tot mai mult inlocuita de cea biologica cu ajutorul pradatorilor din genul Typhlodromus.
Reducerea naturala a densitatii acarianului comun este realizata in principal de acarienii pradatori. Acarienii pradatori realizeaza o reglare naturala foarte buna a acarianului comun, mai putin cand proportia de frunze populara de acarianul daunator este mai mare decat cea cu pradatori. Controlul vizual regulat efectuat in livezi (martie-august) asupra populatiei acarianului si pradatorilor, ajuta la prognozarea atacului si avertizarea tratamentelor chimice. Se controleaza un numar de 100 de frunze, recoltate din interiorul etajului inferior al coroanei pomilor. Numai in cazul in care numarul frunzelor cu acarian este mai mare decat al frunzelor cu pradator, se intervine cu tratament chimic cu acaricide. In perioada de vegetatie se poate interveni la nevoie cu 1-2 tratamente cu produse acaricide selective, care sa reduca populatia daunatorului dar in acelas timp sa protejeze pradatorii.

afidul cenusiu

Afidul cenusiu al caisului
Denumire ştiinţifică Hyalopterus pruni
Raspindire Peste tot in lume, iar in tara noastra in toate zonele pomicole.
Descriere Nearipatele au 2-2,4 mm,au corpul alungit de culoare verde- deschis cu dungi verde mai inchis si acoperit cu o pudra ceroasa cenusie. Au antene mai scurte decat lungimea corpului, formate din 6 articole. Corniculele sunt de culoare inchisa, fara peri si fara proeminenta la partea apicala, mai scurte decat coada. Coada alungita, inchisa la culoare, reprezinta lateral 2 perechi de peri. Aripatele au corpul si lobii toracici de culoare brun-inchis, iar abdomeniul verde cu benzi de ceara pe fiecare segment. Masoara 2-2,1 mm. Aripa posterioara prezinta doua nervuri oblice. Corniculele si coada la fel ca la formele nearipate.
Biologie Are un ciclu biologic holociclic-dioic, planta gazda primara este de esenta lemnoasa, diferite specii ale genului Prunus, iar cea secundara, specii de plante ierboase (graminee). Ierneaza ca ou de iarna pe ramurile plantelor gazda-primavara. Primavara, apar fundatrigenele care se inmultesc vivipar dezvoltand 3-5 generatii de nearipate. La ultima generatie apar si aripatele care in luna iunie migreaza pe plantele gazda-secundare pe care dezvolta mai multe generatii de virginogene. Toamna, apar formele sexuate care dupa imperechere se reintorc pe gazda-primara lemnoasa unde depun oul de iarna, forma sub care ierneaza.
Mod de daunare Afidul formeaza colonii  compacte pe fata inferioara a frunzelor si pe lastarii anuali. Din cauza atacului, lastarii se chircesc cu frunzele inconvoiate. Principala paguba este cauzata de fumagina care se dezvolta pe roua de miere secretata de afide. Organele verzi ale pomilor acoperite de fumagina au un aspect neplacut, iar functiile vitale sunt impiedicate. In pepiniere, atacul afidului este si mai periculos pentru lastarii in crestere ai puietilor.
Combatere Combaterea acestui daunator se face prin aplicarea tratamentelor fitosanitare la aparitia primelor colonii.

Afidul verde

Afidul verde al caisului
Denumire ştiinţifică Myzodes persicae
Raspindire In Europa, Asia, America, Africa, Australia si in toata Romania.
Descriere Apterele mature au corpul oval-latit putin globulos de culoare verde inchis pana la verde deschis, galben pal sau rozaceu in functiie de clima si planta gazda, de 1,4-2,6 mm lungime. Antenele, formate din 6 articole, sunt de culoare neagra, exceptie articolul III antenal, care este galben-verzui la baza. Picioarele sunt de culoare galbena-verzuie, mai inchise spre varf, in jumatatea apicala prezinta o usoara umflatura, iar la mijloc o usoara strangulare. Sunt mai lungi decat coada. Coada este galbena, de trei ori mai scurta decat corniculele, cu trei perechi de peri dispusi lateral. Aripatele masoara 1,8-2,5 mm, au corpul si lobii toracici negri; abdomeniul de la verde la galben-pal cu o pata mare de culoare inchisa pe partea dorsala. Aripile posterioare au doua nervuri oblice. Antenele au 6 articole si ating lungimea corpului. Corniculele sunt brune si mai lungi decat coada care este forma alungita si cu trei perechi de peri dispusi lateral.
Biologie Afidul verde al piersicului este o specie migratoare. Are un ciclu biologic anholociclic-dioic, adica formele sexuate, ouale de iarna, coloniile fundatrigene si migratoarele aripate se dezvolta pe piersic, nectarin si alte specii de Prunus (gazde primare) iar formele virginogene si sexupare se dezvolta pe tutun, cartof, sfecla (gazde secundare). Ouale de iarna sunt depuse pe piersic in luna noiembrie, de catre femelele sexuate. Eclozarea larvelor are loc primavara incepand cu a doua decada a lunii martie. Forma fundatrix aparuta din oua, da nastere pe cale vivipara la mai multe generatii de fundatrigene nearipate. Fundatrigenele formeaza colonii de nearipate pe inflorescente, frunzele lastarilor tineri pe care se hranesc. In mai-iunie, in coloniile ultimelor generatii de nearipate apar aripatele, care parasesc piersicul si zboara pe alte specii din genul Prunus, inclusiv pe cais si pe gazdele-secundare formate din plante ierboase, cultivate si spontane, in special din familia Solanaceae, unde dau nastere la mai multe generatii de femele aripate si aptere. In septembrie, femelele sexupare aripate se reintorc pe piersic si depun cate un ou de iarna, forma sub care insecta ierneaza.

Dezvoltarea si inmultirea afidului verde al piersicului sunt influentate de actiunea conjugala a mai multor factori. Pragul de dezvoltare al afidului este de 4,3 °C. Temperatura optima de dezvoltare a larvelor este de 24,2 °C. Nivelul azotului din frunzele pomilor ca si vremea secetoasa sunt factori favorizati privind fecunditatea afidului. Coloniile afidului sunt permanent vizitate de specii de pradatori si paraziti, acestia constituind un factor natural deosebit de important in limitarea populatiilor afidului.
Mod de daunare Din grupa afidelor, afidul verde al piersicului este cel mai periculos daunator pentru piersic si cais, deoarece pe langa pagubele directe pe care le produce, este si un importator vector de virusuri. Este o specie poligafa, ataca peste 500 de specii de plante din foarte multe familii botanice. Sunt preferate piersicul si nectarinul, caisul si alte samburoase din livezi si pepiniere. Daunele primare sunt produse de catre fundatrice si primele lor larve la florile si rozetele tinere ale pomilor. Acestea patrund in interiorul florilor unde isi desavarsesc dezvoltarea. Florile intepate avorteaza, iar rozetele tinere afectate se ingalbenesc, se usuca si cad. Daunele secundare sunt cauzate de expansiunea ulterioara a coloniilor afidului. Coloniile se dezvolta pe flori, pe partea inferioara a frunzelor si varful lastarilor anuali aflati in crestere. Din cauza atacului (intepat si supt) tesutul se necrozeaza determinand uscarea frunzelor si lastarilor. Odata cu intepatul, afidul introduce in seva plantelor saliva toxica infectata cu diferite virusuri. Dejectiile dulci secretate abundent de catre larvele afidului sunt insistent cautate de furnici, si in acelas timp constituie un mediu prielnic de dezvoltare a fumaginei. La atacuri puternice, fumagina se generalizeaza pe organele pomilor conferind acestora un aspect neplacut, dezagreabil. Pomii tineri si cei din pepiniere sunt cei mai afectati, debilitandu-se rapid.
Combatere Distrugerea ramurilor cu oua de iarna cu ocazia taierilor de rod pentru a reduce rezerva biologica. Baza unei combateri rationale a afidului verde are in vedere ca prin stabilirea pragului economic de daunare in functie de care se adopta cele mai bune masuri de combatere. Examinarea directa a organelor pomilor, permite stabilirea gradului de infestare a pomilor in diferite momente in functie de intensitatea si frecventa atacului afidului. Astfel, in timpul fazei de aparitie a fondatricelor si de formarea coloniilor, frecventa organelor atacate impune aplicarea tratamentelor, iar in timpul inmultirii active a afidelor in cadrul coloniilor primare si dispersarii lor pe organele pomilor, intensitatea atacului devine factorul cheie in avertizarea tratamentelor.

Avertizarea tratamentelor chimice in perioada de vegetatie se face astfel:

– cand se constata prezenta fundatricelor primavara si inainte ca aceasta sa patrunda in interiorul butonilor florali;

– in timpul formarii coloniilor primare;

– in perioada formarii coloniilor secundare.

Prezenta entomofagilor in coloniile de afide poate sa amane sau sa elimine aplicarea unor tratamente chimice. Tratamentele chimice devin obligatorii in cazul in care se constata un ritm accelerat de inmultire a afidului si coloniile devin numeroase. Rolul important de limitare a coloniilor afidului pe care il au speciile afidofage, coccinele, sirfide, chrisope, afidiide, impune protejarea lor prin folosirea insecticidelor selective, care pe langa reducerea popularitatilor afidului, protejeaza actiunea dusmanilor naturali si se reduce in acelas timp riscul aparitiei unor rase de afide rezistente la produsele chimice de combatere.

cydia

Molia orientala a fructelor
Denumire ştiinţifică Cydia (Laspeyresia) molesta
Raspindire S.U.A., Canada, Austria, Europa. In tara noastra este prezenta in toate livezile de piersic.

 
Descriere Fluturele are aripi anterioare brune-inchis, cu anvengura, de 10-15mm. Pe mijlocul marginii posterioare prezinta o pata alba oblica, cu marginile mai mult sau mai putin paralele. Aripele posterioare sunt mai deschise decat cele anterioare. Oul este eliptic, de culoare alba la depunere, apoi de culoare galbuie si masoaraun mm lungime. Larva matura masoara 12-14 cm lungime, de culoare roz-roscata cu capul galben-brun, ventral, pe ultimul segment, prezinta un pieptene cu 5-6 dinti, galben-castaniu. Pulpa este de culoare bruna, prezentand spini largi si tociti pe arcul dorsal al ultimului segment abdominal.
Biologie Are 3-4 generatii pe an. Ierneaza ca larva matura intr-un cocon matasos si dens, in crapaturile scoartei ramurilor si pe trunchi. Primavara, in luna aprilie, larva se transforma in pulpa, iar la sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai apar fluturii generatiei hibernante, care depun oua pe frunzele din varful lastarilor. Larvele ajung in varful lastarilor prin galerii facute in nervura principala si in petiolul frunzei, atacand succesiv un numar de 4-5 lastari. Nu s-a constatat prezenta mai multor larve pe aceeasi lastar. La dezvoltarea completa, larvele parasesc lastarii si se retrag in crapaturile scoartei ramurilor si a trunchiului unde se transforma in pulpe. Adultii primei generatii de vara apar la sfarsitul lunii iunie. Ouale sunt depuse pe frunze, lastari si fructe.Larvele ataca lastarii tineri si fructele soiurilor cu coacere timpurie. In fruct, larva roade o galerie catre sambure si se dezvolta in neregularitatile acestuia sau in interiorul lui, daca peretii sunt inca moi. Intr-un fruct se dezvolta 3-4 larve. Generatia a II-a se dezvolta pana la inceputul lunii august. Larvele acestei generatii ataca mai putin fructele soiurilor timpurii de cais. A III-a generatie se dezvolta de la inceputul lunii august pana in prima decada a lunii septembrie; larvele acestei generatii se dezvolta pe fructele soiurilor tarzii de cais sau trec pe alte specii pomicole (prefera gutuiul). Ajunse la completa dezvoltare, larvele trec in diapauza hibernala.
Modul de daunare Molia orientala a fructelor ataca lastarii, frunzele si fructele de cais, piersic, prun, uneori si pe cele de cires, mar, par sau gutui din apropierea livezilor de cais si piersic. In lastarii atacati, larvele formeaza galerii descendente de 5-18 cm lungime, din care cauza lastarii se curbeaza, se brunifica si se usuca. Atacul se recunoaste si dupa rosaturile si excrementele din jurul orificiului de patrundere si ofilirea frunzelor di varful lastarilor. Larvele migreaza de la un lastar la altul, atacand un numar de 4-5 lastari pana la maturitate. In fructe, larvele generatiilor a II-IV-a, patrund prin peduncul sau caliciu, formand galerii neregulate in jurul samburelui; fructele prezinta la suprafata orificii cu excremente si exudatii gomoase.Fructele atacate stagneaza in dezvoltare si de obicei, putrezesc si cad.
Combatere Prognoza aparitiei moliilor in livezi se face pe baza rezervei de larve hibernante, realizata prin sondaje in perioada de repaus vegetativ. Se apreciaza ca prag economic de daunare (PED) 3-5 omizi/pom. Mentinerea moliilor sub PED se face prin urmatoarele mijloace:
– mijloace agrotehnice: intretinerea solului (araturi, saparea solului din jurul pomilor);
– mijloace mecanice: taierea si distrugerea lastarilor atacati, aplicarea de braie-capcana in jurul ramurilor unde se retrage insecta pentru impurare si distrugerea acestora
– mijloace ecologice: protejarea faunei utile prin tratamente de combatere cu produse selective si rationalizarea folosirii lor populatia moliei molesta poate fi limitata prin actiunea parazitiilor
– mijloace biologice: feromonii sexuali specifici folositi in scop de combatere prin capturarea in masa sau prin dezorientarea masculilor, dau rezultate bune; parazitii oofagi  cu o norma de lansare de 100 000 de oua parazite
– mijloace chimice: avertizarea tratamentelor dupa metode fenologice, biologice, ecologice si cu ajutorul capcanelor cu feromonii specifici, curba de zbor obtinuta cu ajutorul feromoniilor indica maximele zborului, momente de referinta pentru avertizarea tratamentelor (3-4 zile de la maxima curbei).
Primul tratament impotriva larvelor se avertizeaza la scuturarea petalelor, cel de al doilea tratament  se repeta dupa doua saptamani (inceputul eclozarii larvelor primei generatii). Urmatorul tratament aplicat dupa alte doua saptamani este specific pentru larve care se afla in stadiul de crisalida in perioada respectiva.

gargarita fructelor

gargarita fructelor cais
Denumire ştiinţifică Rhynchites bacchus
Raspindire In toata Europa, iar in tara noastra in zonele pomicole.

 
Descriere Adultii au lungimea de 4,5-6,5 mm, sunt aramii-roscati, cu corpul acoperit de peri fini de culoare bruna pe partea dorsala si de culoare alba-cenusie pe partea ventrala. Rostrul, antenele si tarsele sunt albastre-violacee. Elitrele prezinta o punctuatie accentuata care formeaza rugozitati transversale.
Ouale sunt albe-translucide sau albe-galbui, de 1mm lungime.
Larvele sunt albe-galbui, apode, recurbate, cu corpul acoperit cu peri de 6 mm la dezvoltarea completa.
Pupele, de 7-7,5 mm, sunt albe cu peri pe cap si cu doi spini pe ultimul segment abdominal.
Biologie Are o generatie la 1-2 ani. Ierneaza, ca un adult, in sol in stratul superficial in jurul coletului pomilor, in crapaturile scoartei sau, ca larva, in fructele mumifiate. In martie, gargaritele ies din locurile de iernare si migreaza in corona pomilor hranindu-se cu mugurii pentru maturarea sexuala. Mai tarziu se hranesc cu frunze si florile tinere. Imperecherea si depunerea oualor are loc in lunile mai-iunie. Femelele depun cate un ou in fructele tinere intr-un orificiu taiat cu rostrul. Intr-un fruct pot fi depuse pana la 20 de oua. Dupa eclozare si pana la dezvoltarea complecta, larvele se hranesc cu pulpa si semintele fructului, dupa care in august se retrag in sol unde se impupeaza si se transforma in adulti, forma sub care ierneaza.
Modul de daunare Gargaritele ataca mugurii, frunzele, florile si fructele tinere la cais si piersic dar si la alte specii pomicole: samburoase (prunul, ciresul, visinul) si semintoase (mar, par, gutui). Din cauza atacului, mugurii se usuca si cad, iar frunzele prezinta rosaturi severe. Fructele tinere atacate se deformeaza in locurile vatamate, raman mici si cad prematur. Larvele se dezvolta in fructe, rozand pulpa si semintele. Fructele afectate sunt infectate cu sporii ciupercii Monilinia, care produc monilioza.
Combatere Distrugerea rezervei biologice a insectei prin aratura  solului de sub coroana pomilor in lunile iunie, iulie si octombrie. Strangerea si arderea fructelor mumifiate care gazduiesc larvele. Folosirea de braie-capcana din carton ondulat in jurul trunchiului pomilor in august-septembrie pentru capturarea adultilor care se strang in sol. Tratamentele chimice se aplica la stadiul de larva cu insecticide omologate la avertizare.

gargarita mugurilor

gargarita mugurilor cais
Denumire ştiinţifică Sciaphobus squalidus
Raspindire In toata Europa si in Romania.
Descriere Gargaritele au 5-7 mm lungime, sunt negre cu corpul si elitrele acoperite cu solzi bruni-cenusii sau cafenii-roscati. Picioarele si antenele sunt roscate. Elitrele sunt late si prezinta striuri longitudinale.
Ouale sunt ovale, albe-laptoase.Larvele prezinta peri si spini pe corp.
Biologie Are o generatie la 2 ani. Ierneaza in stadiul de adult sau larva in sol. Primavara, in martie-aprilie, adultii ies din sol si migreaza in corona pomilor, unde se hranesc cu muguri, flori si frunze. Dupa o perioada de hranire de 6-10 zile pentru maturarea sexuala, are loc imperecherea si depunerea oualor. Femelele depun ouale in grupe de 20-40 pe partea superioara a frunzelor, dupa care indoaie si lipesc cele doua parti ale limbului, protejand ouale. Larvele apar in luna mai, patrund in sol unde se hranesc cu radacinile tinere ale plantelor ierboase. Larvele ajung la completa dezvoltare in luna august a celui de al doilea an si patrund si mai adanc in sol pentru impupare. In septembrie, apar adulti care insa raman in sol pentru iernare pana primavara urmatoare.
Modul de daunare Gargarita mugurilor este polifaga, ataca un numar mare de plante, intre care si pomii fructiferi, nucul, caisul, piersicul, prunul. Adultii, la aparitie, ataca mugurii vegetativi si de rod ai pomilor, apoi organele florifere si frunzele tinere. In anii de invazie au loc atacuri puternice, din care cauza productia de fructe scade.
Combatere Pe cale mecanica, capturarea si strangerea gargaritelor prin metoda scuturarii ramurilor pomilor. Pe cale chimica, insecticidele pentru stropirea coroanei pomilor impotriva adultilor aflati in perioada de migrare spre pomi si imperechere, inainte de depunerea oualelor.

hyphantria

Omida paroasa a dudului
Denumire ştiinţifică Hyphantria cunea
Raspindire In Romania este raspandita peste tot.

 
Descriere Fluturii sunt nocturni, au aripile late, de culoare alba, prevazute cu pete sau dungi, uneori puncte negre. Anvergura aripilor este de 28-38 mm.
Larva matura, de culoare castanie-verzuie inchis, are corpul lung de 25-30 mm, acoperit cu peri albiciosi, desi si lungi. Pe partea dorsala prezinta 2 linii paralele formate din puncte (negi) de culoare neagra. Lateral, prezinta 3 siruri de negi galben-portocalii.
Biologie Are 2-3 generatii pe an. Ierneaza ca pupa in scorburi, sub scoarta, sub frunzele cazute, etc. Fluturii apar in aprilie-mai, cand temperatura ajunge la 10°C si depun 400-800 de oua pe fata inferioara a frunzelor. Larvele aparute sunt grupate, se deplaseaza catre varful lastarilor pe care ii invelesc in fire de matase formand cuburi. La completa dezvoltare, larvele se retrag in adaposturi formand crisalide in interiorul unor coconi matasosi. In luna august apare a doua generatie.
Modul de daunare Omida paroasa a dudului este o specie extrem de polifaga. Omizile rod frunzele pe care le infasoara in fire matasoase formand cuiburi. In primele varste (I-III), larvele rod epiderma si parenchimul frunzei, lasand una din epiderme intacta, apoi rod limbul foliar in intregime ramanand doar nervurile principale. La invazii puternice, pomii sunt defoliati.
Combatere Foarte eficienta este metoda mecanica de combatere a acestui daunator prin taierea ramurilor cu cuiburi de omizi si arderea lor. Aplicarea in jurul trunchiurilor a braielor-capcana in care se retrag omizile pentru a se transforma in crisalide si distrugerea lor. Tratamentele chimice se aplica la avertizare, cand daunatorul incepe sa-si faca cuiburi.

sfrederitorul

Sfrelitorul ramurilor
Denumire ştiinţifică Zeuzera pyrina
Raspindire Pe tot globul in regiunile cu pomi fructiferi; in tara noastra se gaseste din zona de campie pana in cea submontana.
Descriere Fluturele are anvengura aripilor de 50-70 mm, este alb, cu aripile anterioare prevazute cu macule negre-albastrui; pe partea dorsala a toracelui prezinta doua randuri longitudinale de pete negre-albastrui. Ouale sunt roscate, iar larvele sunt galbui cu puncte negre.
Biologie Are o generatie la 1-2 ani. Ierneaza ca larva de diferite varste izolate intr-un dop de rumegus. Primavara, dupa ce se hraneste 3-4 saptamani, larvele se transforma in crisalide; in iunie apar fluturii; imperecherea are loc imediat, dupa care femelele depun pana la 1000 de oua in grupe mari pe lastari, petiolul frunzelor sau scoarta pomilor. Dupa eclozare, larvele isi tes cuib din fire matasoase din care ies dupa 2-3 zile si se raspandesc catre varful ramurilor si pe diferite organe ale plantei cu care se hranesc. Spre toamna, larvele isi sapa galerii mari catre baza ramurilor, unde ierneaza.
Modul de daunare Ataca majoritatea speciilor de pomi fructiferi; ramurile atacate se usuca ducand la uscare treptata a pomului.

 
Combatere Cand atacul este slab, se recomanda taierea si distrugerea ramurilor strapunse de daunator. In cazuri speciale, se injecteaza insecticid in galeriile formate de larve. Tratamentele chimice prin stropiri pe tulpini si in coroana pomilor sunt eficiente daca se aplica in perioada depunerii oualor si eclozarii larvelor, pana la patrunderea acestora in tulpina.

PAR

Boli

cancerul ramurilor

Cancerul deschis al ramurilor
Denumire ştiinţifică NECTRIA GALLIGENA
Raspindire Cancerul deschis al ramurilor este o boala destul de raspandita si pagubitoare pentru par, mar, nuc si arbori de padure, intalnindu-se in special in livezile neingrijite.
Simptome Atacul caracteristic se manifesta pe ramuri si tulpini.

Pe ramuri, boala se observa mai ales la unghiul de ramificare, in jurul unei ramurele uscate sau taiate, in jurul unei mugure nedezvoltat sau a unei rani oarecare.La suprafata tesuturilor atacate apare la inceput o pata usor cufundata, in dreptul careia scoarta se brunifica. In scurt timp, leziunea se intinde atat la suprafata cat si in adancime, din care cauza, scoarta se innegreste, se zbarceste si se crapa. Intr-o faza mai avansata a bolii, lemnul ramane descoperit, avand o culoare bruna-negricioasa. In cazul cand sunt atacate ramurile tinere, cancerul se intinde de obicei de jur imprejur, distrugand tesuturile atinse si partea dinspre varf a ramurii. Pe ramurile mai groase si pe tulpini, atacul se prezinta sub forma unor plagi cufundate, cu marginile ingrosate, in dreptul carora lemnul este descoperit. In cazul in care scoarta nu este distrusa in intregime, ramura sau pomul continua sa vegeteze prin portiunea ramasa sanatoasa, atacul durand astfel timp de mai multi ani. In jurul plagilor, scoarta se prezinta innegrita si crapata. Pe vreme umeda se formeaza in crapaturile scoartei din dreptul plagilor, mai intai niste perniţe mici, albe-rozii, alcatuite din miceliu si conidiile ciupercii, iar mai tarziu, punctişoare mai mici decat o gamălie de ac, sferice, de culoare rosie-inchis, care sunt periteciile.

Fructele sunt atacate foarte rar, toamna sau in timpul pastrarii; ele putrezesc in intregime, prezentand simptome asemanatoare cu cele cauzate de ciuperca Monilinia fructigena.
Agentul patogen şi biologia acestuia Agentul patogen al cancerului deschis al ramurilor este ciuperca Nectria galligena.
Miceliul ciupercii este alcatuit din filamente fine, hialine, septate, care se dezvolta in scoarta, in parenchimul cortical, putand patrunde pana la vasele conducatoare. In timpul verii, daca vremea este ploioasa apar la suprafata plagilor tinere pernite albe-rosii, formate din miceliul si conidiile ciupercii.
Conidiile sunt lungi, cilindrice, hialine, cu 2-6 pereti transversali, drepte sau usor curbate, cu varfurile rotunjite. In fiecare loja conidiana se observa numeroase picaturi transparente. Dimensiunile conidiilor variaza in functie de evolutia lor.
Raspandirea conidiilor se face prin vant si prin intermediul apei de ploaie.
Germinarea conidiilor si infectarea plantelor are loc la o temperatura care variaza intre 3-4 °C, temperatura optima fiind cuprinsa intre 22 si 28 °C. In aceste conditii, ele germineaza dupa 6 ore, pe cand la 10°C ei germineaza dupa 24 de ore, iar la 5 °C dupa 48 de ore. La suprafata scoartei nevatamate, pot rezista pana la 2 ani.Periteciile apar la suprafata plagilor mai vechi (de mai multi ani). Ele sunt globuloase, de culoare rosie. In interiorul periteciilor se gasesc numeroase asce alungite, separate de parafize articulate. Fiecare asca contine 8 ascospori, ovoizi, hialini, bicelulari, putin strangulati in dreptul peretelui separator. Eliberarea ascosporilor din peritecii se produce pe timp ploios, incepand din luna februarie pana in septembrie. Germinarea ascosporilor se petrece intre 2 si 30°C, temperatura optima fiind in jur de 20°C.Patrunderea ciupercii in tesuturi se realizeaza pe mai multe cai, si anume: prin cicatricile care raman toamna in urma caderii frunzelor, prin lenticele, prin ranile rezultate in urma taierii ramurilor si a atacurilor produse de insecte. Chiar si atacurile cauzate de alte ciuperci si accidentele meteorologice faciliteaza in mare masura producerea infectiei.Atacul acestei ciuperci este favorizat de toamnele si primaverile ploioase.
Combatere Pentru a impiedica contaminarea plantelor se recomanda sa se stropeasca pomii toamna, dupa caderea frunzelor si primavara, inainte de inmugurire, precum si in perioada de vegetatie.
Tratamentele chimice se vor completa cu masuri de igiena culturala, care constau in indepartarea si distrugerea ramurilor tinere atacate, in extirparea plagilor de pe ramurile groase si trunchi, pana la tesutul  sanatos. Leziunile rezultate in urma curatirii plagilor se vor dezinfecta cu produse pe baza de oxid de cupru si apoi se acopera cu mastic.

erwinia

FOCUL BACTERIAN AL SEMINTOASELOR
Denumire ştiinţifică ERWINIA AMYLOVORA
Raspindire Focul bacterian este cea mai pagubitoare boală produsă la măr, păr şi gutui.  Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura părului (a seminţoaselor), poate să distrugă în livezile neîngrijite  în proporţie de 100%.
Simptome Boala se manifesta intr-un mod asemanator aceluia descrisa la mar. In timpul infloritului, inflorescentele si frunzele rozetelor florale infectate se ofilesc si capata o culoare bruna-negricioasa. Fructele foarte tinere se mumifica. Organele verzi atacate se usuca, insa nu cad, ci raman prinse de ramuri mult timp. Boala trece la ramurile tinere, apoi la cele mai groase, la tulpina si in cele din urma la radacini. Spre deosebire de mar, la par boala se extinde mult mai rapid, astfel ca un pom atacat poate sa moara dupa 8-15 luni de la infectie.
La suprafata organelor atacate apar picaturi de exudat bacterian de culoare galbena – brunie si de consistenta vascoasa. Pe ramuri, scoarta atacata se cufunda si capata un aspect umed, la suprafata aparand picaturile de exudat bacterian. Daca se indeparteaza scoarta bolnava se constata o brunificare a lemnului.
Agentul patogen şi biologia acestuia Focul bacterian  al parului este cauzata de aceeasi bacterie care ataca si marul –  Erwinia amylovora.
Bacteria ierneaza in plagile de pe ramuri si in primavara, la suprafata acestora se formeaza noi picaturi de exudat plin cu bacterii. Raspandirea acestora se face cu ajutorul apei de ploaie si al insectelor. Patrunderea bacteriilor in planta are loc in majoritatea cazurilor prin stigmat, mai rar prin stomate, nectarii si rani. Dintre insecte, principalele diseminatoare sunt albinele, care, vizitand alternativ florile bolnave si pe cele sanatoase, raspandesc boala. In afara de albine, boala poate fi transmisa si de: Eriosoma lanigerum, Aphis spp, etc.
Infectia se face numai atunci cand umiditatea relativa a aerului depaseste 50% si cand temperaturile sunt cuprinse intre 18 si 29°C. De obicei, in timpul infloritului normal, rareori se inregistreaza temperaturi peste 18°C. De aceea, pericolul de infectie este mult mai mare in cazul soiurilor care infloresc a doua oara in iunie sau iulie.
Bacteria poate sa atace si alte plante din familia Rosaceae, fara insa a provoca imbolnaviri grave care sa duca la pieirea plantelor infectate. Totusi, acestea constituie focare permanente, de la care boala se raspandeste la perii din apropiere. Un mare pericol il reprezinta speciile de Crataegus, pe care bacteria ierneaza.
Combatere Combaterea se face prin măsuri preventive, folosirea  la plantare a unor pomi sănătoşi fără leziuni (ulceraţii) bacteriene; depistarea vetrelor de atac, îndepărtarea focarelor (frunze, lăstari, şarpante si chiar pomi) cu infecţii, pentru diminuarea inocultului. Se impune, de asemenea, indepartarea din apropierea livezilor de peri a speciilor de Crataegus de pe care boala poate sa treaca in primavara pe peri.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice, este necesar să se execute tratamente la avertizare postflorale si preflorale cu produse cuprice si daca perioada înfloritului se prelungeşte pe o perioada mai lunga de timp (temperaturi scăzute si precipitaţii), chiar in perioada înfloritului. Combaterea vectorilor (afide, minatoare etc.) cu insecticide omologate.

monilioza

MONILIOZA
Denumire ştiinţifică MONILINIA FRUCTIGENA
Raspindire Monilioza este cea mai raspandita si mai pagubitoare boala a parului, producand pagube mari atat in livezi cat si in depozite.
Simptome  Monilinia se manifestă pe florile, frunzele, ramurile si fructele de păr. Astfel, in primăverile reci si ploioase se observa ca florile si frunzele se vestejesc, se brunifica si se usuca. In scurta vreme, la suprafata acestor organe apar pernite de mucegai, de marimea unei gămălii de ac, de culoare galbui- cenusie, constituie din conidioforii si conidiile ciupercii. Lastarii atacati se usuca si se indoaie de varf in jos. In conditiile climatic din tara noastra, atacul cel mai frecvent si mai caracteristic este cel de pe fructe. Uneori poate avea loc un atac timpuriu pe fructele foarte tinere, care se brunifica si putrezesc in intregime, se acopera de pernite de mucegai si cad la pamant. Mult mai frecvent apare boala mai tarziu, in vara, in epoca cand fructele sunt dezvoltate sau se apropie de maturitate. In acest caz, pe fructe se observa aparitia unor pete galbui- cafenii, mai mult sau mai putin circulare, care se intind repede, putand cuprinde in 4-5 zile fructul in intregime. In dreptul petelor, coaja fructului nu este cufundata. La suprafata petelor, in dreptul carora pulpa se inmoaie si putrezeste, se formeaza numeroase pernite pufoase de 1-3 mm diametru, la inceput albe-galbui, mai tarziu cenusiu-brune, dispuse de regula in cercuri concentrice.Atacul pe fructele de păr se prezinta sub trei aspect diferite, in functie de conditiile climatice. Astfel, pe vreme umeda si calda, fructele putrezesc, se brunifica si cad, iar pe suprafata lor apar pernite de mucegai albe-galbui.  Aceasta forma de atac este cunoscuta sub denumirea de putregaiul brun. Daca vremea este umeda si rece, fructele bolnave putrezesc, se innegresc, devin pieloase si nu mai prezinta fructificatii la suprafata lor. Aceasta forma de atac este denumita putregaiul negru. Pe vreme uscata, fructele atacate se zbarcesc, se usuca, se intaresc, se mumifica, ramanand atarnate pe ramuri chiar si in timpul iernii. Aceasta forma de manifestare este cunoscuta sub numele de mumificarea fructelor. Monilioza apare foarte frecvent si pe fructele depozitate, boala manifestandu-se prin aceleasi simptome ca si in livada. La o temperatura si umiditate mai ridicata, fructele putrezesc in cateva zile. Extinderea bolii este inlesnită prin contactul fructelor bolnave cu cele sanatoase, contaminarea avand loc prin rani, produse in timpul recoltarii, sau cu ocazia transportului.
Agentul patogen şi biologia acestuia Agentul patogen care produce monilioza perelor este ciuperca Monilinia fructigena.
Miceliul ciupercii se dezvolta in spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate, fiind septat, hialin, neregulat ramificat. In anumite conditii de temperatura si umiditate, filamentele miceliene se impletesc strans, formand mici aglomerari (sporodochiile), care preseaza si erup la suprafata. Pe aceste sporodochii se formeaza numerosi conidiofori scurti, simpli sau putin ramificati, slab diferentiati de miceliu. In partea superioara a conidioforilor apar siraguri simple sau ramificate, constituite din conidii incolore, elipsoidale sau in forma de butoiase.
Conidiile servesc la propagarea bolii in timpul perioadei de vegetatie. Luate de vant sau transportate de insecte, conidiile ajung pe organele sanatoase ale pomilor, in special pe fructe, unde germineaza si dau nastere unui filament de infectie, care nu este capabil sa patrunda in tesuturi, decat numai daca acestea prezinta leziuni cauzate de grindina, crapaturi produse de atacul unor paraziti, intepaturi produse de viespi si de puricele melifer al parului (Psylla pirisuga).
Germinarea conidiilor are loc la temperaturi cuprinse intre 00 si 25°C. La o temperatura in jur de 14-16°C, in conditii de umiditate suficienta, infectia se realizeaza cam dupa 20 de ore. Conidiile acestei specii nu rezista in timpul iernii.
In fructele bolnave, cazute sau ramase in pomi, ciuperca formeaza prin impletirea miceliului strome sclerotiforme, cu ajutorul carora ierneaza. In primavara urmatoare, pe aceste fructe vor aparea pernite cu conidii, care vor determina infectiile timpurii de primavara.
Tot pe aceste fructe, dupa ce au trecut doua ierni, deci in primavara celui de-al treilea an se vor forma apotecii  lung pedunculate, cu aspect de palnie, de 3-5 mm diametru, de culoare galbena-brunie. In  apotecii se formeaza numeroase asce, cilindrice cu cate 8 ascospori ovoizi, unicelulari, hialini. Ajunsi la maturitate, ascosporii ca si conidiile produc infectiile de primavara. Perioada de incubatie dureaza 5-10 zile.
Dezvoltarea acestei bolieste foarte mult favorizata de umiditatea aerului si de picaturile de apa de pe fructe.
Combatere Un rol important in prevenirea acestei boli sunt masurile de igiena culturala, ca: taierea si arderea ramurilor atacate, strangerea si distrugerea fructelor  bolnave cazute si a celor ramase peste iarna in pom (mumificate). Evitarea ranirii fructelor cu ocazia recoltarii, ambalarii, transportarii si depozitarii lor. Combaterea insectelor care produc intepaturi pe fructe sau rod galerii.
Se vor efectua tratamente chimice toamna, dupa caderea frunzelor, primavara devreme si in timpul perioadei de vegetatie cu produse de protectia plantelor omologate pentru aceasta ciuperca.
Depozitele se vor dezinfecta si curati in prealabil, evitandu-se introducerea fructelor ranite sau atacate.

patarea alba

PATAREA ALBA A FRUNZELOR DE PAR
Denumire ştiinţifică MYCOSPHAERELLA SENTINA
Raspindire Patarea alba a frunzelor de par sau septorioza este o boala foarte raspandita in tara noastra, cauzand la unele soiuri, in special in regiunile ploioase, pagube importante.
Simptome  Boala se intalneste frecvent pe frunze si foarte rar pe fructe. Primele simptome ale bolii apar catre sfarsitul primaverii pe limbul frunzelor, sub forma unor pete brune, circulare sau neregulate, de 1-4 mm diametru. Mai tarziu, petele devin cenusii-albicioase, inconjurate de o margine de culoare bruna-roscata. Dispozitia si numarul petelor variaza foarte mult; astfel, la soiurile sensibile petele se gasesc in numar foarte mare, pana la 80 pe o singura frunza, dispuse pe toata suprafata limbului, in spatiile dintre nervure. De multe ori, petele conflueaza, mai ales in portiunea de la varful limbului. In dreptul petelor, in special pe fata superioara a limbului, se observa niste puncte mici, brune-negricioase, care sunt picnidiile ciupercii. In cazul atacurilor puternice, frunzele cad de pe pom inainte de vreme.

Foarte rar, boala trece si pe fructe, pe care se manifesta prin pete superficial, identice ca forma si culoare cu cele de pe frunze, dar de dimensiuni ceva mai mari, si in acest caz, la suprafata petelor se observa picnidiile ciupercii.
Agentul patogen şi biologia acestuia Agentul patogen care provoaca aceasta boala este ciuperca Mycosphaerella sentina.
In momentul fructificarii, ciuperca formeaza picnidii de culoare bruna-negricioasa, usor cufundate in substrat, globuloase sau ovoide, prevazute cu un osteol larg la partea superioara. Pe vreme ploioasa, picnidiile pun in libertate numerosi picnospori, filamentosi, incolori, putin curbati si mai subtiri spre extremitati, cu cate 2-3 pereti transversali.
In tot cursul perioadei de vegetatie, picnosporii sunt transportati de apa de ploaie sau de vant pe frunzele sanatoase, unde germineaza foarte usor in picaturile de apa de ploaie sau de roua si produc noi infecti. Perioada de incubatie a bolii dureaza 9-21 zile.
In frunzele bolnave cazute pe pamant apar in primavara urmatoare periteciile ciupercii, care sunt globuloase. In peritecii se formeaza numeroase asce, maciucate, care contin cate 8 ascospori hialini, bicelulari, asezati pe doua randuri. Spre sfarsitul primaverii, ascosporii ajung la maturitate, sunt eliberati din asce si produc primele infectii pe frunze. Punerea in libertate a ascosporilor si germinarea lor are loc in conditii de umiditate prelungita, la o temperatura putin ridicata, de 10-12 °C. Picnosporii inchisi in picnidii isi pastreaza facultatea germinativa pana in primavara anului urmator.
Combatere Prin adunarea si arderea frunzelor cazute, la sfarsitul toamnei sau inceputul primaverii, vor fi distruse si formele de iernare ale ciupercii.
Se pot aplica si tratatente chimice, primul tratament se face inainte de inflorire, al doilea dupa caderea petalelor, iar celelalte se pot efectua odata cu combaterea patarii cafenii (Venturia pirina).

rapanul

rapanul parului
Denumire ştiinţifică VENTURIA PIRINA
Raspindire Reprezinta una dintre  cele mai păgubitoare boli ale parului. Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura părului. Cele mai mari pierderi se produc în anii cu primăveri şi veri ploioase, ajungând să distrugă în livezile neîngrijite 30-95% din fructe.
Din punct de vedere al simptomatologiei, al biologie agentului si al combaterii, boala prezinta numeroase asemanari cu rapanul marului.
Simptome Boala se manifestă pe frunze, fructe si ramuri. Pe frunze, boala poate sa apara in toate fazele de dezvoltare a acestora, sub forma unor pete, la inceput, verzi – negricioase cu aspect catifelat, mai tarziu brune – negricioase. Atacul pe frunze se deosebeste de cel descris la mar prin aceea ca petele sunt mai evidente si apar de regula aproape exclusiv pe fata inferioara a limbului, iar ramificatiile miceliului subcuticular sunt mai putin vizibile. Petele pot fi solitare sau confluente, ocupand in cazul unui atac puternic o mare suprafata din frunza. Un atac masiv produce caderea prematura a frunzelor, coroana pomilor rarindu-se mult incepand de la sfarsitul lunii august sau, in cazul soiurilor foarte sensibile, devenind complet desfrunzita. Pe frunzele moarte, petele au o culoare negricioasa.
Ramurile sunt mult mai frecvent si mai puternic atacate decat la mar. Pe ramurile tinere, boala se manifesta sub forma de pete verzui-negricioase ca si pe frunze. Petele sunt mici, cu diametrul de cativa milimetri, in dreptul carora scoarta se ridica sub forma unor vezicule, iar dupa un timp, in partea ei superioara, crapa si cade, descoperind masa de conidii care se formeaza sub scoarta pe pernite stromatice constituite din miceliul ciupercii, de culoare verzui-negricioase. In cazul unui atac puternic mai frecvent la soiurile sensibile, veziculele sunt dese si acopera aproape in intregime ramura. Ele se contopesc, astfel ca in cele din urma ramura capata un aspect ravasit de rapan.  Atacul ramurilor reduce mult vigoarea acestora si a intregului pom. Ramurile puternic atacate se usuca (mai ales in anii secetosi), incepand de la varf. Atacul se produce deseori in jurul unui mugure, care poate sa fie omorât. Prin leziunile produse de rapăn pătrund în plantă alţi paraziţi traumatici.
Florile sunt atacate mai rar şi mai puţin intens, pe caliciul si pedunculii lor apar petele caracteristice acestei boli.
Fructele pot fi atacate in toate stadiile de dezvoltare. Pe fructele in curs de crestere activă apar pete de culoare violacee închis sau aproape neagră, cu aspect catifelat, care mai târziu, prin suberficarea ţesuturilor atacate devin brune-ruginii. Deoarece părţile suberficate ramân în urma creşterii fructului se produc crăpături adânci în pulpă, care trec pe la marginea ori prin dreptul petelor sau pe orice parte a fructului. Prin aceste crapaturi patrund diferite ciuperci parazite (Monilinia fructigena, etc), care produc o putrezire a fructelor. Fructele atacate au o slabă capacitate de conservare si valoare comercială scăzută.
Agentul patogen şi biologia acestuia Aceasta boala este produsă de ciuperca Venturia pirina.
In ciclul de viata al ciupercii, forma conidiana reprezinta, ca si la V. Inaequalis, stadiul parazitar, iar forma periteciala stadiul saprofit.
Periteciile se formeaza in frunzele cazute in timpul iernii si ascosporii ajung la maturitate in primavara de timpuriu. Periteciile au un diametru de 120-160 µ si sunt prevazute deseori in partea superioara cu cativa perisori dispusi in jurul osteolei. Ascele sunt alungite, ascosporii sunt de culoare bruna-violacee, bicelulari, cu celulele de marime neegala, fiind dispusi in partea superioara pe un rand, iar in partea inferioara pe doua randuri (cu celula mai mare in sus).
Pe frunze, conidioforii se dezvolta din miceliul subcuticular, solitari sau reuniti in mici grupuri de 3-4, de culoare bruna, aproape cilindrici. Modul de formare al conidiilor si forma conidioforilor sunt diferite de acelea ale Venturiei inaequalis. Conidiile sunt brune – violacee, fusiforme sau ovoidal-piriforme, unicelulare (mai rare bicelulare). Fiecare conidiofor produce in partea superioara mai multe conidii.
Dupa ce se formeaza o conidie, conidioforul emite o sterigma laterala, scurta (denticul), pe care se formeaza a doua conidie si asa mai departe. In cele din urma, partea superioara a conidioforului apare denticulata. In aceasta privinta se deosebeste de conidioforul de Venturiei inaequalis, la care conidiile se formeaza in succesiune acrogena perfecta, conidioforul prezentand la urma o serie de santuri inelare suprapuse, dupa numarul conidiilor formate.
In ceea ce priveste biologia ciupercii V. pirina, deosebirea cea mai importanta din punct de vedere epidemiologic, fata de V. inaequalis, este faptul ca prima se transmite de la un an la altul (ierneaza) pe ambele căi: atat prin periteciile care se formeaza in frunzele cazute, cât şi prin stromele miceliene care se diferentiaza in interiorul leziunilor de pe ramuri. Se admite de asemenea si posibilitatea iernarii ciupercii ca miceliu viu adapostit intre solzii mugurilor. S-a constatat ca si conidiile formate pe ramuri pot rezista in timpul iernii, producand in primavara infectiile primare. In unele conditii, infectiile pe ramuri sunt atat de puternice, incat rolul predominant in iernarea si transmiterea ciupercii in anul urmator si in producerea infectiilor primare in primavara revine conidiilor dezvoltate pe stromele de pe ramuri.
In prezenta apei, conidiile pot sa germineze la temperaturi cuprinse intre 3 si 31°C, cu un optim la 220C; ascosporii pot germina la temperaturi cuprinse intre 1 si 330C, cu un optim intre 17 si 23 0C.
Combatere Principalele masuri de combatere sunt tratamentele chimice. Se vor aplica doua tratamente preflorale pentru a preveni infectia produsa de conidiile de pe ramuri si celelalte la avertizare, ţinând seama de: biologia ciuperci, fenologia mărului, datele meteorologice, remanenţa fungicidelor folosite, rezerva biologică ca sursă de infecţie.
Pentru distrugerea rezervei biologice se recomanda strangerea si arderea frunzelor atacate sau incorporarea acestora in sol cat mai adanc prin lucrarile solului.

DAUNATORI

anthonomus

Gargarita mugurilor de par
Denumire ştiinţifică Anthonomus cinctus
Raspindire Gargarita mugurilor de par este raspandita mai mult in Transilvania, iar in restul tarii se afla sub forma de focare izolate in reg.Craiova, Constanta (Ostrov) s.a.
Descriere Adultii sunt bruni-ruginii, cu cate o carena longitudinala pe partile laterale ale rostrului. Pe corp si longitudinal pe pronot prezinta o dunga de peri deschisi la culoare, iar pe elitre cate o proeminenta bruna-inchisa situata bazal pe interstria a treia. Jumatatea bazala a aripilor este bruna-inchisa, iar jumatatea terminala prezinta 2 benzi asezate in unghi drept: una anterioara mai deschisa la culoare si una pe mijlocul jumatatii posterioare, bruna-inchisa. Picioarele sunt brune-roscate iar scutecul alb. Lungimea corpului: 3,0-5,0 mm.
Oul este alb, de 0,5-0,9 mm, iar larva alba, apoda, recurbata cu capul castaniu . Lungimea corpului: 3-4 mm.
Nimfa este de asemenea alba  de 3,0-3,5 mm lungime. Primavara, cand porneste vegetatia, pe ramurile de par se vad muguri uscati, in care se afla larva sau nimfa, iar mai tarziu, in solzii mugurilor se observa orificiul de iesire a gargaritelor.
Biologie Are o singura generatie pe an. Vara, adultii estiveaza in locuri umede si racoroase, datorita temperaturilor ridicate din lunile iulie si august. Toamna, in luna septembrie, gargaritele ies din locurile umede si racoroase, se imperecheaza si depun oua. Oualele sunt depuse in mugurii de rod cu ovipozitorul, dupa ce rod cu rostrul o galerie in peretele mugurilor. Dupa depunerea oului, orificiul galeriei este astupat cu o substanta vascoasa care se intareste la aer, sub forma unui dop. Perioada ovipozitara dureaza 60-70 zile si se esaloneaza in lunile septembrie-noiembrie. In tot cursul perioadei ovipozitare, o femela depune pana la 40 oua, dintre  care mai bine de jumatate in primele 3 saptamani de la inceperea depunerii cand timpul este mai cald. Intr-un mugure pot fi depuse pana la 5 oua, dar aceeasi femela nu depune decat un ou in fiecare mugure, iar din numarul total de oua dintr-un mugure nu se dezvolta decat o singura larva. Incubatia are loc toamna, iar ecloziunea, in lunile februarie-martie. Larvele se hranesc cu partile interne ale mugurilor nedeschisi (pistil, petale, etc.), perioada de hranire durand 60-75 zile. Din cauza atacului, mugurii se usuca. In tot cursul dezvoltarii, larvele trec prin 3 varste. In luna mai, dupa ultima naparlire, larvele se transforma in nimfe, in loje confectionate in spatiul mancat de larve in mugurii atacati. Stadiul de nimfa dureaza 3-4 saptamani, dupa care catre sfarsitul lunii mai, apar adultii. Adultii raman inca 1-2 zile de la aparitie in lojele nimfale, apoi perforeaza peretele mugurelui, ies si se hranesc cu lastari fragezi sau cu petiolul si pedunculul fructelor. Vara, incepand de pe la sfarsitul lunii iunie, cand timpul se incalzeste, datorita caldurilor mari, gargaritele se retrag in crapaturile scoartei, sub scoarta, in muschi si licheni, in scorburi in regiunea coletului, sau pe sol, de unde reapar toamna in luna septembrie, pentru inperechere si depunerea oualor.
Mod de daunare In tara noastra gargarita mugurilor de par este un daunator primejdios al livezilor de peri. Ataca atat soiurile de par cultative, cat si pe cele de ornament si chiar parul paduret. Din cauza atacului, ramurile se degarnisesc de mugurii de rod si partial de cei vegetativi si-si pierd in buna parte productia. Procentul mugurilor distrusi de gargarite si larve, la soiurile cultative de par, se ridica in anii de invazie pana la 50% si chiar mai mult, la parul paduret, care formeaza focare permanente de infestare in padurile din vecinatatea livezilor de peri, pana la 60%,iar la soiurile de peri de pe marginea soselelor, chiar pana la 80%. O caracteristica a atacului este ca larvele distrug mugurii in intregime. In acest fel, productia de fructe scade cu 50-70% in cadrul focarelor si in anii de invazii puternice.
Combatere Pentru combaterea acestui dăunător  se recomandă lucrările de toamnă ale solului, care distrug o parte din adulţii aflaţi sub frunziş, sub proiecţia coroanei, şi prin  tratamente fitosanitare la avertizare cu produse de protecţia plantelor omologate.

cydia

Molia orientala a fructelor
Denumire ştiinţifică CYDIA (LASPERESYA) MOLESTA
Raspindire Acest daunator este de origine din China si Japonia, de unde a patruns in America de Nord, ajugand apoi si in Europa. Daunatorul este polifag. In tara noastra a patruns in ultimii ani, in zona Oradea, Banat, iar in ultimul timp s-a extins in sudul Oltenitei, in Dobrogea, reusind sa patrunda si in alte bazine pomicole unde se cultiva pomi. In tara noastra aceasta insecta are 2-3 generatii pe an. Generatia a treia este partiala.

 
Descriere Larvele acestei insecte sunt cele mai pagubitoare, deoarece atacă fructele şi lăstarii ierbacei. Ele pătrund în pulpă distrugand miezul fructelor, din care cauză fructele nu mai cresc. Larvele din prima generaţie cauzează pierderi totale la fructele atacate, deoarece acestea fiind mici cad. Larvele generaţiei a doua atacă fructele aproape de maturitate. Aceste fructe se coc înainte de vreme, o parte din ele cad, o parte putrezesc şi o parte din cele atacate rămân în pom, iar odată cu culesul sunt duse în depozit unde larvele se retrag şi intră în diapauză hiemală. Fructele mature atacate de acest dăunător nu se pot păstra pentru că prin galerii pătrund diferite microorganisme ce le determină putrezirea.
Biologie Fluturasii au anvergura aripilor de 10-15 mm, iar larvele mature au aceeasi lungime pe care o prezinta corpul adultilor. Insecta ierneaza ca larva matura. Adultii primei generatii apar din larvele hibernante in aceeasi perioada cu Cydia pomonella, Cydia funebra, Anarsia lineatella. Fluturii activeaza in perioada crepusculara. O femela depune 100-200 oua, izolate pe frunze, foarte rar pe muguri, la speciile pe care le ataca. Larvele apar dupa 5-15 zile, dupa care patrund in nervurile frunzelor si in lastari. Ca sa ajunga la maturitate, larvele consuma mai mult de un lastar si muguri. Larvele mature se retrag si se transforma in generatia a II-a. Lastarii atacati se curbeaza si apoi se usuca. Larvele generatiei a II-a ataca fructele se hrănesc cca. 13-59 zile, după care se retrag din fructe în diferite ascunzişuri unde şi-au format coconi protectori pentru iernat. Acestea, împreună cu cele rămase din prima generaţie vor da în anul următor prima generaţie.

 
Combatere Se face prin tratamente la avertizare. Pentru prima si a doua generatie, tratamentele se aplica in aceeasi perioada cu Cydia pomonella la mar, par si gutui, cu Cydia funebrana si Anarsia lineatella la piersic, cais, prun, migdal, iar la cires prima generatie se combate odata cu Rhagoletis cerasi. La prima generatie se aplica 2-3 tratamente, la soiurile timpurii, la a doua generatie 2 tratamente si in cazul cand exista si o a treia generatie, se face un tratament la soiurile foarte tarzii cu produse cu remanenta redusa.

hoplocampa

Viespea perelor
Denumire ştiinţifică Hoplocampa brevis
Descriere Viespile au corpul si antenele brune-galbui, picioarele galbui, iar mezonotul si abdomenul negre. Lungimea corpului: 4-6 mm.
Ouale sunt albe-translucide, iar larvele galbui, cu cate o pata frontala bruna. Lungimea corpului: 7-8 mm.
Nimfele sunt galbene protejate de coconi.
Cand pomi sunt in floare, in sepale se pot vedea ouale, sub forma unor puncte bombate, ruginii. Cand perele au marimea unei alune si sunt atacate, prezinta orificii de iesire a larvelor.
Biologie si ecologie Viespea este raspandita indeosebi in livezi de peri din zona silvostepei si a padurilor de stejar.

Are o singura generatie pe an. Viespile apar cand perii sunt imbobociti si depun ouale in sepale. Larvele patrund in receptacul si distrug pulpa fructelor, facand o galerie circulara sub locul de insertie al staminelor, apoi patrund in fructe si distrug semintele. La completa lor dezvoltare larvele patrund in sol la o adancime de 3-10 cm, unde i-si confectioneaza coconi de ma
Mod de daunare Viespea perelor produce pagube in deosebi in livezile de peri din silvostepa si zona padurilor de stejar.
Combatere În cadrul complexului de luptă integrată, prin folosirea raţională a tratamentelor chimice şi a măsurilor agrotehnice viespea cu ferăstrău a parului poate fi combătută şi pagubele să fie reduse la maximum.
Dintre măsurile agrotehnice, cea mai importantă este arătura de toamnă prin care se distrug o bună parte din coconi. Altă măsură este strângerea şi distrugerea fructelor atacate.
Rezultatele cele mai complete se obţin prin combaterea chimică. Aceasta se poate face printr-un singur tratament  aplicat la avertizare, când 10-15% din flori au început să-şi scuture petalele.

paduchele testos al parului

Paduchele testos al parului
Denumire ştiinţifică Epidiaspis betulae
Raspindire Paduchele testos se intalneste in toata tara, incepand din zona stepei si pana in zona bradului. O frecventa mai mare prezinta in silvostepa si in zona padurilor de foioase. Ataca mai ales parul, dar se intalneste si pe prun si mar.
Descriere Femelele sunt cordiforme, roscate galbui-roscate sau violaceu-roscate, cu pigidiul  portocaliu.  Stigmele anterioare sunt prevazute cu 4-6 glande discoidale, iar cele posterioare cu glande discoidale si tubulare. Pigidiul prezinta 2 lobi medianii si mai multe palete spiniforme, recurbate. Glandele ceriere sunt dispuse in 5 grupe compacte, iar lungimea corpului este de 1,4-1,6 mm. Scutul femelii este brun-cenusiu cu diametru de 1,5-1,8 mm.
Ouale sunt roz-violacee, ovale, reniforme sau neregulate si mici.
Larvale primare sunt eliptice, roz-violacee, cu pigidiul portocaliu.
Masculii sunt violaceei – roz, cu ochii negrii, lungimea corpului: 0,6-1 mm. Scutul masculului este alb si lung, cu crestele longitudinale. Pe scoarta, in locul pe care se afla paduchii, se produc depresiuni, iar ramurile atacate se deformeaza, se degarnisesc de muguri si se usuca. In crapaturile scoartei se adapostesc colonii de femele.
Biologie Are o singura generatie pe an. Paduchele ierneaza in stadiul de femela. Primavara, dupa o perioada de hranire de 40-45 zile, femelele devin adulte, iar pe la mijlocul lunii mai depun oua. Perioada ovipozitara dureaza 25-30 zile; in decursul ei, o femela depune pana la 60 oua. Dupa o perioada de incubatie de 6-8 zile apar larvele, care se fixeaza, de regula, in crapaturile scoartei sau sub ritidom, unde se hranesc sugand seva sau sucul tesuturilor vii. Stadiul de larva de prima varsta dureaza 20-30 zile, dupa care larvele naparlesc si se transforma in larve de varsta a doua. Larvele de varsta a doua se hranesc 20-25 zile, iar in a doua jumatate a lunii iulie se transforma in femele si masculi. Dupa imperechere masculii mor, femelele se hranesc  inca o perioada de 50-60 zile, apoi ierneaza, iar primavara, in mai, devin adulte si depun oua.
Mod de daunare Dupa paduchele din San Jose, paduchele testos este cel mai primejdios coccid al parului. Nu formeaza focare, dar este frecvent in livezile de peri sau pe perii izolati din gradina, parcuri,  etc. Paduchele este extrem de virulent. Ramurile perilor atacati se rasucesc si se deformeaza, apoi se usuca, la inceput partial si in cele din urma, se usuca tot pomul. Parul si marul sunt cei mai afectati, dar adesea se gasesc si pe prun, piersic, cires, visin, etc.
Combatere Dintre măsurile agrotehnice, cea mai importantă este arătura de toamnă, strângerea şi distrugerea resturilor vegetale,etc. Tratamentele chimice se aplica la avertizare cu insecticide omologate.

psyla

Puricele melifer al parului
Denumire ştiinţifică Psylla pyricola
Descriere Adultii sunt bruni-galbui, cu 6 benzi longitudinale, portocalii dintre care primele intrerupte. Antenele sunt compuse din 7 articole: baza antenelor este roscata, iar tibiile picioarelor posterioare sunt lipsite de spini. Lungimea corpului: 2,1-2,8 mm.
Adultii hibernanti sunt mai mari, brun-roscati, cu pete negre pe corp. Lungimea corpului: 3-4 mm.
Ouale sunt galbui-portocalii, ovale, cu pedicelul lung, iar peduncul scurt.
Larvele sunt galbui, cu ochii rosii, turtite dorso-ventral, cu marginile corpului patate cu negru, iar nimfele, brune, prevazute cu pete si pteroteci. Pe varful lastarilor se vad larvele si nimfele unele langa altele, suprafetele frunzelor fiind pline de excremente, iar frunzele, fructele si lastarii deformati.
Biologie Puricele melifer al parului are 3 generatii pe an G1 (III-V), G2 (VI-VII) si G3 (VII-III).
Generatia de primavara (G1).  Adultii apar primavara, in martie. In luna aprilie, dupa 14-16 zile de la depunerea oualor are loc aparitia larvelor, care localizeaza pe frunze, pe muguri sau pe lastari. Dupa o perioada de hranire de 2-3 saptamani, larvele se transforma in nimfe. Stadiul de nimfa dureaza 6-10 zile, dupa care in mai apar noii adulti.
Generatia de vara (G2). Indata dupa aparitie, adultii migreaza pe diferite plante lemnoase, unde se imperecheaza, iar dupa cateva zile de la imperechere, retromigreaza pe par, pe care femelele depun oua. Ouale sunt depuse de obicei pe frunze, liniar, de-a lungul nervurii principale. O singura femela depune pana la 500 oua. Stadiul larvar dureaza 2 saptamani, iar cel de nimfa 6-10 zile. In luna iulie apar noii adulti.
Generatia de vara (G3). Toamna, in septembrie-octombrie, adultii se retrag si ierneaza sub scoarta uscata a pomilor, in frunzar sau in stratul de frunze sau de licheni de pe scoarta pomilor.
Produce pagube insemnate la par, din cauza atacului  lastarii se deformeaza, iar frunzele se incretesc.
Mod de daunare Ramurile atacate se usuca, mai ales cele de 0,5-2,0 cm grosime, datorita galeriilor pe care le fac omizile. Galeriile sunt mai largi, mai lungi si mai neregulate la speciile cu lemn moale si mai scurte mai inguste si mai drepte la cele cu lemn tare. La orificiul de iesire din galerie se observa excremente, umede roscate.
Din cauza atacului, pomii tanjesc in dezvoltare, iar lastarii raman piperniciti si in cele din urma se usuca
Sfredelitorul ramurilor ataca marul, parul, agrisul si diferite plante de ornament ca:ulm, tei, liliac, etc.
Combatere Pentru combaterea acestui dăunător  se recomandă lucrările de toamnă ale solului, care distrug o parte din adulţii aflaţi sub frunziş, sub proiecţia coroanei, şi prin  tratamente fitosanitare la avertizare cu produse de protecţia plantelor omologate.

sfrederitorul ramurilor

Sfredelitorul ramurilor
Denumire ştiinţifică Zeuzera pyrina
Raspindire Sfredelitoriul ramurilor este sporadic raspandit aproape in toata tara.

 
Descriere Fluturii au capul, toracele si abdomenul negre, acoperite cu peri albi. Aripile sunt albe: cele anterioare sunt prevazute cu numeroase pete mici, negre-albastrii, iar cele posterioare cu pete mici, negre-albastrii, deschise. Toracele prezinta pe partea dorsala 7 pete negre-albastrii, rotunde, dispuse pe 2 siruri longitudinale. Lungimea corpului femelei: 58-65 mm, iar deschizatura aripilor: 60-70 mm.
Ouale sunt roscate, ovale, iar omizile sunt galbui, cu puncte negre si cu capul, placile toracice si ultimile segmente abdominale negre. Lungimea corpului: 55-60 mm.
Crisalidele sunt brune-roscate si au 35-45 mm lungime.
Biologie Are o generatie la 2 ani. Fluturii apar de obicei in luna iunie si zboara pana toamna. Dupa 4-6 zile de la aparitie are loc imperecherea si depunerea oualor.
Ouale sunt depuse cate 2-3 la un loc, pe lastari, muguri, pe petiolul frunzelor si rareori pe scoarta ramurilor.
O femela depune pana la 1000 oua. Dupa o perioada de incubatie de 8-10 zile, apar omizile, care patrund in lastarii tineri, in care formeaza galerii. Din cauza atacului, lastarii se vestejesc si se usuca, iar omizile trec in ramurile subtiri de grosimea unui creion, in care continua se sape galerii lungi de 30-50 cm. Catre toamna, omizile se coboara si se izoleaza printr-un dop de rumegatura, in apropierea orificiului de intrare unde ierneaza.
In primavara anului al doilea, omizile ies si trec in ramurile groase si chiar in tulpini, la pomii tineri, schimbandu-si locul in cursul verii de 2-3 ori si hranindu-se cu scoarta si lemn. Toamna, omizile se retrag pentru a ierna a doua oara, iar in primavara anului al treilea, dupa o perioada de hranire de aproate doua luni, se coboara catre orificiul de iesire din galerie, unde in lunile mai-iunie se transforma in crisalide.
Stadiul de crisalida dureaza 15-20 zile, dupa care vara, in luna iunie apar fluturii.
Mod de daunare Ramurile atacate se usuca, mai ales cele de 0,5-2,0 cm grosime, datorita galeriilor pe care le fac omizile. Galeriile sunt mai largi, mai lungi si mai neregulate la speciile cu lemn moale si mai scurte mai inguste si mai drepte la cele cu lemn tare. La orificiul de iesire din galerie se observa excremente, umede roscate.
Din cauza atacului, pomii tanjesc in dezvoltare, iar lastarii raman piperniciti si in cele din urma se usuca
Sfredelitorul ramurilor ataca marul, parul, agrisul si diferite plante de ornament ca:ulm, tei, liliac, etc.
Combatere Ramurile atacate se usuca, mai ales cele de 0,5-2,0 cm grosime, datorita galeriilor pe care le fac omizile. Galeriile sunt mai largi, mai lungi si mai neregulate la speciile cu lemn moale si mai scurte mai inguste si mai drepte la cele cu lemn tare. La orificiul de iesire din galerie se observa excremente, umede roscate.
Din cauza atacului, pomii tanjesc in dezvoltare, iar lastarii raman piperniciti si in cele din urma se usuca
Sfredelitorul ramurilor ataca marul, parul, agrisul si diferite plante de ornament ca:ulm, tei, liliac, etc.

GUTUI

Boli

fainarea

fainarea gutuiului
Denumire ştiinţifică PODOSPHAERA OXYACANTHAE
Raspindire Aceasta boala nu este prea pagubitoare in conditiile tarii noastre.
Simptome  Boala se manifesta pe fata superioara a frunzelor, sub forma unei pâsle fine, albicioasa, care formeaza pete de forme si dimensiuni diferite, de regula izolate. In cazul atacurilor puternice, petele pot acoperi intreaga suprafata a limbului. In scurt timp, petele devin pulverulente, ca urmare a formarii fructificatiilor ciupercii, conidiofori si conidiile. In cazuri foarte rare, atacul se manifesta si pe lastarii tineri, prin simptome asemanatoare cu cele descries la mar. Spre sfarsitul perioadei de vegetatie, uneori, in pâsla de pe organele atacate apar punctişoare mici, galbene-brunii la inceput, apoi brune-negricioase – periteciile ciupercii.
Agentul patogen şi biologia acestuia Agentul patogen care produce aceasta boala este ciuperca Podosphaera oxyacanthae.
De pe miceliu, care se dezvolta la suprafata tesuturilor, se ridica conidiofori incolori, ce poarta conidii cilindrice, rotunjite la capete, incolore, dispuse in lanturi. Conidiile sunt organele de propagarea ciupercii in timpul perioadei de vegetatie.
Periteciile acestei specii sunt subglobuloase, reunite in grupuri, prevazute cu un numar variabil de apendici, a caror lungime depaseste de 3-6 ori diametrul periteciei. La varf, apendicii sunt dicotomic ramificati, ramurile terminale fiind puternic arcuite. In peritecii se gaseste o singura asca cu cate 8 ascospori, ovoizi, hialini.
Peste iarna, aceasta ciuperca rezista sub forma de miceliu, la suprafata organelor sau in muguri.
Combatere Ca măsuri speciale pentru combaterea acestei ciuperci se impune aplicarea tratamentelor fitosanitare cu produse de protecţia plantelor omologate, atat toamna dupa caderea totala a frunzelor cat si in  timpul iernii se face cate un tratament. Primavara primul tratament se poate executa la deschiderea mugurilor, al doilea inainte de inflorit (in faza de buton roz), si al treilea, dupa inflorire.
In cazul cand exista pericol de infectii secundare, se vor mai face inca unul sau doua tratamente in timpul verii.
Ca masuri de igiena culturala se vor taia si indeparta lastarii atacati si se vor distruge prin ardere. Aceasta operatiune se va executa atat toamna cat si primavara inainte de inmugurire si se va repeta in timpul verii ori de cate ori este cazul.

focul bacterian

FOCUL BACTERIAN AL SEMINTOASELOR
Denumire ştiinţifică ERWINIA AMYLOVORA
Raspindire Arsura bacteriană este cea mai pagubitoare boală produsă la măr, păr şi gutui. Atacul este întâlnit in toate zonele pomicole in care se concentrează cultura mărului (a seminţoaselor), poate să distrugă în livezile neîngrijite  în proporţie de 100% .
Simptome Boala este frecventă mai ales la pomii  tineri, dar poate fi constatată şi pe pomi maturi, manifestându-se prin diferite simptome, în funcţie de organul atacat.
De regulă, arsura apare pe frunze, flori, lăstari, ramuri şi tulpini. Pe frunze apar iniţial pete nedefinite, brune, care de regulă confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. În scurtă vreme, frunzele se usucă în întregime, se apleacă în jos, însă nu cad, ci rămân prinse pe pomi, chiar şi în timpul ierni.
Florile infectate se brunifică şi se ofilesc, ca şi când ar fi atinse de ger sau atacate de monilioză. Această formă de atac este cunoscută sub numele de arsura florilor. Pe fructe, boala se manifestă de la formare, până în preajma maturării, sub formă de pete definite, circulare  sau neregulate. Ţesuturile din dreptul petelor se zbârcesc şi se colorează, la început în verde intens cu aspect  umed, apoi în brun-roşcat sau brun-închis. Fructele atacate nu cad de pe pom, chiar dacă sunt scuturate.
Forma de atac cea mai caracteristică este aceea de pe lăstari şi ramuri. Pe lăstarii tineri apar în jurul locului de infecţie, la circa 3-4 zile, leziuni sub formă de striuri, de culoare brună, care cuprind de cele mai multe ori lăstarul de  jur împrejur. Deoarece infecţia se întinde şi distruge sistemul conducător, toată partea superioară a ramurii infectate se înnegreşte, se usucă şi se îndoaie de vârf în jos. Această formă de atac poartă denumirea de arsura ramurilor. Frunzele de lăstarii bolnavi îşi pierd turgescenţa, începând de la vârf sau de la marginile laterale spre bază, sunt moi la pipăit, apoi devin brune-negricioase şi se usucă.
De pe lăstari, atacul trece şi pe ramurile mai bătrâne şi chiar pe tulpini, manifestându-se mai ales în regiunea nodurilor, prin porţiuni mai mult sau mai puţin întinse, sclerozate, puţin cufundate şi bine delimitate de ţesuturile sănătoase. Paranchimul scoarţei vii este distrus, iar epiderma şi suberul sunt lipite direct pe partea lemnoasă. Pe ramurile mai groase şi pe trunchiuri, din cauză că ţesuturile sunt lignificate, infecţia se propagă mult mai lent, rămânând de cele mai multe ori localizată. În cazul când zona atacată cuprinde tulpina de jur împrejur, pomul se usucă.
Boala se manifestă în special primăvara, în cursul lunii mai şi iunie. În timpul verii, din cauza temperaturilor prea ridicate, boala are o perioadă de stagnare, devenind din nou activă în toamnă.
Agentul patogen şi biologia acestuia Focul bacterian este produs de bacteria Erwinia amylovora, care se prezintă sub formă de bastonaşe, cu flageli peritrichi, mobile, asporogenă, necapsulată. Pe agar formează colonii circulare, mici, cu marginile drepte, mai mult sau mai puţin opalescente, albe, lucioase, de consistenţă untoasă. Temperatura optimă de dezvoltare este 300C, iar cea letală este de 45-500C.
Bacteria ierneaza in leziunile de pe lastari, ramuri si tulpini. În timpul iernii, boala stagnează, însă bacteriile nu sunt distruse, ele rezistând în leziunile de pe lăstari şi ramuri.
In primavara urmatoare, o data cu pornirea in vegetatie a pomului, bacteriile din leziunile de pe scoarta se inmultesc foarte repede si ies la suprafata leziunii o data cu exudatul bacterian. De aici, ele sunt luate de insecte si transportate sau antrenate de apa de ploaie pe muguri si flori. Cele care ajung in nectarul florilor se inmultesc. Insectele care viziteaza florile (albinele, afidele) vehiculeaza bacteriile si le pun in contact cu alti pomi din livada. Din floare, bacteriile trec in pedunculul floral si apoi in ramurile tinere. Inaintand in jos prin parenchimul cortical al acestora, ele pot ajunge in ramurile de ordin inferior, apoi in tulpina si in cele din urma in radacini, provocand in drumul lor imbolnavirea tesuturilor prin care trec.
Pătrunderea bacteriilor în ţesuturi are loc prin deschideri naturale (stomate, hidatode, lenticele) sau prin rănile cauzate de insecte. De la pomii bolnavi la cei sănătoşi, bacteriile sunt transmise prin intermediul insectelor: Eriosoma lanigerum, Aphis spp., etc. pătrunse în ţesuturi bacteriile circulă prin vase, prin parenchim şi prin cambiu.
Combatere Combaterea se face prin măsuri preventive, folosirea  la plantare a unor pomi sănătoşi fără leziuni (ulceraţii) bacteriene; depistarea vetrelor de atac, îndepărtarea focarelor (frunze, lăstari, şarpante si chiar pomi) cu infecţii, pentru diminuarea inocultului. Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice, este necesar să se execute tratamente la avertizare postflorale si  preflorale cu produse cuprice si daca perioada înfloritului se prelungeşte pe o perioada mai lunga de timp (temperaturi scăzute si precipitaţii), chiar in perioada înfloritului. Combaterea vectorilor (afide, minatoare etc.) cu insecticide speciale la avertizare.

monilioza

MONILIOZA sau PUTREGAIUL BRUN al gutuiului
Denumire ştiinţifică MONILINIA FRUCTIGENA
Raspindire Atacul se intalneste numai in anii ploiosi, pe fructele ajunse la maturitate.
Simptome  Atacul se manifesta pe fructele ajunse la maturitate. Pe suprafata fructelor bolnave apar pete mari, de culoare bruna-deschis, de forma circular, pete ce se intind si cuprind adesea fructul in intregime. Pulpa din dreptul petelor putrezeste. La suprafata petelor se formeaza numeroase pernite de mucegai, de marimea unei gămălii de ac, albicioase-cenusii, dispuse de regula in cercuri concentric. Aceste pernite sunt constituite din conidioforii si conidiile ciupercii.
Agentul patogen şi biologia acestuia Agentul patogen care determină putregaiul brun (monilioza) la gutui este ciuperca Monilinia fructigena.
Miceliul ciuperci se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor infectate. Miceliu este hialin, ramificat, neregulat septat. Când există condiţii favorabile de climă (căldură şi umiditate) miceliul se aglomerează, rupe coaja fructului şi apare ca mici perniţe care sunt sporodochiile ciuperci. Pe aceasta iau naştere conidioforii simpli sau ramificaţi, aşezaţi în şiruri având la partea superioară conidii incolore, în formă de butoiaşe lungi de 15-20 microni şi late de 8-13 microni, fiind aşezaţi în lanţ.
Ciuperca se transmite de la un an la altul prin fructele atacate mumifiate rămase în pom. Pe acestea, în dreptul porodochiilor, ciuperca iernează ca stromă sclerotiformă. Primăvara, pe aceste fructe apar perniţe cu conidii care produc infecţii primare. La o parte din fructele atacate, căzute sub pom, se formează încă din primul an apotecii, la altele după 2-3 ani.
Ascosporii determină infecţia primară în acelaşi timp cu conidiile de primăvară de pe stromele sclerotiforme. De la contaminare şi până la manifestarea atacului (perioada de incubaţie) trec 4-12 zile, când apar primele pete de monilioză, după care boala se extinde.
Combatere Cele mai importante măsuri  pentru reducerea pierderilor sunt cele de igienă culturală, care au rolul de a preveni îmbolnăvirea fructelor, acestea fiind: strângerea şi arderea fructelor mumifiate şi putrede din pom şi cele căzute; tăierea şi arderea ramurilor atacate; culegerea cu grijă şi transportarea în condiţii bune, astfel ca fructele să nu se rănească; folosirea ambalajelor curate; dezinfectarea depozitelor de fructe în fiecare an cu produse omologate.
Executarea tratamentelor chimice cu produse de protecţia plantelor omologate.

patarea bruna

PATAREA BRUNA A FRUNZELOR
Denumire ştiinţifică FABRAEA MACULATA
Raspindire Patarea bruna a frunzelor de gutui este o boala care se intalneste foarte frecvent, in special in pepiniere, in regiunile mai umede.
Simptome Atacul apare pe frunze, pe fructe si rareorii pe lastari tineri. Pe frunzele de gutui, boala se manifesta in tot cursul perioadei de vegetatie, prin pete mai mult sau mai putin circulare, cu diametru de 1-5 mm, la inceput galbui, apoi brune-rosietice. Dupa putin timp, pe fata superioara a frunzelor, in dreptul petelor se observa unul, mai rar doua pana la trei puncte mici, crustoase, negricioase, care reprezinta fructificatiile ciupercii, lagărele de conidiofori si conidia. Petele sunt raspandite neregulat pe intreaga suprafata a frunzei, putand fi izolate sau confluente, in care caz ocupa portiuni mari din limb. Cand atacul este intens, frunzele se rasucesc, se brunifica si cad de timpuriu (iulie). In anii cu precipitatii abundente, atacul trece si pe fructe, manifestandu-se prin pete asemanatoare cu cele de pe frunze. Ciuperca poate ataca si varfurile lastarilor tineri, producand brunificarea si uscarea lor.
Agentul patogen şi biologia acestuia Boala este produsa de ciuperca Fabraea maculata.
Miceliul ciupercii, alcatuit din filamente incolore, septate, se dezvolta in spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate. In momentul fructificarii, miceliul se aduna sub cuticula, alcatuind o stroma fina, pe care se formeaza conidioforii si conidiile ciupercii. Pe masura ce se dezvolta, fructificatiile preseaza si in cele din urma, rup cuticula, devenind evidente sub forma de puncte mici, negricioase, cu aspect de crusta.
Conidioforii acestei ciuperci sunt cilindrici, scurti, subtiri, septati, simpli sau putin ramificati si poarta la extremitatea lor conidii hialine, de forma variata, care pot fi monocelulare, bicelulare, tricelulare sau tetracelulare. Cele mai frecvente sunt conidiile tetracelulare, alcatuite din doua celule ovale suprapuse. Celula terminala se prelungeste cu un cil drept sau usor curbat. In jurul punctului de insertie a celor doua celule suprapuse se formeaza alte doua celule laterale, mai mici, care se termina, ca si celula terminala, printr-un cil.
In primavara urmatoare, pe frunzele cazute pe pamant se formeaza apotecii cu asce, cu cate 8 ascospori, ovoizi, hialini, bicelulari, cu celule inegale. Printre asce se gasesc parafize filamentoase, hialine. Cam prin luna mai, ascosporii sunt eliberati din asce si imprastiati de vant, producand noi infectii pe frunze.
Iernarea ciupercii are loc fie sub forma de miceliu pe ramuri (care in primavara da nastere la conidii), fie sub forma de conidii pe frunzele cazute sau sub cea de apotecii, atuncci cand aceste organe se formeaza.
Aceasta boala ia o dezvoltare mare in anii cu primaveri si veri ploioase, conditii in care are loc desfrunzirea prematura a pomilor.
Combatere Se recomanda adunarea si distrugerea frunzelor cazute sau ingroparea lor in sol printr-o aratura adanca de toamna. Primavara se vor aplica tratamente chimice, primul tratament se va aplica inainte de inflorit, iar al doilea dupa caderea petalelor. Daca vremea este favorabila dezvoltarii bolii se va mai aplica inca unul sau doua tratamente.